Atât timp cât inflaţia a fost menţinută la un nivel redus şi apropiat de cel general acceptat în spaţiul UE, printr-un cumul de factori şi măsuri la nivel naţional de ordin monetar-fiscal şi economic, subiectul nu a fost de interes general. Singurele momente în care atenţia se îndreptă spre indicatorul care arată evoluţia preţurilor produselor care fac parte din „coşul de bază” sunt cele în care Institutul Naţional de Statistică (INS) comunică această cifră. De anul trecut însă, pe fondul mai multor evenimente de natură politică şi economică, inflaţia a redevenit un subiect foarte important de discuţie, având în vedere impactul său vizibil şi generalizat.
Sunt însă şi aspecte mai puţin ştiute despre acest indicator, dincolo de percepţia negativă din partea populaţiei, absolut justificată, întrucât un nivel crescut al inflaţiei - mai concret 16,4% în 2022 - înseamnă, în cele din urmă, scăderea puterii de cumpărare.
Dincolo de acest aspect evident – produsele şi serviciile costă azi mai mult decât ieri – sunt şi unele consideraţii care contează pentru companiile plătitoare de impozit pe profit, care nu s-au mai confruntat cu astfel de probleme de aproape două decenii. Dacă luăm impozitul pe profit, care este fixat de o bună bucată de vreme la 16%, în mediul inflaţionist profitul pe hârtie poate fi de fapt o pierdere în termeni reali şi ajungi să suporţi impozit pe inflaţie în detrimentul companiei. Cum se explică? Este vorba despre un fenomen contabil şi economic simplu: la costuri intră mărfuri şi servicii cumpărate la preţuri „anterioare”, mai mici faţă de cele din momentul actual, dar la venituri se contabilizează vânzările la preţuri actuale care includ şi inflaţie. Cu cât e mai lungă perioada între achiziţia „intrărilor” şi vânzarea „ieşirilor”, cu atât mai inflatat apare şi profitul scriptic care se şi impozitează. Faptic, se ajunge la o erodare a profitului real net al contribuabilului. Acest fenomen a fost pronunţat în anii ’90 până spre 2003-2004 şi iată că a revenit în actualitate pentru declaraţiile fiscale aferente anului 2022.
Pe de altă parte, avem încă un fenomen generat de creşterea nivelului inflaţionist de anul trecut, care agravează contextul pentru antreprenorii români, în special pentru exportatori. Vorbim despre cursul valutar, caracterizat în ultimii doi ani de o anume stabilitate, în sensul unei deprecieri relativ nesemnificative comparativ cu rata inflaţiei. De exemplu, dacă inflaţia din 2011 până în prezent a depăşit bine 50%, devaluarea RON a fost doar în jur de 10% în aceeaşi perioadă. Vestea mai puţin bună pentru exportatori este că această discrepanţă le aduce costuri interne de producţie mai mari, însă încasările în Euro nu vor aduce şi veniturile în RON pe măsură. Când mai adaugi faptul că inflaţia în România este de peste 2,5 ori mai mare decât cea în zona euro, devine clar că exportatorii suferă mai mult. Care este soluţia de contracarare a acestui efect, pe care exportatorii îl vor resimţi în acest an? Remediile nu sunt simple şi în niciun caz cu efecte imediate.
Un alt exemplu al efectului de distorsionare al inflaţiei este în relaţia debitor-creditor. Şi anume, în cadrul procesului inflaţionist se întâmplă un transfer al valorii de la creditor spre debitor. De exemplu, în cazul împrumuturilor în lei cu dobândă fixă, stabilită în trecut în condiţiile inflaţiei reduse (sau chiar negative în 2015-2016), este clar că debitorul este avantajat în faţa băncii, pentru că îi va returna în termeni reali o sumă mai mică decât cea împrumutată iniţial. Acelaşi fenomen afectează şi datoria publică, pentru că un nivel ridicat al inflaţiei „ajută” la scăderea datoriei nominale ca procent din Produsul Intern Brut (PIB), lăsând un spaţiu mai larg pentru îndatorările viitoare. Este rezultatul faptului că, în condiţii inflaţioniste, PIB creşte mai repede. În plus, în termeni nominali, putem asista la o scădere mai rapidă a deficitului bugetar, pe fundalul dinamicii diferenţiate a veniturilor şi cheltuielilor, respectiv apropierea acestuia de parametrul Maastrich, de 3%, pe care România e obligată să îl atingă la un moment dat.
Un alt exemplu din care se vede faţa mai puţin ştiută a inflaţiei mari sunt cheltuielile cu salariile bugetarilor. Această mărire în cazul României a fost în 2022 de 12% (sub procentul inflaţiei, de 16,4%), ceea ce a creat un avantaj temporar al bugetului naţional, la poziţia cheltuielilor cu salariile bugetarilor, în condiţiile în care veniturile bugetare au crescut într-un ritm mai accelerat.
În concluzie, este important de avut în vedere că inflaţia ridicată este un fenomen complex şi, chiar dacă per ansamblu, are implicaţii negative la nivelul economiei naţionale, aceste implicaţii pot fi diferite în funcţie de circumstanţe.
