Opinii

Opinie Bogdan Georgescu, Colliers: În aşteptarea lui Superman

 Opinie Bogdan Georgescu, Colliers: În aşteptarea lui Superman

Autor: Bogdan Georgescu

22.02.2012, 11:09 2144

Cauza comună a problemelor sociale şi economice din România este educaţia de slabă calitate. Soluţia acestei probleme este să facem din educaţie o prioritate naţională şi să ne concentrăm pe îmbunătăţirea calităţii profesorilor. Fiecare dintre noi este dator să contribuie la procesul de reformă, fie direct, fie sprijinind una dintre organizaţiile care şi-au asumat un rol în acest proces. Începând cu data de 22 februarie, avem această oportunitate. A venit momentul ca mediul privat să acţioneze pentru îmbunătăţirea sistemului românesc de învăţământ.

România se confruntă cu o criză gravă care depăşeşte problemele economice, sociale, politice sau pe cele din sistemul de sănătate. De fapt, nu doar că le depăşeşte, dar le generează şi este responsabilă pentru acestea. Criza care stă la baza societăţii este cea din şcolile noastre.

Se ştie că la examenul de Bacalaureat din 2011 aproape jumătate dintre elevi au picat. Mai puţin cunoscut este faptul că dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, elevii români s-au situat în 2009 pe ultimul loc la testele internaţionale de matematică, citire, fizică, biologie şi chimie. Mai mult, suntem pe locul 35 dintre cele 37 de ţări testate din Europa, după Ungaria, Turcia, Serbia sau Bulgaria.

Dacă acum 25 de ani credeam că avem un sistem de educaţie de calitate, astăzi ştim că suntem printre ultimele ţări din Europa la acest capitol.

Soluţia pentru rezolvarea problemelor sociale, de sănătate sau de mediu depinde, de fapt, de rezolvarea mai întâi a problemelor din educaţie.

Există o legătură directă între nivelul educaţiei şi prosperitatea economică dintr-o ţară, fapt confirmat şi de studiul publicat în 2008 de Universitatea Stanford, unde se arată că statele care în ultimii 20-30 de ani şi-au dezvoltat sistemele de educaţie au avut o creştere economică spectaculoasă. Sunt deja celebre cazuri precum Coreea de Sud, Singapore şi Finlanda.

Un alt studiu publicat în 2007 de una dintre cele mai mari companii de consultanţă din lume, McKinsey & Co., arată că factorul determinant pentru calitatea unui sistem de educaţie îl reprezintă profesorii. Ţările care au obţinut progrese remarcabile în educaţie în ultimii 20 de ani au declarat educaţia o prioritate naţională şi au investit masiv în creşterea calităţii profesorilor. Concluziile acestui studiu au fost adoptate la scară largă, iar acesta stă acum la baza reformei în educaţie în foarte multe state din toată lumea.

Dacă facem o legătură între cele două studii şi analizăm evoluţia ţărilor care au investit în educaţie în ultimii ani, concluzia este evidentă. Pentru a ieşi din sărăcie şi a deveni un stat modern şi puternic, România trebuie să declare Educaţia o prioritate naţională şi să găsească metode pentru a creşte calitatea profesorilor.

Probabil că vă întrebaţi: "Cum poate sectorul privat să se implice în schimbarea unui sistem controlat de stat? Ce pot eu să fac?" Chiar dacă problemele ţin de guvern, efectele educaţiei foarte slabe le resimţim cu toţii şi, în realitate, sectorul privat are mult mai multe de pierdut decât sectorul de stat. Eu vă sugerez însă să vă întrebaţi: "Putem lăsa o problemă atât de importantă pe mâna statului? Putem avea încredere că guvernul şi administraţia publică vor şti ce trebuie să facă şi vor dori să schimbe sistemul actual?"

După ce am înţeles importanţa educaţiei de calitate şi că miza acestei probleme este de fapt viitorul României, am căutat să înţeleg cum mă pot implica şi unde aş avea cel mai mare impact. Aşa a apărut Teach for Romania, un program inspirat de un model început în America acum 20 de ani şi care de atunci a contribuit cu succes la reforma sistemelor de educaţie din alte 23 de ţări din toată lumea.

Teach for Romania îşi propune să contribuie la reforma sistemului de educaţie prin atragerea de absolvenţi de top, viitori lideri ai ţării, pentru a deveni profesori inspiraţionali în şcoli publice pentru doi ani. Astfel avem un impact imediat, prin creşterea calităţii profesorilor, dar şi pe termen lung, prin sprijinirea absolvenţilor să continue ca antreprenori sociali în domeniul educaţiei. Aceştia vor reforma sistemul şi vor ajuta elevii români să ajungă din nou printre primii din Europa.

Recent, Teach for Romania s-a înscris în campania Everyone Gives, un program global sprijinit de compania Colliers International, care îşi propune să încurajeze oameni din toată lumea să se implice şi să sprijine cauzele sociale în care cred.

Campania, care începe pe 22 Februarie 2012 şi se va derula timp de 8 zile, are la bază ideea că impactul fiecăruia din noi poate fi multiplicat prin implicarea cunoscuţilor noştri. Astfel, picătura pe care noi o avem de dăruit şi care la prima vedere nu pare să schimbe ceva, se poate transforma de fapt într-un ocean. Pagina www.everyonegives.org este o platformă online care face legătura între donatori şi organizaţii non-profit.

Sunt multe modalităţi prin care fiecare dintre noi poate ajuta la rezolvarea unei probleme sociale. În primul rând, cred că ar trebui să ne informăm despre cauzele reale şi soluţiile disponibile, iar apoi, fie să ne implicăm direct, fie să sprijinim una dintre organizaţiile care şi-au asumat deja acest rol.

Putem aştepta ca Superman să vină şi în România pentru a ne rezolva problemele sociale. Eu cred însă că aşteptăm degeaba, Superman e ocupat cu problemele de la el de acasă. Fiecare dintre noi însă poate fi un Superman pentru copiii săi, sprijinind reforma sistemului de educaţie. Pentru că schimbarea adevărată începe cu educaţia.

Acum, înţelegând mai bine miza acestei probleme, îndrăznesc să sper că fiecare dintre dvs. se întreabă: Eu ce rol voi juca?

Bogdan Georgescu, CEO Teach forRomania, managing partener Colliers

(Acest articol este inspirat de filmul documentar "Waiting for Superman")