Opinii

Opinie Dan Luca: Repere ale anului politic european 2023

Opinii primite la redacţie

Opinie Dan Luca: Repere ale anului politic european 2023

Autor: Dan Luca

09.12.2022, 13:59 126

Încercăm să identificăm evenimentele politice europene care vom marca anul 2023.

Ne-am obişnuit să ne raportăm activitatea la anumite crize aflate în derulare, precum cea a inflaţiei, a energiei sau a celei provocate de războiul din Ucraina. Vorbim încă puţin de o posibilă criză digitală. Îmi vine în minte acum ˝criza .com˝ de acum vreo 20 de ani. Multe companii din domeniul telecomului au scăzut atunci masiv la bursă, prabuşind practic un sector care părea foarte sănătos…

Ca şi dosare relevante pentru anul 2023, avem o revigorare a politicii de industrializare a UE. Sunt aşteptaţi paşi practici pe palierul campionilor industriali europeni, dar şi instrumente clare în susţinerea europeană a IMM-urilor pentru a dezvolta afaceri globale.

Relaţiile transatlantice se vor dezvolta, dar şi relaţionarea cu alte continente va avea o dinamică puternică. Preşedinţia europeană a Spaniei, din a doua parte a anului, are chiar ca prioritate strategică America Latină.

Politica de apărare europeană va continua să fie dezvoltată, fiind o prioritate clădirea capacităţii militare a UE.

Vom aborda subiectul viitorului UE, cetăţenii au nevoie de răspunsuri la propunerile rezultate din Conferinţa asupra viitorului Europei. Se poate să avem chiar o lansare a conferinţei interguvernamentale pentru un nou tratat UE, chiar dacă e un risc major de neratificare.

2023 este un an pre-electoral la nivel de UE, iar întreg sistemul politic este în fierbere. Nu vor exista alegeri primare europene de impact, aşa cum menţionam încă de acum 6 luni. Ultimele luni au arătat că la nivelul Partidului Popular European sau Partidului Socialiştilor Europeni nu se doreşte o astfel de procedurã.

De urmărit însă ECR, Conservatorii şi Reformiştii Europeni, atât ca partid, cât mai ales ca şi grup parlamentar. Guvernele din Polonia, Ungaria şi Italia concep strategii în jurul acestui brand.

Avem un permanent joc pentru alegerea sau realegerea preşedintelui Comisiei Europene din 2024. Anul viitor va cristaliza mult echişierul politic pentru a putea anticipa uşor decizia din iunie 2024.

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)