Opinii

Opinie de Mădălin Niculeasa: Întoarceţi autorităţile către oameni, domnilor guvernanţi

Opinie de Mădălin Niculeasa: Întoarceţi autorităţile către oameni, domnilor guvernanţi

Autor: Madalin Niculeasa

03.04.2011, 23:55 49

O dilemă politică, juridică, filosofică, economică şi sub alteaspecte de analiză posibile este de a stabili pe cine servesc/cuiprofită/cui folosesc instituţiile create pentru a reprezenta şiproteja interesul public, acest concept general şi nedefinit. Am învedere, în această categorie, autorităţile fiscale, organele deurmărire penală, Parlamentul, Guvernul, autorităţile din domeniulenergiei, gazelor naturale, telecomunicaţiilor şi în general oriceautoritate care acţionează în vederea salvgardării unui interesidentificat ca fiind public.

Există două mari curente de interpretare: unul care spune căaceste autorităţi acţionează în vederea protejării statului, căciacesta este reprezentantul interesului public (interpretarea J.J.Rousseau, după cel care a iniţiat discuţiile cu privire la rolulstatului şi principiile separaţiei puterilor în stat), după cumcelălalt curent contemplă situaţia în care respectivele instituţiifuncţionează şi există, de altfel pentru a proteja cetăţeanul, luatîn mod individual şi grupat (interpretarea Jean Monnet, RobertSchuman şi Konrad Adenaeur - doar câţiva dintre fondatoriiconceptului de Uniune Europeană, concept care se bazează peprotejarea cetăţeanului, a individului fără ca grupul să fieprejudiciat). Dincolo de aceste două direcţii există variaţii peaceeaşi temă.

Interpretarea Rousseau este echivalată cu existenţa statuluiînţelept, concentrat, deştept faţă de interesele cetăţenilor şiechilibrat în ceea ce priveşte raportul dintre intereselecetăţenilor şi cele ale statului. Evoluţia economică, politică şijuridică a conceptului de stat a dezvăluit că statul nu este atâtde grijuliu şi de obiectiv în abordare, că este uneori leneş şidelăsător faţă de interesele celor individuali şi că mai multabuzează de poziţia sa de mare înţelept, situaţie în care a apărutconceptul de uniune economică menită să regleze prin mecanismeobiective raportul dintre cei individuali şi stat, preluând astfelinteresul public din mâinile statului şi punându-l în fiecarepersoană, luată individual sau grupată alături de altele. Dacă laînceput instituţiile şi autorităţile funcţionau pentru stat,datorită experienţelor acumulate s-a ajuns ca instituţiile sădeservească fiecare persoană individuală sau grup de persoane, încondiţiile în care statul şi-a întors privirea din oglindă (obosindsă se tot privească şi protejeze) către cetăţeni.

Toate autorităţile publice din România, cu existenţă pendinte,servesc un concept abstract şi indefinit, adică statul; nu au niciolegătură cu cetăţeanul şi interesul imediat al acestuia. Adică seuită în oglindă spre sine şi doar spre sine şi nu către cetăţeansau interesele acestuia. Uniunea Europeană, la nivel programatic,vorbeşte despre faptul că existenţa acesteia este dată de piaţainternă, unde nota bene acţionează indivizi şi nu state. Motoruleconomic al acestui conglomerat economic este individul şi grupulde indivizi, iar nu statele sau grupurile de state.

Instituţiile fiscale sunt cele mainarcisiste

Dintre autorităţile publice care au o subzistenţă prezentă înţara noastră, instituţiile fiscale sunt cele mai narcisiste, fiindcele mai îndrăgostite de propria imagine din oglindă, neavând înniciun fel grija sau tendinţa minimă de a se uita şi în altă partedecât spre stat. Fiscul din România acţionează pentru a proteja şisusţine statul, iar nu pentru a interacţiona în vreun fel cucetăţenii, luaţi individual sau grupaţi. Prin fisc înţelegem atâtcele care fac legile, cât şi cele care le aplică. Nu statul producevenituri impozabile, ci cetăţenii în acţiune individuală saucolectivă.

Blocajul fiscal. În momentul de faţă existămulte milioane de euro blocate de către fisc, în sensul că fie suntexecutate de la contribuabili, fie le sunt refuzate să fie plătiteacestora, pe o raţiune procedurală: fiscul nu soluţioneazăcontestaţia administrativă formulată de contribuabil împotrivaconstatărilor fiscale, iar instanţele judecătoreşti spun că nu potstabili cine are dreptate întrucât cel care trebuie să se pronunţemai întâi este fiscul. Trec luni de zile, iar alteori ani până cese ajunge ca o instanţă să stabilească cine a încălcat legea:fiscul sau contribuabilul.

