Opinii

Opinie Dan Armeanu: Cine mai crede în estimările Fondului Monetar Internaţional

Opinie Dan Armeanu: Cine mai crede în estimările Fondului Monetar Internaţional

Autor: Dan Armeanu

11.10.2011, 00:03 819

FMI a anunţat recent că estimează pentru România o creştere economică de 2% pentru 2012, la jumătate faţă de estimarea anterioară, valabilă până în urmă cu doar două luni.

Aceasta este a patra oară când FMI modifică prognoza de creştere economică pentru anul următor. În martie 2009 a estimat că economia se va contracta cu 4,1% şi în realitate scăderea a fost aproape dublă, de 7,1%. Previziunile pentru anul 2010 au fost, la început, de creştere economică de 1,3%, revizuită la un moment dat la 0,9%, pentru ca în final să avem de fapt o scădere de 1,2%. Pentru anul 2011, prima previziune se referea la faptul că România va avea una dintre cele mai mari creşteri economice din UE, de 5,2%, iar în realitate probabil va fi mult mai mică, de numai 1,5%.

Acum vine la rând 2012, pe care FMI îl dădea ca sigur cu plus 4%, ceea ce ar fi însemnat o revenire a economiei şi o demonstraţie ca planul său de intervenţie în economia românească şi-a atins scopul.

Ce se întâmplă? Să mai credem în prognozele FMI? Poate deveni chiar periculos să-ţi fie livrate prognoze de creştere, să-ţi fundamentezi bugetul pe acestea, să cheltui bani şi apoi să fii nevoit să te împrumuţi. Actionează FMI ca un accelerator de împrumuturi? Oare nu sunt prea mari diferenţele dintre previziunile FMI şi ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în realitate cu economia românească?

Toate ţintele macroeconomice impuse de FMI au urmărit îndeplinirea unor obiective pe termen scurt fără să ţină seama de efectele colaterale negative pe termen lung, de modalitatea prin care se obţin aceste obiective şi de gradul lor de suportabilitate din partea populaţiei. Anul trecut FMI a acceptat, de exemplu, două măsuri simpliste şi luate intempestiv (reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi creşterea TVA cu 4pp) care au generat efecte negative mai mari decât beneficii, numai pentru a ne încadra într-un deficit de 6,8%. De asemenea, cea mai mare parte a măsurilor au vizat stabilitatea sistemului financiar-bancar şi mai puţin economia reală şi mediul de afaceri. Am avut, într-adevăr, mare nevoie de ajutorul FMI în 2008-2009 pentru a atenua derapajele grave generate de comportamentul iraţional al băncilor dar, în afară de faptul că ne-a îndatorat şi ne-a impus condiţii restrictive, cu ce măsuri proactive a venit FMI pentru a spera la creşterile pe care le previziona? Cu toate că nu am luat măsuri pentru a stimula economia, am avut noroc cu revenirea economiilor europene şi cu agricultura. Creşterea economică de 1,5% spre care ne îndreptăm anul acesta provine în cea mai mare parte din exporturi, industrie şi agricultură. Anul trecut puţini credeau în performanţa acestor domenii de activitate. Ce măsuri am luat pentru încurajarea acestor domenii? Politica cursului de schimb bazată şi pe împrumutul de la FMI nu a ajutat în niciun caz exporturile, ci băncile. Astfel, creşterea economică din acest an nu provine din măsurile impuse de FMI, ci în cea mai mare parte din exterior, din inerţia revenirii economiilor europene şi din ajutorul nesperat al agriculturii.

Pe ce se bazează FMI atunci când face previziuni optimiste pentru anul viitor, ţinând cont de contextul economic actual destul de imprevizibil şi complicat? Din păcate, la anul, agricultura, ca urmare a performanţelor deosebite de anul acesta, va avea un impact nesemnificativ asupra PIB-ului. În cazul exporturilor, deşi acestea înregistrează în continuare o dinamică pozitivă, ritmul de creştere s-a redus semnificativ pe seama scăderii pieţelor externe. Astfel, principalele vulnerabilităţi ale exporturilor încep să se manifeste. Volatilităţile mari manifestate de la o perioadă scurtă de timp la alta pot avea un impact semnificativ asupra economiei. Să nu uităm că în 2008, în câteva luni au scăzut cu 25%, la începutul acestui an au înregistrat avansuri de 30-50%, iar la mijlocul anului ritmul de creştere s-a redus la aproape 11%. O altă vulnerabilitate constă în faptul că depindem în mare măsură (aproape 70%) de pieţele europene care înregistrează scăderi de ritmuri şi stagnări pe fondul crizei datoriilor suverane. Astfel, trebuie să urmăm exemplul Poloniei care şi-a direcţionat exporturile (în proporţie de peste 50%) către ţările extracomunitare. Dar reorientarea exporturilor către alte pieţe necesită timp, iar acesta se câştigă greu. O variantă ar fi ţările BRIC ale căror pieţe cresc puternic şi pe timp de criză, dar concurenţa pe aceste pieţe este foarte mare. Nu trebuie uitate nici pieţele din Asia, dar trebuie avut în vedere faptul că distanţa mare conduce la creşterea costurilor, iar concurenţa pe costuri de producţie este acerbă. O altă slăbiciune constă în expunerea extrem de mare a exporturilor pe capitalul străin, doar trei dintre primii 100 de exportatori fiind companii cu capital autohton, iar aceştia concentrează doar 2% din totalul exporturilor. În acest sens, este elocvent exemplul companiei Nokia care prin plecare va lăsa o gaură importantă în economia românească. Exporturile pot reprezenta în continuare un motor de creştere economică atâta timp cât pe pieţele externe nu apar turbulenţe.

Cu toate că acordul cu FMI părea că este o garanţie pentru investitori, iar valoarea CDS în cazul ţării noastre scăzuse destul de mult în prima parte a anului, nu am reuşit să atragem investiţii decât într-o foarte mică măsură. Investiţiile străine directe au scăzut în prima jumătate a anului cu până la 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind la minimul ultimilor ani. Mai mult, anul viitor fiind un an electoral probabil că pomenile electorale vor fi satisfăcute pe baza micşorării fondurilor alocate investiţiilor. O mână de ajutor ar putea veni din partea fondurilor europene, deşi suntem pe ultimele locuri în UE din punctul de vedere al absorbţiei, atrăgând până acum doar 13,5% din fondurile alocate. Dacă reuşim, de exemplu, să atragem fonduri în valoare de un miliard de euro în perioada următoare şi să le investim în infrastructură, impactul asupra PIB poate fi mai mare de o jumătate de punct procentual. Dar acest lucru pare imposibil ţinând cont că până acum, în patru ani, am reuşit pe rambursări să atragem această sumă. Contracţia cererii interne se manifestă şi probabil se va manifesta în continuare, iar la anul începem să efectuăm plăţi pentru împrumutul contractat de la FMI.

Dacă mai avem în vedere faptul că UE se confruntă cu o criză fără precedent a datoriilor suverane şi e posibil să reintre într-un nou val al crizei economice, atunci tăvălugul recesiunii nu are cum să ne ocolească. Astfel, se pune întrebarea cine mai crede în estimările FMI sau cât de realiste sunt acestea?

Dan Armeanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO