Mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla ceea ce România îşi doreşte de cel puţin 15 ani şi se pare că acum este cel mai aproape de momentul aderării la Spaţiul Schengen, întrucât chiar acum se discută despre aderarea a trei ţări membre UE: România, Croaţia şi Bulgaria.
Este posibil ca, de data aceasta, cererea de aderare a ţării noastre să fie aprobată, deşi Austria, prin ministrul său de Interne, încă se opune acestui demers. Cert este că acum par că sunt întrunite condiţiile pentru un vot favorabil, iar dacă Austria îşi va schimba poziţia (este nevoie de acordul unanim al tuturor ţărilor membre), România ar putea deveni parte a acestui acord.
Pe scurt, Schengen este o zonă de circulaţie liberă în Europa, care permite cetăţenilor din ţările europene agreate - Acordul a fost semnat în anul 1985, în localitatea Schengen (Luxemburg), de unde şi numele acestuia - să circule liber pe teritoriul şi între aceste ţări. Nu dispar total controalele la frontieră, dar sunt realizate pe baza unor criterii bine definite, ceea ce înseamnă fluidizarea traficului în vămi, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii. Normele după care sunt realizate controalele sunt cuprinse în Codul frontierelor Schengen.
Dacă România va fi acceptată în spaţiul Schengen, este evident că aceste norme vor trebui aduse în legislaţia naţională, adoptate şi implementate intern. Ceea ce vede toată lumea şi, prin urmare, este şi subiectul dezbaterilor naţionale din aceste zile, sunt avantajele, evidente, pe care le vom avea ca stat membru al acestui spaţiu. Este vorba, înainte de toate, despre fluidizarea şi rapiditatea trecerii frontierelor, pentru că se reduc mult timpul şi birocraţia aferentă verificărilor documentelor în vamă. Cu noile norme, accesul românilor, dar şi al mărfurilor care pleacă ori tranzitează România, va fi mult mai uşor.
Ceea ce va fi un avantaj major, contribuind inclusiv sau mai ales la accelerarea schimburilor comerciale. Partea despre care se vorbeşte mai puţin în aceste zile, poate chiar mai importantă vizavi de avantajele aderării, se referă la consecinţele pe piaţa internă a forţei de muncă. Dacă au fost acordate permisele de muncă aprobate la sfârşitul anului trecut, în România s-ar putea să lucreze circa 100.000 de cetăţeni străini, din afara UE. În cazul aderării, este probabil că o bună parte dintre aceştia ar putea alege să emigreze în alte state europene, astfel că România s-ar putea confrunta, în scurt timp, cu o nouă criză pe piaţa forţei de muncă, abia ameliorată, odată cu valul de muncitori asiatici care lucrează acum în domenii deficitare, precum agricultură, construcţii, horeca.
Pe de altă parte, am putea asista chiar la înăspriri ale regimului de muncă pentru străinii din afara UE – permise de muncă şi de şedere, de exemplu – dat fiind că, la o eventuală acceptare a României în Spaţiul Schengen, acestea vor fi aspecte reglementate pentru tot spaţiul Schengen, la care România va trebui să se alinieze. Astfel că, vor urma inerente schimbări şi pe acest palier, asupra cărora autorităţile române încă nu au făcut vreun anunţ.
Este cert, însă, că vom avea de-a face cu un aspect mai puţin bun pentru piaţa forţei de muncă locală, întrucât străinii vor avea posibilitatea să plece în ţările europene dezvoltate, unde pot găsi condiţii mai bune, şi materiale, şi financiare. Deficitul accentuat al forţei de muncă se va traduce inevitabil în creşteri salariale care, la rândul lor, vor pune presiune pe costul bunurilor şi serviciilor în piaţă şi, deci, vor genera un impuls inflaţionist peste cel pe care îl avem deja.
Chiar dacă, în cazul aderării nu vom asista la o plecare în masă imediată, este clar că România se va confrunta cu acest fenomen şi este obligatoriu ca autorităţile române să găsească rapid soluţii de menţinere a forţei de muncă existente în ţară şi de aducere a unei forţe de muncă suplimentare. Să nu uităm că, de exemplu, planurile de investiţii ale PNRR se bazează pe premisa disponibilităţii unei mase semnificative de muncitori în ţară, care poate să ducă la bun sfârşit toate proiectele asumate până în 2026 (altfel, riscăm să rămânem şi fară bani şi fară investiţii).
În loc de concluzie, am putea spune că aderarea la Spaţiul Schengen vine pentru România şi cu plus şi cu minus. Cheia ar fi să găsim soluţiile prin care să profităm la maximum, economic şi social, de avantaje şi să reducem prin măsuri rapide şi eficiente efectele negative inerente acestui pas.
