S-a discutat foarte mult în ultimele zile despre noua lege aparteneriatului public privat, care va intra în vigoare pe 5noiembrie. Există în continuare multe semne de întrebare cu privirela necesitatea sau chiar utilitatea ei, în condiţiile în careRomânia are deja un cadru de reglementare funcţional în acest sens,în baza căruia s-au materializat mai multe proiecte, iar unelechiar s-au finalizat cu succes.
Nu mai este un secret pentru nimeni că sunt, de mulţi ani, adeptulacestui model de business, având convingerea că parteneriatul
public-privat reprezintă - mai ales în acest moment de crizăeconomică şi financiară - alternativa cea mai solidă pentrurelansarea economiei româneşti.
În perioade de declin, sectorul public are obligaţia şi capacitateasă devină motorul noului ciclu de creştere economică. De prea multeori însă, proiectele din acest domeniu sunt fie marcate decontroversă, fie întârziate la infinit din cauza reglementărilorbirocratice.
Or, într-un parteneriat public-privat regulile sunt aceleaşi pentrutoate părţile implicate, iar proiectele trebuie să răspundă unorcerinţe standard de performanţă, competitivitate şi fairplay.
Dacă statul are sarcina să impună transparenţă în sistem şi săaccelereze procesele, un mediu de business aliniat rigorilorinternaţionale (cum este, în cea mai mare parte, şi mediul deafaceri românesc) dispune de instrumentele necesare pentru a faceasta.
Este şi motivul pentru care o nouă iniţiativă legislativă în acestsens reprezintă, din punctul meu de vedere, un pas înainte,întrucât confirmă voinţa politică. Mediul de afaceri local, dar şicomunitatea de afaceri internaţională au mare nevoie de astfel deconfirmări, mai ales prin prisma evenimentelor economice şipolitice recente care au destabilizat imaginea României.
Cel mai recent studiu realizat de Deloitte arată că încredereamarilor companii în propriul potenţial financiar a crescutsemnificativ în ultimele luni; în acelaşi timp - şi poate paradoxalpentru unii - încrederea în economia românească în ansamblu acontinuat să scadă. Este evident că asistăm la o segregare tot maiaccentuată în două "tabere", într-un moment în care nu ar trebui săexiste o astfel de dihotomie.
Reconfirmarea angajamentului politic faţă de mediul de afaceriînseamnă, în cele din urmă, un plus de credibilitate. Nu estesuficient însă, pentru că factorul decisiv în finalizareaproiectelor PPP rămâne angajamentul real al autorităţiicontractante. Sectorul public trebuie să înţeleagă valoareaeconomică pe care o aduce partenerul privat şi să sprijine în modobiectiv şi susţinut astfel de iniţiative. Proiectele trebuiedemarate cât mai repede şi continuate în condiţiile agreate iniţialcu investitorii, indiferent de ciclurile electorale sau delegislaţia sub incidenţa căreia ar intra.
Coordonate judicios, proiectele PPP generează beneficii economiceimportante. Reversul medaliei este că un singur eşec poatetransmite mesajul nepotrivit peste hotare (cum a fost cazulautostrăzii Comarnic - Braşov, care a provocat speculaţii cuprivire la motivele reale pentru care investitorii străini s-auretras din proiect).
Tradiţional, statul este cel mai bun partener pentru sectorulprivat, însă investitorul se gândeşte de două ori când trebuie săîşi asume expuneri de miliarde de euro. În astfel de situaţii, unregim legislativ transpartent, chiar dacă pe alocuri pareredundant, reprezintă o garanţie în plus că angajamentulautorităţii contractante este solid şi pe termen lung.
George Mucibabici este preşedinte al Deloitte România
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
