Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorile pascale, într-o perioadă încărcată de evaluări, planificări şi concedii, claritatea şi predictibilitatea devin esenţiale pentru companii atât din perspectivă legislativă, cât şi organizaţională. În această perioadă, companiile resimt o nevoie stringentă de reguli clare şi proceduri bine definite pentru o organizare eficientă a activităţii în contextul zilelor de sărbătoare legală.
Un subiect specific acestei perioade este acordarea zilelor de sărbătoare legală pentru salariaţii care aparţin unui cult religios creştin şi celor care aparţin de alte culte religioase, în condiţiile în care prevederile legale în materie sunt încă susceptibile de interpretări diferite.
- dispoziţiile legale privind zilele de sărbătoare legală
În prezent, Codul muncii reglementează 17 zile de sărbătoare legală recunoscute la nivel naţional, dintre care cele care privesc sărbători religioase au în vedere confesiunea creştin ortodoxă. Pentru salariaţii de altă confesiune creştină, zilele libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, precum şi prima şi a doua zi de Rusalii se acordă în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.
Dacă anumiţi salariaţii au beneficiat, prin cumulare, de zilele libere pentru aceste sărbători atât la datele aplicabile conform legii cât şi la cele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator. Această prevedere a fost introdusă relativ recent în legislaţie, printr-o modificare a Codului muncii din anul 2020. Din expunerea de motive a acestei legi, reiese că menirea modificării legislative nu a fost de a crea un mecanism de recuperare aplicabil angajaţilor din toate confesiunile, ci doar de a reglementa, cu titlu special, situaţia angajaţilor care aparţin cultelor creştine.
Pentru persoanele care aparţin de alte culte religioase decât cele creştine, Codul muncii prevede dreptul de a beneficia de câte două zile specifice de sărbătoare legală pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale pentru persoanele aparţinând acestora. Aceste zile libere trebuie acordate salariaţilor în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual. Pentru claritate, discuţia se răsfrânge numai asupra acelor culte recunoscute la nivel naţional, reglementate expres în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Legislaţia nu clarifică însă ce se întâmplă atunci când aceşti salariaţi beneficiază de cele 6 zile de sărbătoare legală pentru sărbătorile specifice cultului religios de care aparţin, dar şi de zilele de sărbătoare legală cu ocazia sărbătorilor religioase prevăzute în Codul muncii pentru angajaţii creştini ortodocşi. În acest caz, spre deosebire de situaţia angajaţilor de altă confesiune creştină (alţii decât cei ortodocşi), legiuitorul nu a mai prevăzut obligaţia de a recupera zilele specifice de sărbătoare legală, acordate în alte perioade.
Întrebarea care se pune în acest caz este dacă aceste 6 zile libere urmează totuşi a se recupera ori se acordă în plus faţă de restul zilelor de sărbătoare legală, creându-se astfel o diferenţă de tratament juridic, favorabilă angajaţilor care nu sunt creştini.
- REGIMUL CELOR 6 ZILE LIBERE ACORDATE SALARIAŢILOR care aparţin unor alte culte religioase decât cele creştine
Pe fondul absenţei unei practici cristalizate a instanţelor pe subiect şi având în vedere normele legale aplicabile expuse anterior, subiectul este susceptibil de diferite interpretări, inclusiv în practica autorităţilor.
La nivelul autorităţilor cu competenţe în domeniul relaţiilor de muncă au fost exprimate opinii diferite: (i) interpretarea potrivit căreia cele 6 zile libere acordate salariaţilor de altă religie decât cea creştină se cumulează cu cele 17 zile de sărbătoare legală prevăzute de lege, astfel încât aceşti salariaţi beneficiază în total de 23 de zile libere aferente sărbătorilor legale, iar recuperarea celor 6 zile nu este reglementată de lege; (ii) interpretarea conform căreia cele 6 zile libere acordate angajaţilor de altă religie decât cea creştină nu se acordă suplimentar, iar recuperarea acestora în cazul în care se acordă suplimentar celorlalte zile de sărbătoare legală nu este exclusă, deşi legislaţia nu prevede obligaţia recuperării. În acest context, având în vedere divergenţele de interpretare, considerăm că ceea ce pare a fi mai degrabă o lacună legislativă îşi poate găsi justificarea în principii precum toleranţa religioasă şi poate fi încadrată în sfera măsurilor pozitive prevăzute de legislaţia privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (i.e., „Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe”).
- CONCLUZII deschise
De lege ferenda, reglementarea existentă ar trebui clarificată printr-o intervenţie legislativă faţă de interpretările diferite care pot apărea în practică. Faţă de cadrul legislativ existent, se ridică întrebarea cum trebuie să procedeze angajatorii în absenţa unei interpretări unitare a acestor dispoziţii, iar o abordare unitară nu este posibilă faţă de neclaritatea existentă la nivel legislativ.
În practică, în funcţie de interpretarea situaţiilor de către instanţe/autorităţi, angajatorii se pot afla în situaţia de a compensa eventuala muncă prestată de angajaţii care aparţin unor alte culte religioase decât cele creştine în zilele libere aferente celor 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de către cultele religioase legale de care aparţin sau, după caz, în zilele specifice sărbătorilor legale celebrate de cultul creştin-ortodox (o astfel de compensare ar presupune acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile; în cazul în care, din motive justificate, acordarea de timp liber nu este posibilă, salariaţii ar trebui să primească un spor la salariul de bază pentru orele prestate în acele zile). Riscurile juridice ar putea să genereze în sarcina angajatorilor expunere financiară – i.e., despăgubiri solicitate de angajaţi în instanţă ori sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectării prevederilor privind compensarea activităţii desfăşurate în zilele de sărbători legale. În vreme ce acordarea celor 6 zile de sărbătoare legală în mod suplimentar celorlalte zile de sărbătoare legală reglementate de lege ar fi o variantă juridică mai sigură, această variantă ar putea crea dificultăţi operaţionale atunci când ar fi afectată continuitatea activităţii economice.
Angajatorii pot avea în vedere instituirea unei evidenţe interne a persoanelor care aparţin altor culte religioase legale, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, şi să evalueze modalitatea în care pot acorda zilele de sărbătoare legale specifice pentru aceste persoane (în natură sau, în condiţiile legii, prin spor la salariu când există motive justificate), pentru a atenua riscurile de natură contravenţională şi civilă.
