În ultimii cinci şase ani, România a fost extrem de stabilă din punct de vedere economic şi financiar, înregistrând poate cea mai bună perioadă din istoria ei: creşterea economică cuprinsă între 4-7% pe an nu a adus dezechilibre macro majore, inflaţia la minime istorice, cursul valutar a fost extrem de stabil crescând de la 4,4 la 4,6 lei pentru un euro, iar dobânzile la lei au scăzut de la 6% la sub 1%.
În tot acest interval, România a dus-o prea bine, iar pieţele financiare, care trăiesc din dezechilibre, de-abia aşteptau un motiv pentru a repune România pe radar, cu un risc mai mare.
Acest lucru a început să se întâmple din 2018 odată cu creşterea inflaţiei, care a determinat creşterea dobânzii de referinţă a BNR de la 1,75% la 2,5% şi creşterea ROBOR de la 0,6% la aproape 3,5%.
Dacă anul trecut creşterea inflaţiei la peste 5% (pe tot anul a fost în final 3,27%) şi creşterea dobânzilor au fost în prim-plan, anul 2019 a debutat cu creşterea cursului leu/euro.
În mai puţin de o lună, cursul leu/euro a crescut cu 2,16%, de la 4,6639 lei pentru un euro la 4,7648 lei pentru euro, cât a ajuns vineri, 25 ianuarie, un nou maxim istoric.
Un dealer spune că, dacă BNR nu intervine şi lasă piaţa liberă, la schimbările fiscale date de guvern peste noapte cursul s-ar duce fără probleme la 5 lei pentru un euro.
În 2018 cursul a crescut cu numai 0,09% şi de aceea creşterea din ianuarie de 2,16% pare foarte mare.
Dealerul spune că în 2018 au intrat câteva miliarde de euro din fonduri europene, plus emisiunile de stat în valută ale Ministerului de Finanţe, ceea ce a stat la baza acestei stabilităţi a cursului. BNR a cheltuit doar 500 de milioane de euro, ceea ce este nimic.
Această creştere din ianuarie are în spate motive imediate, dar şi unele structurale.
Ca motive imediate avem:
- taxa bancară şi legarea ei de ROBOR (cu cât ROBOR este mai mic, cu atât taxa bancară este mai mică, dar acest lucru înseamnă o blocare a politicii monetare de intervenţie a BNR);
- neclarităţile legate de Pilonul II de pensii, unde 6-7 miliarde de euro sunt investite în titluri de stat, iar anual cel puţin 600 de milioane de euro vin în titluri de stat. Dacă Pilonul II „moare”, întrebarea tuturor este ce se întâmplă cu titlurile de stat aflate în portofoliul celor şapte fonduri Pilon II, pentru că nu există cumpărători care să absoarbă aceste titluri făr a mişca dobânzile din piaţă. De asemenea, fondurile Pilon II interveneau şi cumpărau titluri atunci când erau fluctuaţii pe piaţă şi exista un investitor care voia să le vândă rapid;
- situaţia neclară a bugetului pe 2019: de cât are nevoie guvernul pentru finanţarea deficitului şi refinanţarea datoriei existente, cum vrea să se împrumute în 2019, cât în lei şi cât în valută, cât va fi cursul mediu leu/euro vizat, cum se va încadra România în deficitul bugetar de sub 3% din PIB.
Motive structurale:
- inflaţia va fi în continuare ridicată, BNR - care este responsabilă de stabilitatea preţurilor - are o ţintă indicativă pentru 2019 de 2,5%, plus minus 1 punct procentual. Problema este că guvernul plafonează anumite preţuri, începând de la energie până la preţul banilor prin legarea taxei bancare de ROBOR, ceea ce, la un moment dat, tot se va duce în inflaţie, în dobânzi şi în curs;
- importurile au crescut accelerat, ajungând în 2018 la aproape 15 miliarde de euro, iar plata acestor importuri necesită euro;
- scăderea creşterii economice care se anunţă pentru România, mai ales din cauza scăderii economice din Europa. Banca Centrală Europeană tocmai a anunţat că va menţine dobânzile la euro la un nivel foarte mic multă vreme, în încercarea de a nu lăsa economia Europei să scadă. România este foarte legată de Europa, întrucât 70% din schimburile comerciale sunt cu această zonă, iar Germania este principalul partener;
- scăderea creditării ca urmare a introducerii taxei bancare şi creşterea costurilor de finanţare pentru că băncile vor transfera această taxă clienţilor;
- scăderea investiţiilor atât străine cât şi româneşti, ca să nu mai vorbim de scăderea investiţiilor statului. În lipsa investiţiilor economia României va pierde din suflu, pentru că nu se poate baza la nesfârşit pe creşterea consumului venită din salarii;
- planurile guvernului PSD pentru noi creşteri salariale şi de pensii fără a avea o sursă financiară certă. După cum arată situaţia actuală, promisiunile electorale pot fi onorate doar prin introduceri de noi taxe, după cum s-a văzut, sau prin creşterea celor existente;
- situaţia politică având în vedere disputele între guvern şi preşedinte, alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale de la finalul anului;
- alegerea unui nou Consiliu de Administraţie la BNR, întrebarea pieţelor fiind: dacă Isărescu nu va mai fi, atunci cine îi va lua locul, pentru că în acest moment nu există un alt nume. Pieţelele financiare se uită foarte mult la acest lucru pentru că vor să ştie cine va conduce BNR, care are o putere mare pe piaţa monetară şi valutară şi este văzută ca fiind instituţia ancoră când este vorba de stabilitatea financiară a României.
În tot acest peisaj, acum a intervenit în războiul cursului valutar şi disputa publică dintre PSD şi Ministerul Finanţelor pe de o parte şi BNR de cealaltă parte, o luptă în care s-au aruncat cuvinte grele, cele două instituţii acuzându-se reciproc de lipsă de loialitate.
România nu a avut parte până acum de aceste dispute între Ministerul Finanţelor şi BNR, ceea ce a ridicat multe semne de întrebare pieţelor financiare.
Aşa cum anul trecut liderii PSD au arătat cu degetul spre BNR pentru creşterea dobânzilor la lei, şi acum PSD arată cu degetul spre BNR pentru creşterea cursului.
Alături de PSD a venit şi Ministerul Finanţelor condus de Eugen Teodorovici care, într-o declaraţie publică, a afirmat că BNR este responsabilă de curs, singura instituţie abilitată să gestioneze această situaţie. Mai mult, Ministerul de Finanţe i-a reamintit guvernatorului BNR de o declaraţie din 2011, în care a spus că “moneda naţională este produsul nostru, aşa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituţie emite leul şi, până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat”.
Ministerul Finanţelor spune că pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-şi respecte toate obligaţiile legale.
“Guvernul îşi doreşte o cooperare loială cu Banca Naţională a României, pentru armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, în beneficiul cetăţenilor şi al mediului de afaceri.”
PSD a cerut Băncii Naţionale să-şi folosească rezereva valutară pentru a controla cursul, susţinând că 36,8 miliarde de euro înseamnă dublul banilor din circulaţie, ceea ce i-ar permite acest control.
Într-adevăr, la finalul anului 2018 BNR avea o rezervă vvalutară de 36,8 miliarde de euro, dar aceasta era compusă din 33 de miliarde de euro rezervă valutară efectivă, iar restul reprezintă rezerva de aur. Sper că PSD nu a cerut BNR să vândă rezerva de aur ca să apere cursul.
Nu multă lume ştie că Ministerul Finanţelor are un buffer de lichiditate, instrument care s-a construit după criză ca să asigure finanţarea României pe termen scurt, atunci când pieţele sunt adverse.
Ministerul Finanţelor poate vinde chiar el din euro pentru a linişti piaţa.
Replica BNR a venit imediat atât printr-o declaraţie oficială a purtătorului de cuvânt, Dan Suciu, cât şi prin declaraţiile oferite în emisiuni televizate de căître Adrian Vasilescu, consilierul de peste 20 de ani al guvernatorului BNR.
Dan Suciu a declarat că “BNR este implicată permanent, cu atât mai mult în aceste zile, în elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii cursului de schimb, în conjunctura determinată de factori interni şi internaţionali”.
Suciu spune că BNR îşi doreşţte ca şi până acum o colaborare loială cu Ministerul Finanţelor publice, dar o asemenea colaborare presupune însă o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale şi stabilitatea financiară a ţării.
BNR vrea să spună că taxa bancară, dar mai ales legarea ei de ROBOR, a dat peste cap situaţia de linişte de pe pieţele financiare. Dacă taxa bancară este legată de ROBOR, atunci BNR nu va mai avea instrument de intervenţie în piaţă pe lei. De asemenea, taxa bancară, conform calculelor de până acum, va face ca mai mult de jumătate dintre bănci să intre pe pierdere, ceea ce va aduce o undă de şoc pe piaţă.
Adrian Vasilescu a lăsat să se înţeleagă că BNR a intervenit în piaţă. Totuşi, el a spus că dacă BNR ar folosi mai mult rezerva valutară, ROBOR s-ar duce la 7-8%. Această declaraţie este extrem de periculoasă, pentru că arată tensiunile de pe piaţa monetară şi valutară.
Investitorii care mizează pe creşterea euro sau cei care vor să-şi acopere poziţiile deschise pe titluri de stat în lei tranzacţionează în instrumentele pe termen scurt, două zile, celebrele puncte de swap, dobânda la lei la 7%.
De altfel, pe piaţa tranzacţiilor realizate efectiv, conform datelor statistice oferite de BNR, pe 25 ianuarie, la un volum mediu tranzacţionat pe piaţa monetară interbancară, rata dobânzii a fost de 3,41%.
