Institutul Cantacuzino, proprietarul marcii POLIDIN, a fost cu ani in urma de talia Institutului Pasteur din Franta si a Institutului Gamaleya din Rusia. Am notat obsedant din 2013 incoace ca inchiderea productiei institutului este un act de tradare a suveranitatii nationale si economice pentru ca a lasat cale libera importurilor competitiei. Nota bene, piata medicamentelor si a celorlalte produse fabricate odinioara de institut se ridica astazi la circa 1 miliard de lei si va continua sa creasca dupa pandemie.
Ar trebui sa bucure stirea ca Institutul Cantacuzino invioreaza Polidin, cel care a imunizat generatia decreteilor - dar nu este chiar asa. Din pacate compozitia si modul de fabricatie din anii 1990 a marcii Polidin si a celorlalte produse din institut nu sunt conforme cu standardele de calitate din 2021. Si, subliniez, compozitia si modul de fabricatie – la a caror reformulare trebuia sa inceapa sa se lucreze din 2000 - nu este vorba despre marca in sine care este aur curat.
Asadar, revigorarea Polidinului trebuie facuta intelegand valoarea marcii si capitalizarea ei de piata – brand equity – la care se adauga interesul unui consumator care este tot mai informat.
Pentru ca daca veti cauta o formula de imunostimulant orice specialist va poate sugera una, propolis + soc + vitamina C, inca una, propolis + echinaceea + vitamina C, si inca una, propolis + lactobacillus + vitamina C. Nu trebuie investit nici in cercetare de laborator, nici in bioreactoare si nici in echipamente de fabricatie, pentru ca orice director de dezvoltare din industrie stie cel putin 5 producatori din Europa care pot fabrica sub contract (in “lohn”) o formula originala de tip immunity boost in 10 forme de prezentare atractiva.
Puterea POLIDIN-ului sta in MARCA, in modul in care se va investi in pozitionarea fata de consumator intr-o piata de publicitate care se ridica, in 2018, la 1,2 miliarde Euro (nenegociat). Banii trebuie dati pe reclama, nu pe inventarea unor formule sau forme de prezentare pe care deja toti ceilalti importatori le au.
Astfel incat, sfatul catre generalii cu multe stele din Institutul Cantacuzino este sa nu mai risipeasca bani in dezvoltare si productie, ci in marketing. Indiferent ce va fi in compozitia Polidin - sau RePolidin, o sugestie pentru like de la tanara generatie - acesta, ca si marca, trebuie adus in contemporaneitate, pentru ca generatia decreteilor, categoria de varsta familiara cu numele, oricat de nostalgica ar fi, nu este suficienta pentru un succes de box-office.
Sau, chiar un sfat mai bun, puneti mana pe telefon si sunati la Farmec, intrebati-i cum au reusit sa faca din alte doua marci legendare, Gerovital si Aslavital, fenomene de marketing care se bat de la egal la egal cu toti gigantii cosmeticii mondiale.