Am avut recent o serie de discuţii cu diverşi consultanţi despreavansul cu 20% a pieţei farmaceuticelor din România în 2010,reflectat de datele de analiză de piaţă care sunt primitetrimestrial cu bucurie sau tristeţe de jucători - dar careîntotdeauna sunt folosite de investitori în analiza performanţeidiverselor grupuri farmaceutice.
De fapt, dacă ar fi să analizăm în amănunt datele amintite, 2010este format din două jumătăţi diferite. Prima, în care avansul afost de 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent; a doua, înantagonism relativ ca şi consecinţă a măsurilor de schimbare areglementărilor în sistem, s-a încheiat cu o evoluţie în uşoarăscădere. Dar, cu adevărat, uitându-ne la anul 2010 însumat, piaţa aavansat cu un pas de 20%.
Omul de operaţiuni, care îşi conduce afacerea ca pe un "goingconcern", ar descrie anul 2010 în farma în felul următor:
Plusul.
Statisticile reflectă evoluţia cotei de piaţă a medicamentelorcare ies din farmacie (şi nicidecum performanţa operaţională acompaniilor producătoare). Cu alte cuvinte, ele ilustrează altreilea ciclu comercial în piaţă. Cei avizaţi ştiu (în ciudaprotestelor):
- că avansul este în primul rând un efect de bază, după un an2009 care a marcat o frânare a vânzărilor de medicamente înRomânia;
- că avansul este aproape exclusiv al produselor inovative, încazul cărora totuşi o fracţiune importantă a creşterii este de faptun dezechilibru cauzat de exporturile paralele;
- că se vede un uşor avans al medicamentelor generice ca efect alschimbărilor de reglementare din semestrul doi, departe de culturapro-generică care ne-ar plăcea s-o vedem într-o ţară fărăresurse;
- că asistăm implacabil la o canibalizare în cota de piaţă agenericelor ieftine care cad fără putinţă de oprire.
Minusurile.
Realitatea din detalii este, aşa cum am semnalat în august 2010,şocantă. Termenele de plată au ajuns la intervale halucinante laproducător, peste 300 de zile. De fapt nu există o decontareritmică, lunară, ci banii pe medicamente vin din rectificare înrectificare, fără transparenţă şi predictibilitate.
Există consecinţe bolnăvicioase şi riscuri structurale aleacestei crize a lichidităţii.
În primul rând, la capătul operaţional, se exercită presiunicreative de colectare a banilor, soluţii care riscă să muteze îninstrumente pseudo-toxice. Cesiunea de creanţe, ofertele"anti-comerciale", recircularea inter-clienţi a termenelor sicondiţiilor, redistribuţia limitelor de credit, suprastocarea etc.nu sunt soluţii normale şi este o mare greşeală în a le transformaîn activitate curentă.
La capătul financiar se caută soluţii de refinanţare saucontingenta, atunci când compania-mamă nu există sau refuză să maicrediteze filiala locală. Bucuria băncilor şi asiguratorilor, carecresc voiniceşte comisioanele şi dobânzile pentru astfel detranzacţii.
Şi la mijloc este administrarea indicatorilor curenţi aiafacerii; orice manager junior care se uită într-un raport deprofit şi pierderi sau într-un raport de cash-flow va sesiza cuuşurinţă că toată creşterea din 2010 este imobilizată în capital delucru, că operaţiunile nu generază cash şi că profitabilitatea estesub practicile industriei. Indicatorii capitalului de lucru atingîn unele luni cote alarmante, de peste 85% din cifra de afaceri,iar cash-ul generat din operaţiunile din 2010 este inferior celuidin 2009. Şi în fine, mai mult, de jumătate din cheltuielile deexploatare sunt de fapt cheltuieli de provizionare care suntobligatorii în numele practicilor controlului intern şi audituluiextern: provizioane de neîncasare, provizioane pentru comisioanelede factoring (pentru rarele situaţii când băncile acceptă o astfelde soluţie), provizioane pentru contribuţia pe vânzări (clawback),provizioane de risc pentru cheltuieli neprevăzute (one-off-uridiferite).
La sfârşitul lungii liste de minusuri reamintesc celor care auuitat că cel puţin 15% din creanţe nu se vor încasa niciodatăpentru că farmaciile şi distribuitorii au găsit de cuviinţă să iasădin afaceri declarându-şi insolvenţa.
Nu ştiu cine se mai bucură de plusul din 2010. Poate doarbirourile de reprezentanţă sau filialele de marketing alemultinaţionalelor pentru care rapoartele de cotă de piaţă suntsingurul indicator de performanţă şi care, creditate părinteştefiind de către companiile-mamă, nu duc grija minusurilor. Oentitate locală, care îşi administrează rapoarte financiarecomplete, îşi modernizează operaţiunile prin investiţii capitale,îşi evoluează modelul de afaceri, îşi dezvoltă activităţile(inclusiv la export) şi îşi optimizează suply-chain-ul, nu sebucură deloc de plusul din 2010 şi munceşte foarte mult la anulareaefectelor minusurilor.
Cei avizaţi ştiu că criza din industrie care a început în 2009este total diferită de cea din 2005 pentru că a surprins jucătoriiîn alt ciclu economic. Dacă în 2005 creditul furnizor şi creditulbancar şi-au dat mâna pentru a duce lucrurile mai departe, în crizadin prezent, care este în formă continuă şi agravată, creditulbancar va fi nesemnificativ (sau foarte scump). Şi atunci creditulfurnizor rămâne cel care menţine în viaţă jucătorii, sistemul,pacienţii. Întrebarea crucială aici este dacă, vizavi de soluţiileterapeutice cerute de sistem, avem creditul furnizor care trebuie.Adică ne întrebăm dacă pacienţii români au acces la medicamentelede care cu adevărat au nevoie sau la cele pe care unii producătorisunt gata să le dea pe gratis creditând în neştire sistemul.
Dragoş Damian este CEO al producătorului TerapiaRanbaxy
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
