Astăzi, cetăţenii şi oamenii de afaceri europeni vorbesc despre un viitor verde, neutru din punct de vedere climatic şi echitabil din punct de vedere social. Cum putem să obţinem asta, o să avem voinţa şi puterea de a pune Europa pe un drum unde producătorii de automobile, cei de oţel, companiile aeriene, producătorii de energie electrică, producătorii de ciment şi toate industriile care consumă energie, dar şi oamenii şi gospodăriile îşi vor putea reduce dramatic amprenta de carbon? E datoria noastră să renunţăm la modelul business as usual şi să creăm soluţii care să separe creşterea economică de folosirea excesivă a resurselor şi generarea de emisii dăunătoare.
Liderii politici europeni lucrează acum la pachetul legislativ Fit for 55, care se va traduce prin obligativitatea ţărilor europene de a-şi reduce emisiile de carbon cu peste 30% în următorii opt ani, având în vedere că obiectivul este scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în 2030 faţă de nivelul înregistrat în 1990.
Dacă comparăm acest ţel cu scăderea de 12% a emisiilor din cauza încetinirii economiei în timpul pandemiei de Covid-19, vom vedea că ne aşteaptă o muncă supraomenească: să creăm în acelaşi timp creştere economică de calitate şi un viitor neutru din punct de vedere climatic. Iniţiativele legislative aflate sub umbrela Pactului Verde European trebuie să faciliteze tranziţia climatică ca proces accesibil tuturor consumatorilor şi operatorilor economici.
Asta înseamnă că marile companii aeriene şi cele low-cost să aibă suficienţi combustibili verzi, în timp ce operează în continuare profitabil zboruri. Înseamnă o extindere masivă a mobilităţii verzi bazată pe baterii cu litiu, hidrogen şi combustibili regenerabili, reducând în acelaşi timp rapid emisiile maşinilor pe benzină şi diesel, la costuri accesibile pentru toţi cetăţenii şi fără a destabiliza guvernele din întreaga Europă. Înseamnă un val masiv de reabilitare a clădirilor, transformarea infrastructurilor şi decarbonizarea proceselor industriale prin integrarea energiei electrice regenerabile şi dezvoltarea şi utilizarea gazelor regenerabile, ce ar putea duce la creşterea de peste două ori a cererii globale de energie până în 2050.
Înseamnă consolidarea tarifelor emisiilor de carbon prin sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii fără a distruge milioane de locuri de muncă în industriile oţelului, aluminiului, cimentului sau chimiei, care riscă să fie transferate în afara UE, unde ambiţiile climatice mai mici permit o producţie mai ieftină, dar nu neapărat verde.
Toate astea par misiune imposibilă, dar politicienii şi oamenii de afaceri pot să o transforme în realitate, dacă setăm corect regulile. În primul rând, trebuie să atragem publicul de partea noastră şi să accelerăm calendarele de autorizare şi instalare pentru producţia şi distribuţia de energie curată. Să luăm cazul energiei eoliene din UE. Pentru a îndeplini cerinţele UE Fit for 55 avem nevoie de o creştere a capacităţii de la 220 gigawaţi la peste 450 gigawaţi până în 2030.
Un sistem de autorizare mai rapid ne va permite să facem asta şi să renunţăm treptat la combustibilii fosili din sectorul energetic. Dar va trebuie să ne folosim toate resursele - turbine eoliene, energie solară, reţele mai bune, energie nucleară, hidrogen, combustibili regenerabili, gaze, economii de energie, inovaţii de produse - pentru tranziţia noastră energetică la emisii nete zero. În tot acest timp, România va avea nevoie de energie nucleară şi gaze naturale pentru securitatea sa energetică şi pentru a face tranziţia sustenabilă/viabilă/posibilă economic.
Să ne uităm şi la imaginea globală. Iniţiativele Fit for 55 nu trebuie să ducă în niciun caz la o scădere a competitivităţii industriei europene, punând în acest fel în pericol chiar obiectivul principal de reducere a emisiilor.
Europa emite 8% din emisiile de CO2 din lume şi îşi reduce amprenta climatică mult mai repede decât alte economii mari, în timp ce acţiunea climatică poate avea succes doar la scară globală. Asta înseamnă că sistemul european de comercializare a emisiilor trebuie să păstreze suficiente cote gratuite de emisii de carbon disponibile pentru companii, pentru a evita prejudicierea celor mai bune industrii din UE, atâta timp cât marii poluatori, aşa cum sunt SUA sau China, nu au ambiţii climatice. Lucrul aceste este esenţial, pentru că firmele europene trebuie să aibă capacitatea de a investi în propria lor transformare şi de a produce în cele din urmă oţel, produse chimice sau aluminiu neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. În plus, înseamnă că mecanismul de ajustare a emisiilor la frontieră, CBAM, trebuie calibrat cu succes, pentru a ajuta Europa să preîntâmpine relocarea emisiilor şi să evite mutarea industriilor grele în regiuni mult mai poluatoare.
Fără instrumentele potrivite, orice guvern din Europa se va confrunta cu o pierderi de locuri de muncă şi opoziţie publică, mai ales că sunt multe necunoscute care ne însoţesc până în 2030. Va creşte cu adevărat capacitatea de producţie a energiei electrice din surse regenerabile la nivel global cu peste 60% până în 2026, aşa cum era prevăzut, echivalentul capacităţii de energie electrică globală actuală a combustibililor fosili şi a energiei nucleare? Şi va putea fi susţinută o astfel de creştere a energiei regenerabile având în vedere majorarea preţurilor materiilor prime la nivel global? Preţurile pentru poli-siliciul de calitate fotovoltaică s-au mărit de mai mult de patru ori din 2020 şi vedem creşteri substanţiale ale preţurilor pentru oţel (până la 50%), aluminiu (cu până la 80%) şi cupru (cu până la 60%). Preţurile gazelor vor creşte în continuare, sau creşterea actuală a inflaţiei va fi doar tranzitorie?
Având în vedere că trebuie să renunţăm treptat la cărbunele pentru producţia de energie electrică, investiţiile în surse regenerabile trebuie să ia avânt şi să fie susţinute de o legislaţie eficientă, care să faciliteze producţia de energie regenerabilă. Programele de finanţare naţionale şi europene ar trebui să fie strâns coordonate pentru a adopta soluţiile cu emisii scăzute de carbon existente, dar şi pentru a genera altele noi. Trebuie să luăm în calcul şi faptul că statele membre UE pornesc din puncte de plecare diferite în această misiune, atât în cea ce priveşte capacitatea existentă, cât şi resursele financiare disponibile pentru instalarea de noi capacităţi.
Necesitatea unei economii neutre din punct de vedere climatic nu este un motiv pentru a trece cu vederea provocările şi costurile tranziţiei. Acestea vor fi semnificative şi, în consecinţă, trebuie evaluate şi abordate temeinic pentru a le minimiza. Ambiţiile climatice ar trebui să meargă mână în mână cu competitivitatea industrială.
Pentru a asigura succesul tranziţiei la o economie verde în Europa, avem nevoie de o bază industrială puternică, cu companii competitive. Marea majoritate a soluţiilor practice pentru asigurarea tranziţiei verzi vin direct din industrie, iar orice măsură care degradează competitivitatea companiilor europene ar avea, prin urmare, un impact negativ asupra tranziţiei ecologice. Simplificarea noilor reguli ale pachetului Fit for 55 trebuie să fie o prioritate. Complexitatea reglementării este inamicul inovării, iar inovaţia este ceea ce avem nevoie pentru a oferi soluţii de viitor la provocarea climatică.
