Romania nu a facut nici cel mai mic efort sa stavileasca munca la negru si evaziunea fiscala, faptul ca nu se mai vorbeste despre ele din cauza pandemiei nu inseamna ca nu exista, sau ca nu au capatat forme creative, post-pandemie. Si pentru ca cele doua crime fiscale care duc la pierderea de venituri nu pot fi pedepsite se reintroduce tema cotei progresive, ne ducem sa luam si mai mult de la cei de la care luam si pana acum.
- Azi vara, zilnic, cel putin 500 mii de romani, in concediile din tara, au platit la negru aproximativ 100 lei in fiecare zi (cazare, mancare, distractii). Asta inseamna, pentru 90 de zile de vacanta, sume nefiscalizate de 4,5 miliarde de lei;
- Piata neagra a medicamentelor “antivirale” din valul 4 atinge din unele estimari, 100 milioane de lei – nu vorbim aici numai de contrabanda si venituri nefiscalizate, ci de un pericol real pentru sanatatea oamenilor. Iar canalele de contrabanda s-au solidificat in eventualitatea valului 5;
- Sunt date care arata ca cel putin 50% din cei 1,5 milioane de romani platiti cu salariul minim primesc bani “la gri” de la angajator sau mai au inca un job platit, bineinteles, “la negru”. Greu de calculat sumele nefiscalizate care sunt in miscare, la 1000 de lei pe luna ajungem la 9 miliarde de lei / an. Si repet aici ceea ce am mai notat, cu 11% cresterea salariului minim nu se acopera nici macar inflatia cumulata din ultimii 3 ani, astfel incat ramane deschisa invitatia la munca la negru sau gri.
Cele descrise mai sus se incadreaza la “mica evaziune” si la munca la negru “acceptabila”. Marea evaziune se face cu sprijinul celor care chiar au competente de control si desigur, al paravanelor afacerilor politice.
Asadar, stimati directori de fabrici, cati mai sunteti, nu va mai puneti sperante, nu sunteti vazuti ca si active strategice pentru dezvoltare sustenabila, ci ca sursa de si mai multe venituri la buget. O sa aveti si mai multe inspectii de la autoritati care sa vada ce virgule lipsesc din rapoartele depuse si care va vor amenda pentru abateri inchipuite. Pentru ca, desigur, este mai usor sa gasesti chichite la o companie cu o mie de angajati si o cifra de afaceri de 100 milioane de lei.
Sa recapitulam.
- Criza enorma de forta de munca calificata. Investitiile companiilor in invatamant dual sau in calificarea studentilor sunt bani aruncati, absolventii vor fi absorbiti de joburi mult mai bine platite, in strainatate;
- Obligatia multor operatori industriali de a creste salariile cel putin cu echivalentul inflatiei, deci aproximativ 10%;
- Costurile cu utilitatile vor creste la pana la 30% din totalul costurilor de productie, total impotriva normelor industriei, care au ca standard sub 20%;
- Costurile cu materiile prime si materialele (care vin, desigur, din import) au crescut de 3-4 ori. Dar nu asta este problema cea mai mare cat lipsa disponibilitatii lor si timpul lung de transport din Asia, care fac ca multe fabrici sa inchida temporar productia sau sa dea termene de livarare de peste 6 luni.
La asta adaugam si cota progresiva, introducerea ei fiind nu o chestiune de “daca” ci mai degraba de “cand”.
Nu este nimic nou cand spun ca politicienii nu dau doi bani pe nevoia strategica de a avea o industrie de manufactura puternica, indiferent de capital – iar acum cu atat mai putin le pasa, toti ochii sunt atintiti pe PNRR – care va fi executat cu materiale din import si muncitori asiatici.
Cand se termina de construit intrastructura din transport si sanatate finantata prin PNRR, in 2026, Romania va fi unde trebuia sa fie deja inca din 2015. Restul UE va fi in 2026.
