Dimensiunea companiei este un factor determinant al productivităţii acesteia. Asta spun datele a peste 650.000 de firme active analizate. Datele oficiale pentru 2023 arată clar că, pe măsură ce o firmă creşte, capacitatea sa de a genera venituri per angajat se îmbunătăţeşte:
♦ Microîntreprinderi (< 10 angajaţi): 463.000 lei/salariat
♦ Întreprinderi mici (10-49 angajaţi): 553.000 lei/salariat
♦ Întreprinderi mijlocii (50-250 angajaţi): 680.000 lei/salariat
♦ Întreprinderi mari (> 250 angajaţi): 738.000 lei/salariat
Examinând cifrele, observăm că în România, peste 90% dintre firme sunt microîntreprinderi, iar acestea angajează un sfert din forţa de muncă. Însă contribuţia lor la cifra de afaceri totală este de sub 20%, ceea ce sugerează o productivitate mai redusă faţă de media economiei. În schimb, firmele mari, care reprezintă doar 0,2% din total, angajează aproape o treime din salariaţii din sectorul privat şi generează peste 40% din cifra de afaceri.
De ce este relevant acest lucru? Pentru că productivitatea este principalul motor al creşterii economice şi al bunăstării pe termen lung. Laureatul Nobel Paul Krugman spune că „productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul”. Creşterile salariale nu pot fi sustenabile pe termen lung dacă nu sunt însoţite de o creştere a productivităţii. Pentru a consuma mai mult, trebuie să producem mai mult.
Concret, un angajat dintr-o firmă mare produce, în medie, cu 60% mai multă cifră de afaceri decât unul dintr-o microîntreprindere. Asta nu înseamnă că firmele mici sunt ineficiente. Creşterea constantă a productivităţii de la micro la macro se datorează, printre altele, economiilor de scară (costurile fixe sunt răspândite pe un număr mai mare de unităţi produse sau servicii oferite, ceea ce permite companiilor mari să investească în tehnologie şi să automatizeze procesele, sporind eficienţa), a accesului la pieţe mai mari şi accesului mai facil la capital, fie prin bănci, fie prin pieţele de capital. Acest cumul de factori permite extinderea operaţiunilor, tehnologizarea şi atragerea forţei de muncă mai bine pregătită şi mai bine remunerată. Nu întâmplător, companiile mai productive per salariat îşi recompensează mai bine angajaţii.
Pe măsură ce companiile cresc, costurile salariale cresc proporţional. Întreprinderile mici au cheltuieli operaţionale reduse, iar costurile salariale medii (salariile brute, tichete, prime, etc.) sunt la jumătate din media companiilor mari. Practic salariile unei microîntreprinderi sunt aproape de minimul pe economie, deşi profiturile raportate sunt ridicate. Această situaţie ridică anumite semne de întrebare.
În schimb, marjele de profit scad progresiv pe măsură ce creşte dimensiunea firmei: microîntreprinderile şi firmele mici raportează marje ridicate, în timp ce companiile mari operează cu marje reduse.
Paradoxal, o întreprindere mare care domină o piaţă locală poate deveni prea rigidă şi birocratică, pierzând din productivitate per angajat în comparaţie cu propriile performanţe anterioare sau chiar apropiindu-se de valorile firmelor mai mici, dar bine conduse. Dar piaţa este cel mai bun arbitru, ea va decide câştigătorii.
Economia românească este cumva polarizată între firme mici, cu profitabilitate ridicată, dar cu salarii reduse, şi companiile mari, care generează cea mai mare parte a valorii economice şi oferă salariile cele mai ridicate, operând cu marje mici.
Poate şi din lipsa capitalului, multe companii mici rămân în sfera unor afaceri de familie, unde strategia nu este neapărat expansiunea, ci menţinerea stabilităţii financiare. În plus, în România, multe IMM-uri funcţionează într-un regim fiscal care încurajează menţinerea statutului de microîntreprindere, deoarece pierderea acestui statut atrage taxe şi contribuţii mai mari, ceea ce poate descuraja creşterea naturală a afacerii.
O altă provocare pentru IMM-uri vine din reglementare/birocraţie. Reglementările excesive şi aplicarea lor ineficientă nu doar că adaugă costuri administrative inutile (crescând preţurile la raft), dar consumă şi resurse valoroase care ar putea fi direcţionate spre investiţii şi inovare. Birocraţia sugrumă creşterea: în loc să se concentreze pe dezvoltarea afacerii, multe firme mici sunt forţate să navigheze printr-un labirint birocratic (al declaraţiilor online depuse la ghişeul 3) care încetineşte procesele şi descurajează expansiunea.
Birocraţia este o taxă invizibilă pe competitivitate. Cu cât această „taxă” este mai mare, cu atât companiile sunt mai puţin competitive. Pentru un IMM, fiecare document suplimentar, fiecare raportare, fiecare formular, fiecare coadă la ghişeu, fiecare autorizare întârziată sau procedură complicată reprezintă timp pierdut, costuri ridicate, oportunităţi ratate. Mai mult, interacţiunea cu instituţiile statului este adesea greoaie, iar impredictibilitatea fiscală creează un mediu dificil pentru planificarea pe termen lung.
La nivel european există deja iniţiative pentru reducerea poverii administrative, dar ritmul implementării este încă lent. Mario Draghi, fostul guvernator al Băncii Centrale Europene, susţine că suprareglementarea internă europeană afectează creşterea economică mai mult decât orice tarif extern, sufocând competitivitatea şi inovaţia. Europa şi-a ridicat propriile bariere, echivalente unor tarife auto-aplicate economiei. Aceste constrângeri inutile trebuie eliminate rapid la nivel european şi în România. Un stat eficient nu stă în calea celor care creează valoare, ci le permite să prospere. Antreprenorii trebuie lăsaţi să facă ceea ce ştiu ei mai bine: să creeze valoare şi să dezvolte companii într-un mediu cât mai liber şi competitiv.
Concluzia este că, pe măsură ce o companie creşte ca efectiv de salariaţi, produce mai mult per angajat. Economiile de scară, accesul la capital şi organizarea mai eficientă oferă firmelor mari un avantaj clar. Totuşi, dimensiunea nu este singurul factor care determină productivitatea. Sunt şi companii mai mici care reuşesc să performeze peste medie prin specializare, digitalizare şi integrarea în lanţuri valorice internaţionale. Această analiză se concentrează pe medii, fără a surprinde aceste excepţii. Într-un peisaj economic în continuă schimbare, flexibilitatea şi inovaţia pot conta la fel de mult ca dimensiunea.
Să îţi iubeşti ţara înseamnă să îţi doreşti să fie prosperă. Nu există prosperitate în izolaţionism sau autarhie. Suveranismul fără liberalism nu poate aduce decât regres, cei peste 1,1 milioane de români ce lucrează în multinaţionale ar trebui să ştie mai bine. Pentru prosperitate este nevoie de eficienţă, productivitate, cooperare internaţională şi integrare în pieţele globale, capital şi muncă. Companiile mari fac România mai prosperă.
Notă: Analiza de faţă se bazează pe datele oficiale pentru anul 2023 şi urmăreşte productivitatea muncii în România printr-un indicator simplu, dar, cred eu, relevant: cifra de afaceri per salariat (CA/salariat). Acest raport reflectă valoarea economică generată, în medie, de fiecare angajat într-o companie activă, oferind o imagine de ansamblu asupra eficienţei diferitelor tipuri de firme. Iar diferenţele sunt mari şi greu de ignorat.
Pentru a asigura o comparaţie relevantă, au fost incluse doar companiile care au realizat cifră de afaceri nenulă, excluzând firmele inactive sau cele care nu au raportat venituri. De asemenea, nu sunt incluse PFA-urile, sau alte forme similare de organizare, nici lucrătorii din administraţia publică sau cei care muncesc pentru companii străine în afara ţării.
În analiză am inclus şi costurile salariale, care reflectă efortul total al companiilor pentru remunerarea angajaţilor, incluzând salariile brute, tichetele, primele şi alte beneficii, raportate la numărul de salariaţi.
Desigur, fiecare firmă este diferită, iar media ascunde variaţii ample între sectoare şi companii individuale. Ştim exemplul lui Moisil, ştim că media ascunde multe, dar scopul acestei analize este să ofere o perspectivă generală asupra modului în care diferite tipuri de companii contribuie la bunăstarea societăţii.
Un alt detaliu relevant este că, din totalul firmelor din România, aproximativ 170.000 de companii au declarat cifra de afaceri 0. Analiza de faţă se concentrează strict pe companiile care au generat venituri în 2023 şi se bazează pe cifrele oficiale declarate către autoritatea fiscală, fără a include eventuala economie gri.
Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administraţie al BNR.
Opinia prezentă îi aparţine autorului şi nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale a României.