În tot acest timp contribuabilul este executat silit, plăteştepenalităţi etc. Procedura aplicabilă fiscului este construităpentru comoditatea, lipsa de responsabilitate şi birocraţiastatului. Aceasta nu are nicio legătură cu interesele economice alecontribuabilului, cu faptul că printr-o abordare formală ainspectorilor fiscali şi prin imposibilitatea de a beneficia de ojudecată pe fond a cauzei, mulţi contribuabili trăiesc sentimentefundamentale de frustrare fiscală. Un astfel de comportament a fostsancţionat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de uneleinstanţe de la noi, dar nu-i pasă nimănui pentru că acesta estecomportamentul care le convine, comportamentul neangajant şine-responsabil.

Eşalonarea la plată. Invocând discuţiile cuFMI, printr-o ordonanţă de urgenţă s-a reintrodus eşalonarea laplată a creanţelor fiscale şi nu a obligaţiilor fiscale, cummenţionează dispoziţiile ordonanţei. Dincolo de faptul că aceastăinstituţie fiscală - eşalonarea la plată - ne aduce aminte deperioada anilor '90 când amânarea la plată era o practică desîntâlnită, cu multe excese şi denivelări, actuala procedură deeşalonare la plată este birocrată, formală şi nesubstanţială.Pentru ca un contribuabil să beneficieze de această facilitatefiscală trebuie să constituie o garanţie (bunuri mobile, bunuriimobile, sume de bani) care să acopere sumele eşalonate la plată,dobânzile datorate pe perioada eşalonării plus un procent de pânăla 40% din sumele eşalonate la plată. O altă condiţie de acordareeste aceea ca respectivul contribuabil să se afle în dificultategenerată de lipsa temporară de disponibilităţi. Ne întrebăm cum arputea un contribuabil care are disponibilităţi limitate săconstituie o garanţie în bani de peste 140% din sumele eşalonate.Intenţia legiuitorului a fost să protejeze statul, ignorând astfelcontribuabilul, întrucât acesta admite că respectivele garanţii potfi constituite de contribuabil sau de o terţă persoană.

Cu alte cuvinte, pentru fisc important este ca statul să aibă ogaranţie, neţinând seama dacă respectivul contribuabil are sau nuposibilitatea să constituie o garanţie, dacă poate să convingă unterţ să aducă o garanţie, sau dacă poate să-şi indisponibilizeze oanumită sumă de bani pe perioada eşalonării. Nu spun că o astfel deprocedură nu ar putea avea avantaje faţă de contribuabil, ci spuncă reglementarea s-a realizat în mod egoist şi cu faţa spre stat,iar nu spre contribuabil.

Controlul averilor/Verificarea persoanelor fizice supuseimpozitului pe venit. Cel puţin la nivel de ipoteză, Codulfiscal nu a reuşit/nu a dorit să supună impozitului pe venit toateveniturile persoanei fizice; există categorii de veniturinefiscalizate şi nu mă refer la cele subiectiv nefiscalizate, ci amîn vedere categoriile de venituri considerate de către fisc canefiind fiscalizabile. Este opţiunea politică a legiuitorului.Modificările recente ale legii fiscale dispune că organul fiscalare dreptul de a verifica ansamblul situaţiei fiscale personale acontribuabilului, adică acesta poate să verifice şi categoriile devenituri nefiscalizate pentru a determina starea de fapt fiscalăreală a contribuabilului pe perioada verificată. Controlulveniturilor nefiscalizabile pentru a determina situaţia veniturilorfiscalizate este un nonsens juridic şi o posibilă încălcare adispoziţiilor legale şi constituţionale. Legiuitorul constituţionala admis că pentru protejarea veniturilor publice ale statului sepot institui mecanisme speciale şi derogatorii de la situaţiacomună de inspecţie şi control. Inspecţia fiscală stabilită deCodul de procedură fiscală se poate aplica şi trebuie să se aplicedoar veniturilor fiscalizate, nu şi veniturilor consideratenefiscalizabile de către legiuitor. Pentru această categorie devenituri există alte mecanisme de control, care exced competenţelorfiscului.

Am încercat să redau mai sus câteva exemple de situaţii în carefiscul este construit să lucreze în beneficiul statului şi nu alcontribuabilului sau chiar dacă acesta nu este desenat în felulacesta, funcţionează astfel. Această reminiscenţă structurală poatefi schimbată doar cu concentrare şi preocupare şi cu încă ceva:rigoare conceptuală şi consecventă. Într-o societate în careproprietatea termenilor este de mult pierdută, rigoareaprofesională nu mai are nimic de-a face cu demnitatea profesionalăpentru că numai astfel se pot susţine tot felul de teorii care maide care mai constrângătoare intelectual (amnistia fiscală, spreexemplu), un demers de cursă lungă cu substanţa rezultată dindiscuţiile şi părerile specialiştilor poate fi o soluţie.


Mădălin Niculeasa este partener la casa de avocaturăNestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

AFACERI DE LA ZERO