Bruxelles a devenit capitala de facto a Uniunii Europene, fără oreală decizie în acest sens. Bruxellesul a dezvoltat de ani de zileo adevărată comunitate a actorilor europeni, peste 100.000 deoameni, dintre care doar 50% lucrează în cadrul instituţiilorcomunitare. E aproape imposibil de schimbat capitala europeană, iardacă s-ar merge în această direcţie, costurile sunt greu dejustificat.
Printre cele circa 400 multinaţionale care au birou permanent laBruxelles se află doar câteva nume româneşti - Petrom, Siveco,Asesoft şi Dacia (ultimii beneficiind însă de asocierea cu Renaultşi Nissan). Aici se lucrează, aşa cum zic experţii, la ceva care vaavea impact doar în 5 ani pentru afacerile companiei pe care oreprezintă. Asta este munca celor din Bruxelles. Pentru a deschide"ceva la Bruxelles" e nevoie de aprobarea Consiliului deAdministraţie al corporaţiei, în special a bugetului pentru această"acţiune". Stabilirea obiectivelor şi căutarea oamenilor potriviţipentru implementarea celor propuse sunt apoi paşii de urmat.
Într-o conversaţie avută recent cu profesorul olandez Rinus vanSchendelen, autorul cărţii "Machiavelli in Brussels - The Arts oflobbying the EU", acesta explica abordarea ţărilor venite înUniunea Europeană după 2004. În conduita lobby-ului la nivelcomunitar, cele 12 ţări au multe în comun. În primul rând ţărilecare şi-au recâştigat independenţa faţă de ocupaţia străină au uncaracter ambivalent faţă de europenizare ("acum Bruxelles în loculMoscovei").
Atât cetăţenii, cât şi politicienii, îşi exprimă mult maifrecvent preferinţa către subsidiaritate decât pentru legieuropene, sau chiar, desigur cu excepţia subvenţiilor, preferăsuveranitatea în locul subsidiarităţii. În al doilea rând, peisajulde afaceri al acestor ţări este foarte uniform (aproape nici o marecompanie) şi guvernele descentralizate sunt în perioada deadolescenţă, majoritatea grupurilor de interese de acasă suntdependente masiv de capitalul lor domestic.
La nivel european, în al treilea rând, Guvernul central sefocalizează pe Consiliu şi pe PR-ul de Bruxelles, având încă preapuţine persoane în interiorul Comisiei, experţi în comitete şicomitologie. Doar în dosarele care cad sub incidenţa votului unanimîn Consiliu poate această dependenţă să ducă la obstrucţionareaprocesului de decizie. A patra fizionomie provine din cauzainstabilităţii politicilor de acasă. Poziţiile politice la nivelulConsiliului sunt în multe cazuri instabile, deoarece miniştrii vinşi pleacă, iar opiniile politice îi urmează.
În 2009 am făcut parte din echipa de cercetare într-un proiectprin care încercam să identificăm şi numărul de persoane pe care îiangajează multinaţionalele la Bruxelles. Din cele 400 de entităţi,10% au peste 10 persoane la Bruxelles. Doar Microsoft, de pildă,angajează 60 de oameni. 18% dintre multinaţionale au un staff între6 şi 10 persoane, iar cifra favorabilă este situată între 2 şi 5,pentru 55%. Întâlnim şi companii care apelează la serviciile uneisingure persoane (7%), sau chiar sub echivalentul unui om (9%).Printr-un exerciţiu matematic simplu obţinem aproape 2.000 depersoane la Bruxelles care monitorizează iniţiativele legislativecomunitare, analizează impactul acestora asupra brandului pe careîl reprezintă, informează sediul central european sau internaţionalşi elaborează strategii de lobby pentru apărarea interesuluicorporaţiei. Toate într-un context de Bruxelles european, un oraşîn care prezenţa fizică este necesară datorită reţelelor informalepe care le găzduieşte.
Tendinţele pieţei arată că există un potenţial în creştere a totceea ce numim reprezentare corporatistă în Bruxelles. Un recentstudiu al PricewaterhouseCoopers calculează că în următorii 15 anivor putea apărea circa 190 de companii multinaţionale noi cucapital majoritar românesc Ð cam tot atâtea câte vor fi create înUngaria sau Ucraina, dar mai puţine decât cele care urmează să fiegenerate în Polonia (290) sau Rusia (930).
Dan LUCA este directorul Reţelei Europene EurActiv şiprofesor la universităţi din Bruxelles şi Gorizia