Opinii

Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Marcel Ciolacu, taxa pe cifra de afaceri va aduce sub 4 miliarde de lei. Evaziunea fiscală şi munca la negru se duc către 200 de miliarde. Trebuie schimbată strategia economică a României, pentru că n-o să puteţi lua într-una de la cei de la care luaţi deja foarte mult

Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Domnule Marcel...

Autor: Dragos Damian

03.02.2023, 16:36 1790

Doar doi producatori de medicamente din tara au o cifra de afaceri care trece de 500 milioane lei – ca ordin de comparatie, Ungaria are circa 8-9 -  insa, din fericire, nici unul nu se incadreaza la celelalte conditii cumulative care sunt vehiculate in spatiul public ca ar declansa obligatia taxei de solidaritate pentru un agent economic. Spun din fericire pentru ca toti producatorii de medicamente platesc deja taxa de solidaritate, de 15-20% din cifra de afaceri - taxa clawback – si la ce a servit? Nici o fabrica noua de medicamente deschisa, zeci de medicamente lipsa, disparitia de personal calificat, dependenta in circa 90% din cazuri de importuri. Bonus, 10% din deficitul balantei comerciale vine din industria farmaceutica.

In schimb, daca cereti specialistilor din partid sa verifice mai atent eficienta sectorului, veti descoperi ca industria farmaceutica are dintre cele mai bune marje de profit si genereaza cel mai mare aport de taxe, impozite si contributii raportat la numarul de angajati. O industrie supratehnologizata, moderna, eficienta si desigur, necesara. Daca Romania ar fi atras alte 10 fabrici noi de medicamente in ultimii 10 ani, fara sa impuna taxa de solidaritate, sau acceptand un off-set al acesteia cu valoarea investitiei, se strangeau lejer la buget cele 4 miliarde de lei pe care vreti sa le luati de la cei care deja platesc taxe, impozite si contributii in tara.

Solutia este atragerea de investitii din domenii inalt tehnologizate, nicidecum luarea unor taxe suplimentare de la 400 de companii pentru singurul motiv ca au o cifra de afaceri de peste 100 milioane de Euro, adica sunt mari.

Asadar, Domnule Marcel Ciolacu, avem o problema cu evaziunea fiscala si munca la negru, care infloresc oriunde ne uitam in jurul nostru. Avem o problema cu lobistii si consultantii care reusesc sa treaca amnistii si facilitati in favoarea unor sectoare economice care mustesc de evaziune fiscala si munca la negru. Avem o problema cu esaloanele doi-trei-patru din ministere, cu oameni plasati acolo ca sa impinga legi scrise de gasti de interese din sectoare care au festival de evaziune fiscala si munca le negru – astfel incat oricat de brilianti ar fi ministrii, nu au nici o sansa sa guverneze eficient. Avem o problema serioasa cu specula, in 18 luni au crescut cu peste 100% preturile la bunuri si servicii exact in sectoarele economice care au primit ajutor de stat si care, desigur, au dus la perfectiune evaziunea fiscala si munca la negru. Avem o problema dramatica cu disparitia populatiei apte de munca calificata - ne mintim daca credem ca muncitori asiatici rezolva problema. Avem o problema cu tarile vecine care atrag investitii mult mai mari in domenii strategice din energie, mancare, constructii, chimie, aparare.

Vorbim de digitalizare, cate fabrici de calculatoare, telefoane mobile sau microcipuri s-au deschis in Romania in ultimii 10 ani? Vorbim de energie regenerabila, cate fabrici de baterii electrice, celule fotovoltaice sau motoare eoliene s-au deschis in Romania in ultimii 10 ani? Vorbim de nevoie de diagnostic in boli grave, cate fabrici de tomografe, ultrasonografe sau scintigrafe s-au deschis in Romania in ultimii 10 ani? Vorbim de infrastructura de constructii, cate fabrici de excavatoare, buldozere sau macarale s-au deschis in Romania in ultimii 10 ani? Cred ca nici sape si lopeti nu mai fabricam.

Domnule Marcel Ciolacu, avem destui specialisti care sa inventeze taxe, impozite si contributii noi sau care sa dezvolte metode creative de evaziune fiscala si munca la negru. Ne lipsesc specialistii care sa elaboreze o strategie economica pentru a atrage industrie de prelucrare in domeniile necesare pentru modernizarea Romaniei. Domenii care sigur vor aduce si mai multe taxe, impozite si contributii la buget, fara sa fie necesara o taxa de solidaritate.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24