Raportul Draghi este excepţional prin minuţiozitatea şi îndrăzneala cu care abordează probleme critice pentru viitorul UE. Unele dintre mesajele sale cheie merg mult mai departe decât ceea ce diverse rapoarte şi programe (Raportul Sapir, Raportul Monti, Agenda Lisabona, Europa 2020, Raportul Letta etc.) au subliniat de-a lungul timpului, precum incompletitudinea sa instituţională şi politici suboptime. Marea criză financiară a evidenţiat clar aceste aspecte, iar în anii următori au fost adoptate noi constructe instituţionale şi reguli au fost revizuite, dar nu într-o manieră decisivă fiind limitate de constrângeri politice. Un şir de crize majore (pandemia, criza energetică, impactul schimbărilor climatice, consecinţele invadarii Ucrainei de către Rusia) au tensionat tot mai mult UE.
Raportul Draghi evidenţiază hibe majore ale Uniunii: inovaţie insuficientă, un handicap indus de costuri mult ridicate ale energiei, o capacitate comună de apărare slabă. Raportul identifică rădăcini ale acestei stări de fapt şi face o serie de recomandări – reducerea fragmentării, dezvoltarea uniunii pieţelor de capital şi a uniunii bancare, îmbunătăţirea pieţei energiei (unde preţurile extrem de volatile afectează atât consumatorii, cât şi producătorii), regandirea politicii de concurenţă, susţinerea unei industrii de apărare a UE, simplificarea procesului decizional, creşterea masivă a investiţiilor, revizuirea abordării de reglementare a UE care împiedică inovaţia – deşi trebuie precauţie, deoarece IA poate fi atât o binecuvântare cât şi un pericol, iar „sistemul bancar umbră” şi activele crypto sunt insuficient reglementate.
Focusul Raportului este pe o creştere a decalajului de competitivitate al UE, daca „modelul său economic nu se schimbă”. Acest lucru poate suna paradoxal, deoarece UE a înregistrat surplusuri de cont curent mulţi ani. Doar în 2022, o deteriorare drastică a termenilor de schimb (din cauza perturbărilor puternice pe pieţele energiei) a făcut ca balanţa de cont curent să prezinte un deficit. Dar surplusurile au revenit.
Raportul exprimă îngrijorări profunde legate în special de temerea că Uniunea pierde teren constant în competiţia tehnologică şi economică cu SUA şi China.
Dar este aceasta evolutie o surpriză? Sa comparam doar companii mari americane şi chinezesti cu firme din UE, sau cât cheltuiesc anual SUA şi China, fiecare, pentru cercetare şi dezvoltare (R&D) faţă de cheltuieli similare din Uniune. În plus, SUA excelează prin cultura sa antreprenorială, ilustratată exemplar de Silicon Valley. China, la fel ca alte economii asiatice, este probabil cel mai bun exemplu de construire de avantajele competitive în timp, prin ceea ce este acum „redescoperit” deschis în Occident, conceptual, ca Politică Industrială. Elemente ale unei astfel de politici au fost folosite în SUA timp de decenii într-un mod mai mult sau mai puţin evident, în special în domenii ce ţin de puterea militară şi de securitate. Şi UE a practicat politica industrială atunci când, de exemplu, a făcut din Airbus un mare competitor european pentru firmele americane. Dar o politică industrială sistematică a fost aproape absentă la nivelul UE. În esenţă, UE este compusă din state naţionale, are pieţe fragmentate, ambele aspecte având consecinţe pentru politicile colective şi rezultatele acestora. Iar axa franco-germană pare să se fi erodat serios. Politica industrială este în ascensiune în SUA, pe măsură ce avansul tehnologic al Chinei a devenit îngrijorător pentru Washington în contextul confruntărilor geopolitice si de securitate.
Raportul susţine necesitatea unor cheltuieli mai mari de investiţii, atât publice, cât şi private, de ordinul a 800 de miliarde de euro anual, sau 4-5% din PIB-ul UE. Mai multe investiţii pot ajuta, dar ele trebuie sa fie integrate într-un pachet de reforme adanci, care ar putea fi dificil de realizat. UE ar putea fi ajutată de o agenţie care să finanţeze proiecte strategice şi să consolideze parteneriate public-private (aşa cum face DARPA, Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării, în SUA). Trebuie să se construiască principalele elemente ale unei uniuni monetare autentice: EDIS (schema europeană de asigurare a depozitelor), o „capacitate fiscală” (fiscal capacity), un activ financiar sigur (safe asset), ce este menţionat de Raport. Transformarea ESMA (European Securities Markets Authority) într-o veritabilă autoritate comuna a UE ar fi utilă. Un buget al UE mai mare şi restructurat ar putea sprijini proiecte strategice ale UE, pe lângă ceea ce este realizat de statele membre. Asigurarea de mijloace pentru a reduce costul energiei şi a dezvolta semnificativ energia verde este esenţial, la fel ca şi stimularea decarbonizării.
Raportul Draghi argumentează puternic în favoarea unei integrări economice şi financiare mai profunde, chiar dacă evoluţiile politice din numeroase state membre creează noi impedimente în această direcţie. Dificultatea pentru cei care trebuie să elaboreze strategii, nu ca un simplu exerciţiu academic, este că ajustări marginale referitoare la marile probleme reliefate de Raportul Draghi nu duc lucrurile înainte. Spiritul vremurilor pare să nu ajute nici el în această privinţă, deoarece mulţi din Europa şi din alte părţi sunt predispuşi să gândească şi să acţioneze prin „intoarcere spre interior” (inward looking), într-o poziţie defensivă nu adecvată. Pregătirea împotriva unei lumi exterioare ameninţătoare are sens, dar răspândirea protecţionismului în interiorul UE (între statele membre) este o sabie cu două tăişuri şi poate menţine Uniunea fragmentată, slăbi puterea ei economică şi reduce puterea sa soft (soft power).
UE ar trebui să se străduiască să salveze multilateralismul, în ciuda tendinţei de formare a blocurilor comerciale şi a proliferării restricţiilor legate de securitate. Dialogul şi comerţul sunt necesare chiar şi cu competitori geopolitici, în vederea asigurării bunurilor publice globale – precum combaterea unor efecte rele ale schimbărilor climatice, gestionarea pandemiilor, evitarea utilizării armelor nucleare şi a altor arme cu grad înalt de distrugere, prevenirea unui Armageddon al inteligenţei artificiale şi, nu în ultimul rând, prevenirea sau încheierea războaielor.
UE trebuie să gândească la scară mare şi să acţioneze pentru a ajunge la o stare de fapt care să o ajute să fie competitivă la nivel global. Este posibil insa ca UE să navigheze prin dificultăţi ani la rând, pe măsură ce compromisurile dureroase şi complexe de politici, lipsa de resurse şi incertitudini uriaşe vor face ca alegerea unor opţiuni bune să fie aproape o misiune imposibilă. Acest lucru nu înseamnă că Raportul Draghi nu poate ajuta la luminarea opţiunilor si alternativelor de politici (policies); acest raport poate ajuta noua Comisie şi guvernele naţionale, toate instituţiile europene să depăşească blocaje, să îmbunătăţească politici, să evite erori majore.
Ps. Versiune in romana a textului scris la solicitarea Friends of Europe (Bruxelles)
