Opinii

Opinie Cristian Bichi, BNR: Zece mituri despre BNR care mor greu

Opinie Cristian Bichi, BNR: Zece mituri despre BNR care...

Autor: Cristian Bichi

28.02.2019, 14:02 835

De mai bine de doi ani de zile, unul şi acelaşi grup de câteva persoane,  vehiculează  în spaţiul public, pe bandă continuă,  “ad nauseam”, o serie de acuzaţii neîntemeiate/afirmaţii false la adresa băncii centrale. Ideea călăuzitoare este aceea că repetarea obsesivă a acestora va duce, în cele din urmă, la fixarea lor în mentalul colectiv ca adevăruri incontestabile. Astfel va fi atins obiectivul urmărit, cel al distrugerii reputaţiei băncii centrale pentru satisfacerea unor interese personale ale acuzatorilor. În rândurile următoare, voi arăta ce e în neregulă cu naraţiunile care susţin zece din cele mai întâlnite mituri privind banca centrală.

Mitul nr.  1: BNR  poate cere orice băncilor

Acest mit priveşte, cu precădere, zona supravegherii bancare. El este exemplificat prin imaginea oficialului din banca centrală care poate discreţionar să dea orice fel de ordine prin telefon conducerii unei bănci comerciale, care le va executa orbeşte.

Nimic mai departe de adevăr!

Supravegherea exercitată de banca centrală nu este atotcuprinzătoare, ea având limite ce trebuie înţelese de către publicul larg. Supraveghetorul bancar poate fi comparat cu un arbitru de fotbal. Persoanele însărcinate cu controlul prudenţial monitorizează instituţiile de credit ca să se asigure că ele respectă regulile prudenţiale şi iau, acolo unde este cazul, măsurile corective prevăzute de legislaţia bancară, de la formularea de recomandări până la aplicarea de sancţiuni. În mod similar, arbitrul va urmări ca jucatorii să respecte regulamentul de joc şi va aplica sancţiunile prevăzute în acesta (de ex. cartonaşe galbene, roşii şi eliminarea din joc). Controlul prudenţial se efectuează în conformitate cu principiile economiei de piaţă, ce presupune dreptul la liberă iniţiativă. Supraveghetorii bancari nu vor interveni în operaţiunile individuale ale băncilor cât timp acestea nu generează îngrijorări prudenţiale, răspunderea pentru deciziile luate revenind managerilor şi administratorilor acestora. Continuând comparaţia cu lumea fotbalului, să precizăm că arbitrul nu se va amesteca în jocul unei echipe dacă ea respectă regulamentul, aceasta fiind treaba antrenorului. Rolul supravegherii prudenţiale este de a obţine asigurarea că proprietarii şi managerii băncilor sunt constienţi de riscurile asumate, că aceste instituţii au sisteme de conducere, informare şi control intern care încurajează prudenţa bancară şi că atunci când o bancă se confruntă cu dificultăţi financiare, acestea sunt gestionate de o asemenea manieră încât să fie evitat riscul sistemic. 

Epoca în care supraveghetorii dispuneau de largi puteri discreţionare în activitatea lor a apus de mult în Uniunea Europeană (UE). În prezent, supraveghetorii europeni, inclusiv cei din România, trebuie să respecte un ansamblu în creştere de reglementări prudenţiale foarte detaliate, ce privesc autorizarea şi activitatea băncilor. Aceasta sporeşte răspunderea supraveghetorilor faţă de bănci şi acţionarii acestora. Mai mult, legislaţia europeană direct aplicabilă şi cea naţională oferă protecţie legală instituţiilor supravegheate, acestea având dreptul să conteste deciziile supraveghetorilor în justiţie. Prin urmare, BNR nu poate acţiona în afara puterilor legale ce i-au fost conferite, deci nu va da ordine discreţionare băncilor, întrucât intr-o astfel de situaţie se va vedea adusă în faţa instanţelor de judecată.  