Este adevărat că 90% din acest volum se tranzacţionează pe termen scurt, maxim pe o săptămână, şi că săptămâna trecută băncile au făcut plăţi de impozite şi taxe către Ministerul Finanţelor în contul clienţilor, ceea ce a pus o presiune mai mare pe cererea de lei.
Totuşi, să ne amintim că în 2008, ca să apere cursul (dealerii se aşteptau ca euro să se ducă spre 5 lei când a început criza, având în vedere explozia deficitului de cont curent şi retragerea liniilor de finanţare externă pentru România), BNR a scos leii de piaţă, ceea ce a determinat explozia dobânzilor la lei, ratele urcând pe termen scurt, overnight, două zile, la 100%, 300% şi chiar 1000%.
În final, pentru că nu puteau plăti la infinit aceste dobânzi la lei, pentru a-şi ţine poziţiile valutare pe euro investitorii au slăbit preiunea pe curs, ceea ce a permis BNR să controleze deprecierea de la 3,6 lei pentru un euro, la 3,8-3,9 lei pentru un euro, şi apoi la 4,3 lei pentru un euro în primăvara lui 2009, până la încheierea acordului cu FMI de 20 de miliarde de euro, care a permis apoi stabilitatea cursului valutar în anii următori, până în ianuarie 2019.
România are o piaţă valutară şi monetară mică şi destul de ilichidă, aşa că orice investitor nu poate să nu ţină cont de mişcările BNR.
De la începutul lui ianuarie 2019 până acum cursul a crescut cu 2,16%, dar acest ritm nu poate fi ţinut la nesfârşit. Probabil că piaţa se va stabiliza între 4,75 şi 4,8 lei pentru un euro, cel puţin pe termen scurt, dar dacă problemele legate de fiscalitate, lipsa unui buget credibil, războiul declaraţiilor vor continua, s-ar putea să vedem mult mai repede decât ne aşteptăm un curs de 4,9-5 lei pentru un euro.
Anul trecut, BNR a eliberat o parte din presiunea pe economie prin acceptarea unor dobânzi mai mari şi a lăsat cursul să fie extrem de stabil.
Acum PSD i-a legat o mână prin legarea taxei bancare de nivelul ROBOR, iar în aceste condiţii cursul este supapa prin care se mai poate elibera presiunea strânsă în economie şi în buget.
Oricum, din ce în ce mai mult există temerea că PSD va preda guvernarea preşedintelui Iohannis după alegerile europarlamentare, cu un buget făcut ţăndări, care ar reclama apoi, pentru corecţie, măsuri dure de restructurare şi majorări de taxe. Plus că opoziţia nu este deloc pregătită să preia acest cartof fierbinte, iar preşedintele Iohannis, principalul favorit pentru alegerile prezidenţiale, va încerca să-şi protejeze imaginea.
Indiferent cine va fi la guvernare, România are nevoie de finanţare internă şi externă, iar rezervele valutare nu pot fi folosite pentru acest lucru.
Problema este că băncile, văzute de PSD ca fiind lacome şi arătate tot timpul cu degetul că nu plătesc profit, şi pieţele s-ar putea să nu mai fie atât de înţelegătoare cu România, aşa cum au fost în 2009 şi 2010 când, prin acordul de la Viena, şi-au menţinut poziţiile financiare şi au finanţat bugetul de stat.
Această taxă bancară sigur nu le va îndemna să aibă aceeaşi poziţie pe care au avut-o în 2009 şi 2010.
La finalul anului trecut, într-o conferinţă în care a prezentat situaţia macroeconomică a României, l-am întrebat pe Andrei Rădulescu, principalul economist al Băncii Transilvania, câmnd va veni FMI din nou la Bucureşti dacă situaţia o va impune. El a răspuns că atunci când dobânzile la titlurile de stat vor ajunge la 6%, FMI va fi aici!
La titlurile pe 10 ani, dobânda de tranzacţionare din piaţă a ajuns vineri la 5,21% faţă de 5,15%, cât a fost miercuri, pe 23 ianuarie. La titlurile pe 5 ani, dobânda a urcat la 4,8%, iar la titlurile pe trei ani la 4,35%.
De la 5,2% la 6% nu este decât un pas.
Indiferent cine a fost loial sau nu, pieţele financiare reacţionează la tot ce văd în jur, iar România nu le oferă un motiv de stabilitate, ci dimpotrivă.
Soros de-abia aşteaptă ca guvernul, Ministerul Finanţelor să se certe cu BNR.
Pentru cei care nu ştiţi, Soros este unul dintre cei mai mari speculatori ai lumii pe pieţele financiare (N-am nici cea mai vagă idee dacă Soros este prezent pe piaţa monetară şi valutară din România, dar numele lui este întotdeauna vehiculat atunci când sunt creşteri de cursuri valutare sau de dobânzi, fiind de fapt un acronim pentru fluctuaţii). Mai mult decât atât, Soros este şi inamicul public al liderilor PSD, ceea ce se potriveşte de minune!
