Opinii

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Banii vorbesc. Capitalul privat şi fondurile UE îşi fac treaba, dar fără investiţii masive România va rămane cu câteva zone prospere şi în rest jale

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Banii vorbesc. Capitalul privat şi fondurile UE îşi fac treaba, dar fără investiţii masive România va rămane cu câteva zone prospere şi în rest jale

Autor: Dragoş Dragoteanu

15.11.2020, 11:32 1883

    Capitalul privat si-a facut datoria in ultimii 30 de ani, atat cat a putut. Uniunea Europeana a oferit suficienti bani. Din pacate, noi nu am stiut sa-i luam. Daca vrem sa mai reducem din decalajul nivelului de trai dintre romani si vest europeni, in opinia mea, singura sansa este sa mobilizam orice forma de investitie. Cat mai repede.

    Ne place sau nu, succesul depinde in primul rand de bani. Fie ca vorbim de investitii private sau administratii publice. Fara fonduri nu faci mare lucru. De unde provin investitiile nu este atat de important. Conteaza mai mult cine stie sa le atraga si ce stie sa faca cu ele. Atat intr-o companie privata, cat si intr-o institutie.

    Sa spunem ca esti un investitor privat in orice business. Daca ai succes te extinzi. Investitia de baza iti apartine. Calitatile de antreprenor sunt minunate pana la un punct. Pe parcursul afacerii, fondurile atrase si fluxul de numerar tin de atractia sau nevoia clientilor pentru produsele sau serviciile oferite. Alaturi de tine, ei devin tot un fel de investitori. 

    Daca esti primarie, cu cat atragi mai multi bani, cu atat ai mai multe sanse sa schimbi fata localitatii. Taxele si impozitele sunt mici, iar pe banii de la guvern nu te poti baza. Daca un primar are capacitatea sa genereze proiecte si sa obtina fonduri europene are sanse sa ridice calitatea urbei. Banii de la UE devin cea mai buna sursa de venit. Europa investeste in toate tarile. Gradul de absorbtie al fondurilor difera.

    Daca n-ar fi existat investitiile private, romanesti si straine, marile orase ar fi ramas niste zone urbane plafonate. Odata cu intrarea in UE, in timp, s-a facut clar diferenta intre localitatile care au avut primari capabili sa atraga bani europeni si primariile conduse de edili care s-au complacut in mediocritate. 

    In opinia mea, Cluj, Oradea, Alba Iulia, Timisoara, Iasi sunt mult mai avansate decat Constanta, Craiova, Bacau, Galati sau chiar Brasov. Altfel spus, in multe locuri frumoase din tara, autoritatile publice locale puteau sa faca mult mai mult decat au reusit pana acum. Si asta se vede.

    Ce a fost a fost, ce urmeaza va face diferenta intre tarile Europei. UE ofera, dar nu baga in traista. In conditii de pandemie si recesiune economica, dupa parerea mea, nici privatii si nici primariile nu ar trebui sa se mai bazeze pe statul roman. Guvernul va avea o povara uriasa pentru a-si plati acolitii. Evolutia reala a Romaniei tine de mobilizarea investitiilor de orice fel. A oricarui “actor” implicat in economie, privat sau de stat.

    Antreprenorilor nu trebuie sa le porti de grija, pentru ca ei cauta si gasesc oportunitati si solutii. Se adapteaza in functie de conjuncturi. Lor trebuie sa le creezi doar un mediu economic prielnic si se descurca singuri. Fondurile din primarii pot fi atrase numai de echipe competente, de oameni pregatiti, eficienti si foarte bine platiti.

Conducatorii statului ar trebui sa schimbe statutul de vanatori permanenti de capital politic si sa devina vanatori pragmatici de investitii masive. Daca ai nevoie, cand ai bani nu prea iti permiti sa nu ii cheltui, dar vrei sa schimbi ceva in bine. Daca nu ai bani, nu poti sa ai pretentii, la nivel global, pe o piata libera. 

In actualul context economic mondial, Romania are mare nevoie de investitii masive pentru a echilibra dezvoltarea tarii. Altfel, ne vom trezi rapid cu cateva insule prospere si un vast teritoriu scaldat in saracie si primitivism. 

A genera bani si a-i investi corect este o arta, pe care numai liderii o stapanesc.

 
AFACERI DE LA ZERO