Mitul nr. 2: BNR nu controlează toate activităţile băncilor şi, în special, nu intervine pentru modificarea comportamentului lor în relaţia cu consumatorii

BNR este instituţia care acordă autorizaţia de constituire şi funcţionare băncilor. Faptul că banca centrală permite intrarea în sistem a băncilor nu înseamnă că ea este responsabilă şi cu supravegherea întregii game de activităţi desfăşurate de către institutiile respective.  BNR poate acţiona şi controla numai acele activităţi pentru care are bază legală. În acest context, cred ca nimeni nu se aşteaptă ca BNR să controleze normele de pază şi protecţie contra incendiilor (domeniu rezervat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă) sau să verifice soliditatea gratiilor de la uşile si geamurile casieriilor (activitate de competenţa Poliţiei).

Din când în când, în spaţiul public apar critici că BNR nu se implică în modul în care băncile îşi conduc afacerile în relaţia cu consumatorii. Aceste critici reflecta o neînţelegere a responsabilităţilor BNR. Banca centrală este abilitată de lege să exercite supraveghere prudenţiala, ce urmăreşte, în esenţă, asigurarea solvabilităţii şi lichidităţii băncilor, pentru ca acestea să facă faţă angajamentelor lor. Activitatea de supraveghere orientată spre protecţia consumatorului de servicii bancare (supravegherea comportamentală) este în România atributul altei entităţi, ANPC.  De asemenea, în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor individuali un rol important revine instanţelor judecătoreşti. Relatările din mass-media, arată că ANPC a fost şi este implicată în procese împotriva băncilor, în interesul consumatorilor bancari. Nu întotdeauna aceste procese au fost câştigate de ANPC. Pe acest fundal, este clar că BNR nu poate interveni în cauze privind protecţia consumatorilor deoarece, spre deosebire de ANPC, nu are autorizaţia legală:  orice intervenţie de acest gen ar duce la procese ce ar fi, fără îndoială, pierdute. O astfel de acţiune, pe lângă faptul că nu ar avea sens din perspectivă legală, ar duce la o afectare gravă a credibilităţii BNR ca instituţie. Ori credibilitatea reprezintă un activ important pentru o bancă centrală, fiind fundamentală pentru o conducere eficientă a politicii monetare.

Mitul nr.  3: BNR este avocatul băncilor

Potrivit acestui mit, BNR este avocatul din oficiu al băncilor. Altfel spus, în jargon economic, banca centrală a făcut obiectul unei capturi de reglementare (“regulatory capture”), devenind captiva băncilor şi apărând cu orice preţ interesele acestora. Pe ce se întemeiază o astfel de afirmaţie falsă? Pe faptul că BNR a avut pozitii proprii şi a prezentat analize referitoare la propunerile legislative privind conversia în lei a împrumuturilor în franci elvetieni, darea în plată şi limitarea dobânzilor, care au arătat impactul  estimat al acestor reglementări asupra situaţiei financiare a băncilor individuale şi asupra sănătăţii sistemului bancar în ansamblul său. Ori aceaste analize sunt impuse de funcţia pe care o are banca centrală de asigurare a stabilităţii financiare. Ele nu au fost făcute la cererea băncilor şi nici în interesul acestora. Interesul ce stă la baza unor astfel de analize este cel prevăzut de legea română:  identificarea şi prevenirea riscurilor la adresa întregului sistem bancar, cu potenţiale efecte adverse asupra stabilităţii macroeconomice. Analizele de impact sunt cerute şi de principiile universale ale unei “bune reglementări” şi ele pot fi utile forului legislativ în luarea documentată a celor mai bune decizii. Importanţa acestor analize de impact a fost/este cu atât mai mare cu cât iniţiatorii proiectelor legislative respective nu au acordat atenţie (deosebită) acestui aspect. Dezbaterile generate de analizele respective au dus, în multe situaţii, la o îmbunătăţire a prevederilor legislative propuse. Să ne închipuim, de exemplu, ce perturbări grave ar fi fost în economia României dacă s-ar fi adoptat automat propunerea a doi dintre criticii vocali şi constanţi ai BNR ca dobânda, remuneratorie şi cea penalizatoare, la contractele de credit denominate în lei să nu depăşească cu mai mult de 50% pe an dobânda legală (adica 2,62% la acel moment).

