Opinii

Opinie Dragoş Radu, Partener, Radu şi Asociaţii SPRL | EY Law: Noi restricţii în domeniul detaşărilor transnaţionale. Ce prevede noua directivă publicată în iulie 2018

Opinie Dragoş Radu, Partener, Radu şi Asociaţii SPRL |...
21.09.2018, 09:47 182

Presiunea statelor dezvoltate ale Uniunii Europene de a modifica cadrul de reglementare privind detaşările transnaţionale s-a materializat, poate mai devreme decât ne aşteptam, în adoptarea Directivei (UE) 2018/957 a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Această directivă are termen de implementare de către statele membre 30 iulie 2020.

Aceste schimbări au fost justificate prin nevoia asigurării unui echilibrul între necesitatea de a promova libertatea de a presta servicii şi de a asigura condiţii de concurenţă echitabile, pe de o parte, şi necesitatea de a proteja drepturile lucrătorilor detaşaţi, pe de altă parte. Ele vor avea ca finalitate limitarea fenomenului de migrare a lucrătorilor dinspre ţările “sărace” ale Uniunii către cele “bogate” din simplul motiv că procesul va deveni mult prea costisitor.

Dacă până acum, angajatorii care detaşau lucrători în alte state membre UE erau de regulă obligaţi să plătească salariaţilor detaşaţi doar “salariul minim” aplicabil în ţara gazdă, după implementarea noii directive, vor plăti o “remuneraţie” care va cuprinde toate elementele salariale obligatorii (nu numai salariul minim de bază) conform legislaţiei statului gazdă precum şi a convenţiilor colective sau sentinţelor arbitrale care au fost declarate cu aplicare generală în statul gazdă. Astfel, un lucrător român detaşat în Franţa ar urma să beneficieze de o remuneraţie formată din salariul minim precum şi indemnizaţiile, bonusurile şi alte beneficii reglementate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul sectorului sau profesiei exercitate de salariatul detaşat din zona geografică unde îşi va desfăşura activitatea sau o eventuală convenţie colectivă încheiată de cele mai reprezentative organizaţii ale partenerilor sociali pe plan naţional (care poate fi semnificativ mai mare decât salariul minim pe economie).

Mai mult, din categoria drepturilor minime de care beneficiază lucrătorii detaşaţi vor face parte şi indemnizaţiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru cei obligaţi să călătorească către şi de la locul lor de muncă obişnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detaşaţi. Acestea se vor acorda conform legislaţiei statului gazdă.              

Fenomenul de detaşare transnaţională la nivelul UE va fi descurajat şi de faptul că perioada detaşării a fost limitată la 12 luni (care, prin excepţie, se poate prelungi la 18 luni). În cazul în care această perioadă este depăşită, lucrătorilor detaşaţi trebuie să li se garanteze nu numai drepturile minime (ex, remuneraţia, durata maxima a timpului de muncă, durata minimă a repausului periodic, durata minimă a concediilor anuale) ci şi toate condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile în statul membru pe teritoriul căruia se desfăşoară munca. Practic, prin depăşirea acestei perioade, lucrătorul detaşat urmează să fie tratat, din punctul de vedere al drepturilor de care beneficiază, ca un salariat local.

Se prevede, totuşi, o excepţie importantă de la această regulă: după expirarea duratei maxime a detaşării continuă să se aplice lucrătorului detaşat procedurile, formalităţile şi condiţiile de încheiere şi încetare a contractului de muncă (inclusiv prevederile care reglementează clauzele de ne-concurenţă) precum şi schemele de pensii ocupaţionale suplimentare astfel cum acestea sunt reglementate de statul de origine. Astfel, dacă un salariat român este detaşat în Italia pentru mai mult de 12 luni (respectiv 18 luni în cazurile excepţionale) încetarea contractului său de muncă se va realiza în condiţiile Codului Muncii din România şi nu în conformitate cu prevederile specifice din legislaţia italiană, care sunt mult mai restrictive.

Legiuitorul european a vrut să se asigure că scopul pentru care au fost reglementate aceste restricţii nu este eludat, astfel că, noul cadru legal stabileşte faptul că, în cazul în care angajatorul care detaşează înlocuieşte  un lucrător detaşat cu un alt lucrător detaşat care îndeplineşte aceeaşi sarcină în acelaşi loc, durata detaşării este durata cumulată a perioadelor de detaşare a fiecăruia dintre lucrătorii detaşaţi în cauză.

Noua directivă şi-a propus să crească şi gradul de responsabilizare a autorităţilor naţionale. Astfel, statele membre au obligaţia de a publica informaţiile privind condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă, în conformitate cu dreptul intern şi/sau cu practicile lor naţionale, fără întârzieri nejustificate şi în mod transparent, pe site-ul naţional oficial unic, inclusiv informaţii privind elementele constitutive ale remuneraţiei de care beneficiază un lucrător detaşat. Statele membre trebuie să garanteze că informaţiile furnizate pe site-ul naţional oficial unic sunt corecte şi actualizate iar Comisia Europeană publică pe site-ul său adresele site-urilor naţionale oficiale unice. Din punct de vedere practic această obligaţie a autorităţilor naţionale prezinta o relevanţă demnă de luat în considerare: în cazul în care  informaţiile furnizate pe site-ul unic nu sunt actualizate iar angajatorul care detaşează cu respectarea unor astfel de informaţii eronate este sancţionat, atunci când se stabilesc sancţiunile aplicabile, ar trebui să se ţină cont de această împrejurare pentru a se asigura caracterul proporţional al acestor sancţiuni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO