Contextul prosumatorilor industriali
Până în prezent prosumatorii au fost cel mai mare investitor din România în noi capacităţi de producţie a energiei electrice, volumul şi ritmul investiţiilor acestora fiind mult peste orice a fost realizat de către companiile specializate. Pentru claritate, legea defineşte prosumatorul ca orice client final care produce energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării consumului propriu. Deci, prosumator este şi o persoană fizică ce utilizează o instalaţie fotovoltaică de 20kV, de exemplu, şi o oţelărie cu o centrală eoliană de 20 MW capacitate instalată.
Alături de segmentul clasic al prosumatorilor casnici, prosumatorii industriali au utilizat fonduri proprii, finanţări bancare sau fonduri europene pentru a monta capacităţi de producţie, în special fotovoltaice, răspunzând astfel în primul rând nevoilor de stabilitate şi competitivitate într-o piaţă a energiei marcată de volatilitate crescută. Vorbim de proiecte mari, chiar de zeci de MW capacitate instalată prin care se asigură acoperirea parţială a consumului unităţilor industriale, eventualul excedent fiind valorificat în pieţele de energie.
Dimensionarea capacităţilor de producţie ale prosumatorilor industriali se face în funcţie de curba de consum, curba de producţie prognozată şi obiectivul de a produce şi livra cât mai multă energie pentru consumul industrial. În mod natural, în multe cazuri acest lucru duce la supradimensionarea capacităţii de producţie, în special în cazul centralelor fotovoltaice care, prin supradimensionare, ajung să livreze mai multă energie pentru consum în perioadele din zi şi din an cu radiaţie solară redusă, dar şi un excedent de producţie, peste nevoile de consum, în perioadele cu radiaţie solară mare.
Acest excedent nu poate fi irosit iar prosumatorii industriali trebuie sa aibă posibilitatea de a injecta în reţea. Chiar şi în cazul adăugării sistemelor de stocare, cu scopul de a utiliza excedentul tot pentru consum propriu, accesul la reţea rămâne esenţial pentru siguranţa şi viabilitatea pe termen lung a investiţiei, fiind dificil ca un prosumator industrial să investească sume semnificative pe termen foarte lung fără a avea posibilitatea şi de a accesa şi capitaliza oportunităţile din piaţa angro de energie.
Astfel, prosumatorii industriali trebuie să aibă acces la reţea pentru injecţia excedentului iar procesul de racordare trebuie să fie lipsit de condiţionări cu privire la amplasamentul capacităţii şi zona de reţea în care se face racordul întrucât, prin definiţie, prosumatorii industriali instalează capacitatea de producţie acolo unde consumă.
Alocarea prin licitaţie a capacităţii reţelei electrice
După un lung proces de consultare publică, ANRE a emis în august 2024 Ordinul 53/2024 pentru aprobarea Metodologiei privind alocarea capacităţii reţelei electrice pentru racordarea locurilor de producere a energiei electrice.
Acesta a fost răspunsul ANRE la numărul extrem de mare de avize de racordare emise pentru noi capacităţi de producţie a energiei, cele mai multe fiind dezvoltate în scopul vânzării şi cu puţine şanse reale de implementare în realitate. Pentru claritate, operatorii de reţea sunt obligaţi să emită avize la cerere. Numărul mare de avize a dus în practică la blocarea „pe hârtie” a reţelei întrucât aceasta nu are capacitatea de a absorbi toate proiectele (vorbim de mii de MW) şi la impunerea unor condiţii de racordare şi lucrări de întărire a reţelei ce fac multe proiecte imposibil de realizat.
Prin Metodologia de alocare s-a impus obligaţia parcurgerii unui proces de licitaţie a capacităţii disponibile din reţea pentru toate proiectele, inclusiv cele utilizate în regim prosumator, cu o capacitate instalată egală sau mai mare de 5 MW ce solicită racordarea la medie tensiune sau 110 kV. Licitaţiile au loc anual şi doar pentru zonele determinate de către Transelectrica pe baza procedurii aprobate de ANRE, iar capacitatea se alocă începând cu anul următor licitaţiei.
Impactului asupra prosumatorilor industriali
Cerinţa parcurgerii procesului de licitaţie se aplică în funcţie de capacitatea instalată a centralei şi nu capacitatea solicitată pentru injecţie în reţea. Acest lucru este extrem de important în cazul prosumatorilor industriali care, prin definiţie, au nevoie de capacitate de injecţie doar în măsura excedentului de producţie rămas după acoperirea consumului, deci mai puţin decât capacitatea instalată. De exemplu, o centrală de 10 MW capacitate instalată care livrează pentru consum echivalentul a 7 MW capacitate instalată are nevoie doar de 3 MW capacitate de injecţie în reţea.
Astfel, mare parte din viitoarele centrale realizate de prosumatorii industriali vor fi supuse procesului de alocare prin licitaţie a capacităţii de reţea. Acest proces însă nu este tocmai compatibil cu natura investiţiilor realizate de prosumatorii industriali, fiind mai degrabă orientată pentru proiectele mari, de producţie exclusiv pentru injecţie în reţea. Investiţiile prosumatorilor industriali nu pot ţine cont de zonele de reţea scoase la licitaţie de către Transelectrica şi nici de calendarul în care acestea au loc, nevoia fiind de a produce acolo unde se consumă şi de a instala cât mai rapid.
Deşi limita de 5 MW este obiectivă şi necesară chiar şi în cazul prosumatorilor industriali, aceasta ar fi fost mai bine setată ca referinţă pentru capacitatea de injecţie în reţea şi nu capacitatea instalată. Astfel s-ar fi ţinut cont şi de specificul centralelor realizate de către prosumatorii industriali. Actuala formă poată fi văzută ca fiind chiar discriminatorie şi cu siguranţă un impediment pentru dezvoltarea acestui tip de capacităţi. De exemplu:
- o centrală în regim prosumator de 10 MW ce necesită racord în reţea doar pentru 1 MW trebuie să parcurgă procesul de licitaţie la fel ca o centrală de 10 MW ce injectează întreaga producţie în reţea; însă
- o centrală de 4,99 MW ce injectează totul în reţea nu este supusă procesului de licitaţie deşi are un impact mai mare asupra reţelei decât centrala de 10 MW în regim prosumator ce injectează doar 1 MW.
Bineînţeles, dacă nu se solicită injecţie în reţea, centrala poată să aibă orice capacitate iar procesul de licitaţie nu se aplică. Însă, în cazul prosumatorilor industriali, acest lucru ar însemna realizarea unei capacităţi mai mici, producţie redusă şi deci acoperirea din producţie proprie a unui consum mai mic, iar scopul, chiar şi sub noua orientare a Comisiei Europene, rămâne decarbonizarea industriei, în special pentru asigurarea competitivităţii.
Considerând cele de mai sus, modificarea Metodologiei privind alocarea capacităţii reţelei electrice în sensul setării pragului de 5 MW în raport cu capacitatea solicitată pentru injecţie în reţea ar reprezenta un sprijin important pentru continuarea investiţiilor de către prosumatorii industriali în capacităţi de producţie gândite în primul rând pentru acoperirea consumului propriu. În caz contrar, este posibil ca unele investiţii să fie reduse iar altele să nu se mai facă.
