În România, băncile au devenit veritabile instrumente de disciplină financiar-economică. Prin modul în care analizează riscul, ele solicită transparenţă şi condiţionează finanţarea de criterii clare de guvernanţă, devenind astfel un accelerator al maturizării mediului de afaceri românesc. În absenţa unor pieţe de capital foarte dezvoltate, banca rămâne principalul filtru care separă companiile gestionate profesionist de cele încă conduse cu practici inadecvate.
Din experienţa ultimilor ani, am observat cum guvernanţa corporativă s-a transformat dintr-o noţiune teoretică într-un criteriu comercial concret. Am fost implicat în proiecte de finanţare în care băncile au recomandat schimbarea auditorului financiar, raportări financiare standardizate şi o separare clară între proprietar (AGA) şi management, prin existenţa unui consiliu de administraţie. Aceste schimbări, odată implementate, au determinat nu doar aprobarea finanţării bancare, ci şi scăderea costului creditului şi reducerea garanţiilor solicitate.
Băncile solicită tot mai frecvent existenţa unei guvernanţe solide şi a unui audit de calitate, în special atunci când sumele de finanţare depăşesc anumite praguri. În general, pentru credite corporate de peste 5–10 milioane de euro, nu mai este suficientă garanţia materială sau istoricul personal al antreprenorului. Este nevoie de un sistem formal de control intern, de auditori independenti şi de un board care să poată evalua riscurile dintr-o perspectivă profesionistă şi independentă. Această tendinţă este o reacţie naturală a băncilor la complexitatea şi volatilitatea mediului economic. Este bine cunoscut faptul că o bancă responsabilă analizează garanţiile, dar mai ales capacitatea de rambursare din activitatea comercială şi modul în care aceasta este desfăşurată: calitatea angajaţilor-cheie, cadrul de control intern şi de management al riscurilor, delegările de autoritate şi guvernanţa internă în ansamblu.
Băncile sunt perfect conştiente de rolul fondatorului şi de importanţa viziunii antreprenorului, dar îşi doresc în acelaşi timp un board echilibrat, cu membri independenţi şi competenţi, care să ofere acea garanţie suplimentară că, în momente de tensiune, deciziile nu vor fi luate emoţional sau instinctiv. De aceea, este recomandata constituirea unui consiliu de administratie (“board of directors”) sau a unui consiliu consultativ (“advisory board”) care să asigure dialog, consultare, echilibru şi transparenţă. Recomandarile de acest tip nu reduc importanţa antreprenorului, care rămâne clar activul-cheie al companiei, ci, dimpotrivă, consolidează organizaţia şi îi cresc perspectivele de dezvoltare durabilă şi sustenabilă. În plus, băncile analizează tot mai atent dependenţa performanţei financiare de implicarea antreprenorului-fondator şi, ca urmare, solicită frecvent informaţii privind planurile de succesiune, transferul de acţiuni în cadrul familiei sau către echipa executivă, precum si alte informatii pentru determinarea riscurilor care rezulta din aceasta arie.
Conform rapoartelor OECD, companiile cu guvernanţă solidă şi raportare transparentă beneficiază de costuri mai mici ale capitalului şi de acces mai facil la finanţare. Mai multe studii arată că, la nivel global, există o diferenţă semnificativă de cost al finanţării între firmele cu guvernanţă formală şi cele fără. În plus, analiza Băncii Mondiale evidenţiază faptul că organizaţiile cu guvernanţă robustă înregistrează o rată mai mică a creditelor neperformante şi o creştere mai stabilă a profitabilităţii. În România, finanţarea companiilor provine majoritar din sistemul bancar, iar volumul creditelor corporative a crescut constant, însă doar o parte limitată dintre companii respectă standarde formale de guvernanţă. Deci exista spatiu semnificativ pentru imbunatatire.
Am observat o corelaţie clară între companiile care adoptă o structură solidă de guvernanţă corporativă, riscul perceput de bancă şi disponibilitatea acesteia de a finanţa proiecte pe termen lung. Aceste companii, cu auditori financiari de calitate, procese decizionale bine documentate şi membri independenţi în board, sunt tratate cu mai multă încredere, obţin decizii de credit mai rapide, marje mai mici şi o flexibilitate contractuală mai mare. „Încrederea” în companie şi în conducerea ei reprezintă factorul suplimentar analizat de personalul din banci, dincolo de situaţiile financiare, cash-flow şi buget. România nu are încă o cultură bine definită a guvernanţei corporative, dar are un ecosistem bancar matur, care apreciază calitatea guvernanţei în plus faţă de valoarea garanţiilor si care transforma guvernanţa dintr-un concept „nice-to-have” intr-un activ “must-have”.
Ciprian Lăduncă ocupa pozitia de Managing Partner in cadrul LCL Advisory, este membru in consiliile de administratie ale unor companii din diverse sectoare şi detine functia de Preşedinte al Comitetului pentru Guvernanţă Corporativă al Camerei de Comert Americane, AmCham România.