Mitul nr. 4: BNR a acordat ajutor de stat băncilor cu capital străin prin reducerea rezervelor minime obligatorii

Cei care sunt în spatele acestor afirmaţii nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg  conţinutul noţiunii de ajutor de stat. Rezervele minime obligatorii reprezintă un instrument de politică monetară. Potrivit reglementărilor europene privind competiţia, activităţile curente ale băncilor centrale legate de politica monetară nu fac obiectul normelor privind ajutorul de stat. Si încă un aspect. Rezervele minime obligatorii reprezintă disponibilităţile băneşti ale instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României, la nivelul solicitat de banca centrală, cu scopul principal de a permite acesteia să controleze procesul de expansiune a creditului în economie. Deci ele sunt active ale băncilor sau altfel spus creanţe ale acestora asupra BNR. Ele nu sunt fonduri ale statului şi nici fonduri ale BNR. Prin atragerea sau eliberarea de rezerve minime deţinute la BNR, banca centrală urmăreşte să obţină efectele dorite de politică monetară.

Mitul nr. 5: Evaluările BNR privind riscul sistemic s-au dovedit a fi exagerate

Riscul sistemic reprezintă posibilitatea ca problemele majore ale unei instituţii bancare să ducă prin contaminare la o criză a întregului sistem bancar, cu efecte negative asupra economiei reale. Băncile prin natura lor sunt sensibile la riscul sistemic. Ele funcţioneaza cu un grad ridicat de îndatorare şi au active a căror valoare este greu de evaluat. De asemenea, depozitele băncilor sunt rambursabile la cerere, la valoare nominală, potrivit principiului “primul venit, primul servit”. Aceste caracteristici fac ca băncile să devină uşor ţinta unor retrageri masive de depozite, deponenţii reacţionând excesiv la zvonuri şi retrăgând fonduri chiar din bănci solide. Astfel, problemele cu care se confruntă una/ mai multe instituţii bancare pot declanşa prin contaminare o criză de sistem. Pentru a lupta împotriva riscului sistemic, în anii recenţi, ţările lumii au introdus un nou tip de supraveghere, cea macroprudenţială. 

La porţile Orientului, grupul consacrat de critici ai BNR ia în băşcălie problema riscului sistemic. Totodată, membrii acestuia încearcă să impună teza că banca centrală exagerează în legatură cu posibilitatea apariţiei unui risc sistemic pentru a bloca iniţiative legislative. Ideea a fost lansată în perioada discuţiilor iniţiale legate de darea în plata şi este menţinută în viaţă prin argumentul că posibilul risc sistemic amintit în analizele BNR de atunci nu s-a materializat după intrarea în vigoare a legii respective. Avem de a face însă cu un mic truc, opiniile BNR faţă de o situaţie fiind translatate în raport cu totul şi cu totul o altă situaţie. În acest sens, se evită cu grijă să se precizeze că analizele BNR priveau prima forma a proiectului de act normativ şi nu varianta de text după aducerea sa în acord cu dispoziţiile constituţionale.  Una este să ai 8.000 de persoane care au recurs la darea în plată şi alta este să fi avut câteva sute de mii.  Şi una e să poţi să returnezi creditorului oricâte case şi terenuri vrei şi alta e să respecţi un plafon astfel stabilit ca sub incidenţa legii să nu intre decât cei ce nu pot plăti (cazuri sociale) şi nu şi cei care nu vor să plătească. Curată onestitate intelectuală a criticilor de profesie!

Citiţi opinia integrală şi restul miturilor pe opiniibnr.ro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO