Opinii

Opinie Adrian Vasilescu: Vremea aşteptărilor

Opinie Adrian Vasilescu: Vremea aşteptărilor

Autor: Adrian Vasilescu

21.11.2012, 00:05 923

Tânjim la un climat economic sănătos, întemeiat pe vocaţia pentru lucrul bine făcut. Nu-l vom avea înainte de grăbirea restructurării. Iată datele tabloului. Paradigma vremii.

Ce am câştiga grăbind restructurarea? Iniţial, mai puţin PIB. Dar un PIB sub potenţialul ţării vom avea şi dacă va fi grăbită restructurarea. Fiindcă valoarea adăugată ar urma să scadă un timp, până când lucrurile se vor înscrie pe un nou făgaş. Apoi, când restructurarea va începe să producă efecte, să crească rapid. Dacă însă nu va fi grăbită restructurarea, valoarea adăugată va fi tot mai mică, fiindcă vechile structuri vor continua să-şi etaleze neputinţa.

E cert că vremea aşteptărilor nu ne aduce nimic bun. E nevoie acum de logica şi de curajul de a înfrunta problemele cele mai dificile. Mai ales că România nu e cruţată în acest moment de astfel de probleme, începând cu primenirea actualei stări de lucruri.

Noi, românii, aveam de multă vreme nevoie de primenire în politică, în dezvoltarea socială, în cultură, în morală. Aveam nevoie de primenirea întregii societăţi. Dar înainte de toate, avem nevoie de primenirea economiei în consens cu legile pieţei libere. Soluţia? O nouă reformă. De această dată radicală. O reformă care să antreneze piaţa şi, cu ajutorul pieţei, să fie atacate structurile din companii. Numai aşa vom consolida un climat economic în care companiile să nu aibă de ales şi să se vadă obligate să-şi potrivească ceasornicele după orologiul din turnul pieţei. Atât cele de stat, cât şi cele private, fără nicio deosebire. Dar sistemul nostru de pieţe libere, integrate, nu e încă rodat. În aceste condiţii, ceasornicul din turnul pieţei fie că rămâne în urmă, fie că o ia prea mult înainte. Trebuie să fie reglat. Nu vor fi însă de-ajuns jumătăţile de măsură pentru ca mersul economiei reale să fie stabilit după orarul pieţelor. Numai accelerarea, dintr-o dată, a tuturor motoarelor restructurării, în consens deplin cu legităţile economice, va produce efectele aşteptate. Cum se poate obţine un astfel de rezultat? Mai cu seamă prin concurenţă la sânge.

Multe dintre încercările de până acum - când motoarele reformei au fost turate unul câte unul, iar legile economice au fost încălcate sistematic, una câte una, de teamă ca şocul reformelor să nu fie prea dur - au eşuat. Tocmai încetinirea reformelor şi frângerea aripilor concurenţei au făcut ca din anul 2012 să nu ieşim râzând. La materia "Bunăstare", îndeosebi, suntem în coada Europei. Cum însă poziţia codaşă nu-i pentru noi o noutate, nici nu ne speriem şi nici nu dăm alarma. Grav e că ne-am obişnuit să tot strângem cureaua. Şi să asistăm la răsturnări de valori, să vedem cum competenţa pierde adeseori teren, aşa încât o bună parte a populaţiei a ajuns să nu mai dea doi bani nici pe muncă, nici pe învăţătură, nici pe cultură.

Laureatul Nobel Milton Friedman, plecând de la adevărul că, în natură, frunzele sunt mai dese şi mai mari acolo unde e mai mult soare, a observat că la fel se petrec lucrurile şi în societate: apar mai mult profit, mai multe locuri de muncă, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare acolo unde statul acţionează nu pentru a înfunda, ci pentru a desfunda canalele de comunicare între piaţă şi companiile economice. Piaţa jucând rolul luminii solare. Dacă privim în urmă, vom constata că la noi, mai cu seamă începând din anul 2000, au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut să intre soarele şi aerul economiei de piaţă. Din nefericire, unele ferestre au fost când deschise, când închise, de teamă să nu intre dintr-o dată prea mult soare şi prea mult aer, deşi era limpede că numai ţările care au deschis toate ferestrele dintr-o dată au reuşit. Alte ferestre însă, după ce au fost deschise, au fost repede închise la loc. Între ele: reforma contractelor, reforma managementului, reforma structurilor industriale, reforma mediului economic. Aceste reforme nu mai pot întârzia!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO