Inflaţia galopantă care face ravagii în toata Europa, şi efectiv în toata lumea, are după părerile celor mai cunoscuţi analişti cauze multiple. Cel mai adesea sunt citate criza energetică, proporţiile biblice ale pandemiei de Covid 19 declanşată în martie 2020 şi încă nefinalizată, consecinţele nefaste ale agresiunii Federaţiei Ruse împotriva unui stat suveran şi anume Ucraina începută în februarie 2022 şi fără perspective certe de încheiere a unui acord de pace sau fără o cuantificare a costurilor şi a surselor de acoperire, preţul ţiţeiului (adus în discuţie în momente în care cotaţiile de pe pieţele internaţionale par a nu mai răspunde legii fundamentale a cererii şi ofertei), crize bancare în ţări dezvoltate precum SUA şi Elveţia, fluctuaţii majore în industria criptomonedelor, precum şi altele.
Inflaţia a avut evoluţii nemaiîntâlnite în perioadele recente în ţările dezvoltate din Europa şi în mod cu totul particular în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (UK). În acest ultim caz, pe lângă factorii citaţi mai sus, consecinţele economice ale Brexitului trebuie aduse în discuţie. UK a renunţat în mod voit la o piaţă largă de desfacere şi de aprovizionare aflată în imediata sa proximitate geografică, anume aceea a Uniunii Europene (UE) care în mod evident a contribuit la creştere preţurilor la consumatorul final. Tratatele de ieşire din UE mai au încă parţi cu prevederi care nu au fost bine negociate/reglementate sau care s-au dovedit în practică deosebit de dificil de implementat şi neeficiente din punct de vedere al costurilor umane, băneşti şi politice. Renegocierea din 2023 a unora dintre prevederile Tratatului privind regimul vamal al Irlandei de Nord (parte componentă a Regatului Unit care are graniţa terestră comună cu un stat membru UE) este doar un singur exemplu. Toţi aceşti factori cumulaţi au condus la o inflaţie care poate fi categorisită ca fiind istorică. Datele din Tabelul 1 şi Graficul 1 de mai jos sunt concludente în acest sens.
Mai mult, indiferent de cât au crescut preţurile de consum, s-a ajuns în unele cazuri la raţionalizarea la vânzare a unor produse (vegetale în special, cum a fost cazul castraveţilor proaspeţi). Un asemenea lucru a adus în memoria publicului larg raţionalizarea produselor de bază de după cel de-al Doilea Război Mondial. Un aspect şi mai dureros pentru consumatorul obişnuit a fost că inflaţia la produsele alimentare de bază a fost cu mult mai mare faţă de inflaţia lunară prezentată în Graficul 1 sau faţă de inflaţia medie anuala a anului 2022 de 9,1%. O simplă comparaţie cu ţinta Băncii Angliei (BoE) de 2% (care a devenit nerelevantă în actualele condiţii şi care ar trebui revăzută) nu poate decât să redea proporţiile semnificative ale creşterilor de preţuri din aceasta ţară şi din alte state dezvoltate cum ar fi SUA sau cele din UE.
În acest context, Banca Angliei, o instituţie fundamentală a statului mai veche de peste 300 de ani, a fost nevoită să renunţe la politica banilor ieftini care au fost creaţi prin intermediul faimoaselor Quantitative Easing (QE) după o altă mare criză şi anume cea din 2008. Graficul de mai jos reflectă dobânzile ţinute la niveluri artificiale de 0,25% pe perioade lungi de timp (2016-2017 şi mai apoi de la începutul anului 2020 odată cu declanşarea pandemiei).
Creşterile de dobânzi începute în decembrie 2021 şi până în prezent (ultima creştere a dobânzii de bază a fost hotărâta de BoE pe 23 martie 2023 la nivelul de 4,25%) au avut menirea să calmeze inflaţia. Întrebarea imediată care se poate pune însă este: şi-au îndeplinit aceste creşteri ale dobânzilor rolul sperat?
Răspunsul nu este neapărat pozitiv sau chiar aşa de simplu. Un lucru este cert în această perioadă şi anume că ajustarea ratei de bază a dobânzii nu mai este suficientă. Reducerea inflaţiei nu se poate obţine doar prin utilizarea acestui instrument monetar. În mai multe articole am militat pentru utilizarea concomitentă şi a unui alt instrument, respectiv Quantitative Tightening (QT), pentru a absoarbe o parte a masei monetare artificial creată după criza din 2008 şi pandemia de Covid. Dar utilizarea acestor două instrumente (în mod singular sau coroborate) nu este lipsită de riscuri. Unul dintre aceste este stagflaţia. Este evident că atât BoE cât şi alte bănci centrale din lume au o poziţie de neinvidiat, asemănătoare cu mersul pe o potecă îngustă ce are prăpăstii şi pe o parte şi pe alta. Menţinerea echilibrului monetar înseamnă că atât cei care împrumută de la băncile comerciale (credite ipotecare, leasing, credite de nevoi personale, etc), cât şi cei care îşi ţin depozitele băneşti la aceleaşi bănci să poate să îşi achite obligaţiile de plata a ratelor la creditele luate sau, respectiv, să nu piardă în realitate economiile băneşti în cazul unor rate de dobânzi real negative (inflaţie mai mare decât rata de bază).
Mutatis mutandis, sarcina Băncii Naţionale a României (BNR) nu este de asemenea uşoară. Inflaţia din ţara noastră a fost cu mult peste cea înregistrată în UK sau în UE. Prin urmare, BNR a fost nevoită să crească rata dobânzii de politică monetară pe tot parcursul anului trecut. În prezent nivelul acesteia este de 7% (reconfirmată pe 9 februarie şi pe 4 aprilie2023) care trebuie comparat cu ultimele date privind creşterea preţurilor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) de 16,37% pentru luna decembrie 2022 şi de 15,52% pentru februarie 2023. Creşterile ROBOR-ului (în prezent la 6,84%) şi a Indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) (în prezent la 5,92% pe an), oricât de dureroase pentru cei împrumutaţi, au fost urmări naturale ale unei întregi perioade inflaţioniste în care şi Romania, alături de multe state ale lumii, suportă între altele şi consecinţele nedorite ale unui război de la graniţa sa de nord-est. În acelaşi timp, cei care economisesc la băncile comerciale din România, în special în cazul celor cu depozite în lei, înregistrează pierderi în mod real ale puterii de cumpărare a sumelor deţinute. BNR nu poate fi invidiată în poziţia actuală în care trebuie să ţină ferm un echilibru deosebit de delicat în aceste vremuri extrem de tulburi.
Alexandru M. Tănase, PhD, este fost consilier FMI şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD, iar Mihai Rădoi este Director al unui Fond de Investiţii şi fost Director Executiv al Anglo-Romanian Bank, Londra. |
