Concurenţa neloială a statului cu sectorul privat este o formă de impozitare ascunsă - într-o taxă indirectă, nedeclarată, plătită prin dobânzi, salarii distorsionate şi acces blocat la finanţare. Un „impozit“ ignorat în toate dezbaterile despre fiscalitate.
Pe măsură ce România se apropie de o recesiune inevitabilă, o întrebare devine tot mai apăsătoare: unde sunt băncile când economia are nevoie de ele? În loc să sprijine companiile, băncile preferă să finanţeze statul român, care oferă un randament generos şi niciun risc. Statul a devenit clientul ideal, dar şi cel mai nociv pentru sectorul privat.
În ultimul deceniu, ponderea creditelor acordate companiilor în PIB a scăzut de la 16% la 12%. În paralel, băncile au crescut exponenţial expunerea pe titlurile de stat. Statul se împrumută uşor şi scump, iar băncile încasează sigur şi rapid. Această relaţie - convenabilă pentru ambele părţi ñ a dus la o decuplare periculoasă între sistemul bancar şi economia reală.
Este o formă clară de concurenţă neloială. Statul a devenit nu doar cel mai mare angajator şi consumator, ci şi principalul competitor al sectorului privat, pe două fronturi esenţiale:
- În finanţare, atrage grosul banilor disponibili, prin emisiuni de titluri cu dobânzi peste cele ale creditului privat, blocând accesul companiilor la capital.
- Pe piaţa muncii, oferă salarii înalte, adesea decuplate de performanţă sau productivitate, ceea ce pune presiune suplimentară pe firmele care sunt obligate să concureze cu un angajator care nu produce, dar consumă fără măsură.
Profiturile băncilor au atins maxime istorice - peste 14 miliarde de lei în 2024 - în timp ce PIB-ul a crescut cu doar 0,8%. Băncile au devenit rentieri într-un sistem în care riscul dispare, dar şi contribuţia la economie se topeşte. Ele preferă să bage bani în buzunarele statului, nu în economia reală.
În acest model, pierdem cu toţii. România nu poate creşte sustenabil fără un sector privat dinamic, fără IMM-uri capitalizate, fără industrie competitivă. Dacă resursele financiare nu ajung la cei care inovează, exportă şi eficientizează, ci rămân captive într-un circuit închis între Ministerul Finanţelor şi bănci, ne îndreptăm spre o criză structurală de competitivitate.
Ceea ce trăim astăzi nu este doar o încetinire economică, ci un dezechilibru sistemic: un stat care devine dependent de împrumuturi, un sistem bancar care şi-a pierdut reflexul de a sprijini economia reală şi un sector privat pus la colţ, lipsit de acces la finanţare şi forţă de muncă competitivă.
Este momentul ca băncile să-şi asume un rol activ, nu doar contabil. Iar statul, în loc să aspire tot oxigenul economiei, trebuie să se retragă din poziţia de jucător care distorsionează piaţa şi să redevină arbitru. Altfel, recesiunea va fi doar începutul unui declin mai profund.
Florin Pogonaru, preşedinte AOAR - reacţie la articolul ZF „Lazy banking“. BNR: Sistemul bancar s-a decuplat de economie, în timp ce relaţia dintre stat şi bănci s-a consolidat. Băncile devin „comode“, afirmă BNR şi preferă să finanţeze statul în loc să dea mai multe credite sectorului privat
