Comisarul Joaquin Almunia a declarat recent ca statele din zona euro care se confrunta cu dificultati majore ar putea beneficia de asistenta din partea celorlalte state membre. Afirmatia aceasta poate fi privita in conjunctie cu semne ca Germania ar avea in vedere, chiar daca cu reticenta, un astfel de demers. Fiindca pericolul asupra zonei euro ar putea creste exponential in caz ca un mecanism de solidaritate nu exista . Ma intreb, insa, de ce acest semnal de raspuns colectiv nu este dat si pentru statele ce nu fac parte din zona euro. Las la o parte lipsa de solidaritate dintre noile state membre din UE care, in opinia mea, este un indiciu ca aceeasi abordare, ce a fost atribuita de catre unii dintre oficialii lor omologilor din tari vechi ale UE, a prevalat: tentatia de a adopta politici in spiritul "scapa cine poate", in locul formularii unui raspuns politic ferm, bazat pe solidaritate, pentru combaterea crizei financiare.
Noile state membre au fost, practic, lasate sa se descurce singure in vreme ce Comisia Europeana si celelalte institutii specializate din UE analizeaza cererile de asistenta de la caz la caz. Aceasta abordare nu este neaparat una rea, cu conditia ca asistenta financiara oferita sa fie una corespunzatoare. Dar este vizibil ca baze analitice ale pachetelor adoptate pentru Letonia si Ungaria sunt precare. Reducerea dezechilibrelor mari, nesustenabile, este fundamental o decizie corecta. Dar felul in care se face acest lucru este extrem de important. Spre exemplu, deficitele externe este probabil sa se diminueze, vrand-nevrand, in acest an deoarece influxurile de capital strain se vor diminua in mod dramatic in noile state membre. Aici apare o problema: trebuie ca, in asemenea conditii, un deficit bugetar sa fie micsorat drastic in timp ce sectorul privat isi restrange activitatile puternic? O politica bugetara care se bazeaza pe reduceri masive de cheltuieli si, adesea, pe cresterea de impozite, intr-o perioada in care sectorul privat isi diminueaza operatiunile, ar inrautati situatia economica fara indoiala. S-ar intra, in mod inexorabil, intr-o logica a cercurilor vicioase.
Pro-ciclicitatea unei politici economice trebuie evitata atat in perioade de expansiune, cat si in perioade de incetinire majora a productiei. Mai mult, daca bugetele publice nu sunt de vina in principal pentru marimea deficitelor de cont curent (externe) de ce ar trebui ele sa fie, in primul rand, sub povara incercarii de reducere a dezechilibrelor externe? Sa amintm aici ca, de departe, grosul datoriei externe pe termen scurt al Romaniei este detinut de sectorul privat, ca acesta din urma detine 2/3 din intreaga datorie externa a tarii (care se ridica la finele lui 2008 la putin peste 70 miliarde euro). Sa ne aducem aminte de criza asiatica de acum circa un deceniu, care a fost provocata, in larga masura, de deschiderea prematura a contului de capital (sustinuta de FMI in acei ani). Atunci, programe de stabilizare promovate de FMI au mizat pe obtinerea de surplusuri bugetare, pentru diminuarea deficitelor externe, in conditiile in care nu bugetele publice erau la originea datoriilor externe. Urmarea a fost ca acele programe au prabusit activitatea economica. Nota bene: iar atunci economia internationala nu era, in ansamblu, in recesiune.
Este corect sa subliniem constrangerea valutara intensa sub care functioneaza noile state membre din UE care nu fac parte din zona euro - in conditiile fugii capitalurilor, apetitului pentru risc cvasianulat si cand obligatiuni pe termen scurt masive ajung la scadenta. Prin urmare, este nevoie de politici bugetare prudente, care sa tina cont de imposibilitatea de a face emisiuni de obligatiuni in conditiile crizei internationale, ceea ce reclama deficite bugetare sub control. Pe de alta parte, FMI si alte institutii financiare internationale trebuie sa tina cont de circumstantele extraordinare, de declinul economic generalizat in lume, care pun serios sub semnul intrebarii o politica de stabilizare axata pe diminuarea cu orice pret a deficitului bugetar, care ar accentua dinamici negative in economie. Deja incasarile bugetare pe primele doua luni dau dreptate celor care au subliniat premise nerealiste in constructia bugetului public din acest an ca si subrezenia tintei de deficit de 2% din PIB. Iar impactul crizei internationale nu s-a simtit inca pe deplin. De la aceasta realitate trebuie sa pornim in gandirea unui program de asistenta financiara externa, care sa faca in asa fel incat Romania sa ajunga sa absoarba peste 2,5% din PIB, anual (incepand deci cu 2009), fonduri structurale si de coeziune; acesti bani ar fi echivalentul stimulentului bugetar practicat in tari ce fac parte din zona euro. Si are temei guvernatorul Mugur Isarescu sa precizeze ca intelept este ca programul sa acopere cel putin 2 ani.
In acest context merita sa fac referire la recomandarile recente facute de Banca Mondiala Guvernului roman. Daca unele dintre ele au sens (ma refer la salarizarea in sectorul public, de pilda), altele ma fac sa zambesc. Cand "casa arde" sa vorbesti despre privatizarea unor intreprinderi din domeniul energiei este de-a dreptul aiurea. Cui sa vinzi acum si la ce pret? Banca Mondiala a mai facut recomandari cu ani in urma, care au fost mai mult decat discutabile.
Totodata, politicile promovate de Comisia Europeana si de FMI trebuie sa identifice cai de descurajare a atacurilor speculative asupra monedelor noilor state membre. Fiindca reducerea drastica a cheltuielilor (deficitelor) bugetare nu va fi de mare ajutor in aceasta privinta. Cum nu va fi nici daca bancile straine mama nu vor mentine liniile de finantare pentru economia autohtona. Nu mai vorbesc despre situatia cu totul bizara cand institutii financiare (banci) din tari unde se recurge la mijloace non-conventionale (nationalizari si cumpararea de catre banci centrale de obligatiuni corpooratiste) pentru salvarea sistemelor bancare fac arbitraj (speculeaza) pe monedele tarilor care nu fac parte din zona euro. As intreba expertii FMI ce cred despre aceasta situatie. Un raspuns de genul, "asa functioneaza pietele financiare" mi s-ar parea inacceptabil. "Ipoteza eficientei pietelor financiare" (efficient market hypothesis) este o fantezie, ceea ce criza actuala arata in mod peremptoriu! A ramane deci impasibil la aceasta stare este de neinteles. De ce nu am putea introduce restrictii, fie si temporar, la contul de capital care sa descurajeze asemenea speculatii? Interventia pe care am avut-o in Comisia de probleme economice si monetare a PE ca si intrebarea adresata CE, cu luni in urma, in care am evocat posibilitatea de restrictionare a short-sellingului (speculatiilor) pe piata valutara, mergeau in acest sens.
Daca se va strivi bugetul public intrarea intr-un cerc vicios in executia bugetara este de neevitat, ceea ce va complica si mai mult lucrurile in economie. Iar asta fara a mentiona consecinte sociale si, de ce nu, politice ale unei astfel de dinamici nefericite.
Nu este o intamplare ca seful Bancii Mondiale, Robert Zoellick, si altii au atras atentia asupra pericolului unui nou clivaj in UE. Este posibil ca unii dintre prietenii nostri americani sa aiba o perspectiva strategica mai clara decat multi politicieni europeni. Comisia Europeana ar trebui sa aiba deschiderea necesara in conceperea unei abordari comune pentru asistarea noilor state membre. Sa speram ca reuniunea Ecofin de la mijlocul lunii martie o va transforma in realitate. In acelasi spirit, cand FMI este implicat in pachete de asistenta trebuie sa ne gandim daca abordarea sa traditionala in ceea ce priveste corectarea dezechilibrelor macroeconomice este adecvata. Mai ales in circumstantele actuale, care sunt cu totul iesite din comun.
(O varianta comprimata, fara referiri la Romania, a fost trimisa membrilor PE, presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si comisarului Joaquin Almunia, in 4 martie a.c.)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
