Din februarie 2022 se vorbeşte în Uniunea Europeană despre apărare cum nu s-a mai vorbit de multă vreme pe bătrânul continent. Din ianuarie 2025 se vorbeşte chiar mai mult. Nu este un subiect uşor, pentru că în spatele cuvântului ”apărare” se afla de fapt multe alte nuanţe.
Industria de apărare. Mai mult ca sigur ca părinţii şi bunicii generaţiilor post-comuniste le-au povestit copiilor şi nepoţilor măcar o dată anecdota despre Uzina Mecanică din Cugir (astăzi Fabrica de Arme Cugir), de unde dacă furai pe bucăţi o maşină de cusut şi încercai să o asamblezi acasă ieşea o mitralieră Kalaşnikov.
Era mai bine să nu ne reamintim nici unul dintre noi de acest gen de anecdote, dar iată, vremurile se schimbă, Uniunea Europeana pune pe masă 800 de miliarde de Euro pentru înarmare, se cheamă ReArm Europe.
Înainte de 1990 exista în România un fel de planificare rudimentară a industrializării, inclusiv pentru industria de apărare. Se încerca strategizarea, prioritizarea, auto-suficienţa, industrializarea pe lanţul materiilor prime, etc. Iată, revenind la Cugir, anecdotă pleacă de la un adevăr care avea legătură cu o anume planificare, bărbaţii lucrau în fabrica de armament, unde munca era periculoasă şi grea, în vreme ce femeile lucrau în fabrica de maşini de cusut.
Înainte de 1990 industria de apărare era industrie strategică, se construiseră multe fabrici, uzine şi combinate care livrau armament, era cerere mare la export. Existau 20-25 de fabrici, uzine şi combinate care produceau armament, aşadar probabil că cei 11 candidaţi la fotoliul de la Cotroceni vor ştii să enumere încă patru pe lângă cea arhicunoscută de la Cugir.
După 1990, la fel ca restul industriilor, domeniul s-a destrămat. Din fericire, dacă se poate spune aşa, nefiind plasate în centrele urbane importante, fabricile, uzinele şi combinatele de apărare n-au fost demolate ca să lase în locul lor malluri, ansambluri de blocuri sau clădiri de birouri. Din nefericire însă, industria de apărare a avut aceeaşi poveste trista ca multe alte ramuri industriale, proprietatea a trecut din mâna în mâna, activele nu au ajuns la investitori strategici şi s-au degradat, au fost făcute puţine investiţii, resursa umană specializată şi calificată a plecat din ţară iar sistemul de învăţământ nu a produs o nouă generaţie de specialişti. Romarm a salvat ce s-a mai putut – poate că cele 16 sucursale rămase în subordinea companiei de stat să poată fi incluse în proiectul ReArm Europe.
Daca daţi o căutare şi citiţi istoricul companiilor de apărare din România, poate o să înţelegeţi de ce sunt supărat atunci când vorbesc despre dezindustrializare. Fabrici, uzine şi combinate cu o vechime unele de peste 100 de ani – fabrica de la Cugir şi-a început activitatea în 1946, unităţi cu tradiţie, înfiinţate de regi ai României, cu zeci de mii de angajaţi - nu mai au nimic din fala de odinioară. Industria de apărare, la fel ca multe alte ramuri industriale, s-a năruit. În alte ţări industria de apărare aduce miliarde si miliarde la buget.
Este greu să ne imaginam o economie competitiva fără o industrie strategica competitivă, fabrici, uzine şi combinate cât vezi cu ochii. Dar pentru asta este nevoie de o guvernare impecabila pentru următorii 10 ani care să genereze o adevărată cultură, cu tot ceea ce înseamnă asta, în ce priveşte reindustrializarea ramurilor strategice, mâncare, chimie, energie şi apărare. Ar trebui sa fie simplu, specialiştii din IT susţin că la dezvoltarea producţiei industriale vor contribui din plin automatizarea, tehnologizarea şi digitalizarea.
Revin la întrebarea din titlu, provocarea pentru cei 11 candidaţi pentru şefia de la Cotroceni, cel care va câştiga va deveni şi şeful CSAT, iar asta într-o lume extrem de complicată. Ştiţi să numiţi cinci fabrici, uzine sau combinate de apărare din România?
