Opinii

Opinie Daniel Dăianu: „Proteste anti-sistem“ şi democraţie

Opinie Daniel Dăianu: „Proteste anti-sistem“ şi democraţie

Autor: Daniel Daianu

23.01.2012, 00:04 1200

Protestele din Bucureşti şi alte oraşe din ţară din ultimele zile sunt explicate şi ca atitudine faţă de "sistem", faţă de elitele (partidele) politice. Explicaţia aceasta merită toată atenţia, mai ales că ea nu este venită din neant. În nu puţine ţări din lumea industrializată se protestează (sunt mişcări sociale tip indignaţi) în condiţiile crizei financiare şi economice actuale, existând efecte asupra vieţii politice. Dar cum şi de cine este folosită această explicaţie importă în citirea evenimentelor. O interpretare ar sugera că aceste proteste aduc la un numitor comun responsabilitatea partidelor politice faţă de de situaţia din ţară. În măsura în care se acceptă o dimensiune "sistemică" a nemulţumirii cetăţenilor această abordare porneşte de la un dat real. Pe de altă parte, aducerea la numitor comun riscă să anuleze un parametru fundamental al funcţionării democraţiei: responsabilitarea principală pentru administrarea treburilor publice într-o ţară o are puterea, cei care guvernează la un moment dat. De aceea, utilizarea explicaţiei "anti-sistem" are relevanţă numai până la un punct, întrucât nu se poate accepta deturnarea atenţiei publice de la responsabilitatea guvernării la un moment dat. Gestionarea treburilor publice în timpul unei crize adânci este o misiune foarte dificilă, dar dacă ea este asumată, decontul se face inclusiv şi, mai ales, prin rezultatul la urne. În acest context, dorinţa de comasare a alegerilor intrigă, că să folosesc un eufemism elegant; argumentul legat de economii care s-ar face la bugetul public denotă uşurinţă faţă de tratarea procesului democratic.

Criza nu s-a terminat în Europa; ea are rezilienţă (va dura) deoarece cauzele sale sunt profunde. În UE avem şi o criză structurală (de design şi dezechilibre interne) a zonei euro. Aceste circumstanţe obligă, în România, partidele şi instituţiile statului la responsabilitate deplină astfel încât cei care vor ajunge la guvernare, în urma alegerilor, să se bucure de o legitimitate cât mai solidă (susţinere parlamentară şi sufragii ale cetăţenilor) pentru a ţine barca societăţii româneşti pe linia de plutire. Este esenţial ca alegerile să fie organizate în mod corect, astfel ca guvernul rezultat să exprime alegerea electoratului. Necesitatea de a avea alegeri corecte, un guvern cât mai puternic (legitim) este de înţeles prin logica funcţionării democraţiei. În acelaşi timp, este nevoie să existe în Parlament o opoziţie democratică cu "voce" (voice, cum ar spune Albert Hirschman); angrenajul de controale reciproce instituţionalizate (de checks and balances), care definesc democraţia, reclamă o asemenea distribuţie a puterii parlamentare. Să amintesc că posibilitatea alternanţei la putere trebuie să fie, mereu, o şansă pentru soluţionarea pe cale democratică a unui blocaj.

Situaţia din România este o împletire a crizei suprafinancializării capitalismului cu vicii ale unui sistem intern măcinat de corupţie, clientelism politic şi neîncredere endemică în funcţionarea instituţiilor. Drept este că o criză a politicului se observă pe multe meleaguri, oriunde există un "disconnect" între cei care guvernează şi cetăţeni.

Putem vorbi, în acest sens, chiar de o slăbire a procesului democratic (politică disfuncţională) în SUA şi Europa. Există o proliferare a tentaţiiilor autoritariste care, uneori, este motivată prin necesitatea de a răspunde iute la evenimente extreme (lebede negre). Dar scurtcircuitarea unor proceduri nu trebuie să devină rutină, un stil de guvernare care alterează esenţa democraţiei. Contextul social şi economic este tot mai complicat. Deceniile ultime au adus o erodare a clasei mijlocii în numeroase ţări occidentale, o inegalitate a veniturilor care mult timp a fost ocultată de îndatorarea cetăţenilor (credit ieftin). Pierderea compasului moral în lumea afacerilor, captivitatea statelor (guvernelor) în relaţia cu industria financiară, creşterea anomiilor sociale ridică mari semne de întrebare privind anii ce vin.

Lideri politici care asemuie criza de acum şi reflexe politice îngrijorătoare (mişcări politice extremiste) cu ce s-a întâmplat în perioada interbelică în Europa nu vorbesc aiurea. Mario Monti, noul premier al Italiei, a evocat recent pericolul ca ţara sa să cunoască un curent tot mai puternic anti-european (anti-UE), dacă programul de reforme (austeritate) nu este însoţit de politici la nivelul zonei euro care să atenueze din costurile sociale. Xenofobia, şovinismul, extremismul de dreapta şi de stânga, populismul deşănţat sunt în ascensiune pe bătrânul continent. Pierderea suflului UE (excepţie făcând Germania şi câteva ţări nordice) în competiţia globală contribuie la o stare de spirit negativă. Reuniunea de la Davos din acest ianuarie are o tematică sugestivă legată de coeziune socială, restabilirea conectivităţii între cetăţeni şi guvernanţi, crearea de locuri de muncă, grijă faţă de tineri, într-o lume tot mai complexă şi interdependentă; este subliniată nevoia de reinventare a modelelor sociale şi economice (o reinventare a capitalismului?). Este grăitor că vorbitorul special la acest forum este, alături de cancelarul german Angela Merkel, arhiepiscopul Desmond Tutu, un reper moral pentru toţi

Într-o lume atât de frământată şi cu o perspectivă, pe continentul european, înceţoşată, România trebuie să găsească resorturi interne pentru a apăra achiziţiile democraţiei şi pentru a trece prin această criză cu limitarea daunelor. Un test în acest scop este organizarea corectă a alegerilor în acest an. Oricine va fi la guvernare trebuie să facă eforturi de reformare a statului, să aplice reforme inteligente în domeniul învăţământului şi sănătăţii, care să aibă susţinere populară şi sprijin intelectual/civic cât mai larg. Trebuie luptat fără menajamente contra corupţiei, risipei banului public, mai ales că cumpătarea va domina anii ce vin. Este nevoie de respect faţă de cetăţean, care se validează printr-o împărţire echitabilă a poverii induse de austeritate. Compasiunea, cimentul social, capitalul social, solidaritatea, nu sunt concepte ce aparţin unei anumite filosofii politice, într-o democraţie; ele o definesc. Nu în cele din urmă, este necesară o abordare realistă privind economia românească: un model de creştere economică, care să se bizuie mai mult pe economisire internă şi promovarea capitalului autohton, pe cetăţeni cu o bună educaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO