Opinii

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest: Nu vă atingeţi de BNR. E stat în stat

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest: Nu vă atingeţi de...

Autor: Dragoş Dragoteanu

13.02.2019, 13:14 1030

Scriu acest articol urmare a declaraţiei domnului Mugur Isărescu: "BNR nu are voie să dea sfaturi şi nu primeşte sfaturi". Serios ?!

În opinia mea, acest mesaj este echivalent cu: "BNR este stat in stat". In statul roman. Nu cred ca se indoieste cineva de puterea BNR sau a statului roman. Nicio firma, ever, nu va putea concura cu niciununa dintre ele. Ce se intampla insa cand cele doua mari puteri se lupta intre ele? Nu cumva afectati suntem noi, romanii, antreprenorii mari, medii sau mici?  

Ordonanta “pe lacomie”, poate, loveste in profitul bancilor si a iritat BNR. Romanii nu trebuie sa fie experti in ROBOR sau sa cunoasca politica monetara a BNR. Ceea ce stim cu totii este ca, marimea dobanzilor la credite a fost mentionata de multi antreprenori in diverse ocazii. Orice credit in Romania este mai scump de cel putin 2-3 ori, decat acelasi gen de indatorare practicat in tarile normale din UE, nu neaparat cele mai puternice. Diferenta intre un politician cu influenta si antreprenorii anonimi este ca primul poate sa genereze o dezbatere in care BNR ar fi normal sa dea si solutii.

La aceeasi linie de start, antreprenorii din intreaga Europa se lupta pe aceeasi piata libera. Vand produse similare sau presteaza servicii identice. Problema este ca nu suntem patroni egali in aceasta competitie. Traind in tari diferite, luam credite mult diferite, cu dobanzi inegale, pentru acelasi tip de business. De serviciile bancilor si greutatea accesarii unui credit, culmea!, s-a lovit insusi Mugur Isarescu, atunci cand a avut nevoie de bani pentru propria afacere cu vin, si nu a fost deloc fericit.

In Ziarul Financiar apar tot felul de relatari despre problemele din economia romaneasca. Acest ziar are menirea sa faca dezbateri, sa transmita idei, sa scrie despre esecuri si afaceri de succes sau sa evidentieze problemele depistate. In egala masura, consider ca orice solutie exprimata public este mai buna decat nicio solutie. Mai mult, cei mai influenti critici din diverse domenii de activiate, oamenii de business care expun public un fapt negativ depistat in raport cu autoritatile, ar trebui sa vina si cu o solutie.

As considera problema nivelului dobanzilor la credite rezolvata atunci cand vom putea sa accesam imprumuturi la media la care orice cetatean normal o face in Uniunea Europeana. In acest sens, BNR ar trebui sa gaseasca o solutie. Fara sa primeasca sfaturi si fara sa dea sfaturi. Din pacate, pentru BNR nivelul dobanzilor la creditele date de banci nu este o problema. Pentru romani, este. Personal, consider ca ordonanta “pe lacomie” este o consecinta a arogantei sistemului bancar fata de cei care au nevoie de credite.

In tarile afectate de criza din 2008, cu economii puternice si sisteme bancare infinit mai mari decat cel pastorit de BNR, statele si bancile centrale au intervenit ca sa salveze de la faliment banci private si sute de mii de oameni sa nu ramana pe drumuri. Nimeni nu a indraznit sa dea un mesaj de genul: "Aveti probleme cu creditele date/luate? Noi nu avem voie sa dam sfaturi si nu primim sfaturi"!

Nu poti sa nu-ti asumi responsabilitatea pana la capat atunci cand reglementezi o piata si poti sa faci mai mult, dar nu faci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO