Pe fondul răspândirii rapide a Covid-19, zilele trecute, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat focarul drept pandemie, ridicând astfel nivelul de ameninţare al bolii dincolo de gradul de Urgenţă de Sănătate Publică de Interes Internaţional, pe care îl anunţase la sfârşit de ianuarie. În ultima săptămână, noul coronavirus s-a răspândit puternic şi pe teritoriul României, iar numărul total al rezultatelor pozitive înregistrate este în continuă creştere.
Drept răspuns, autorităţile au pus la punct o serie de scenarii şi planuri de acţiune care implică adoptarea unor măsuri (din ce în ce mai) restrictive. Acestea, deşi absolut necesare pentru încetinirea răspândirii pandemiei, sunt, inevitabil, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Măsurile dispuse afectează direct anumite companii (e.g. operatori de transport aerian, organizatori de evenimente, instituţii private de învăţământ, magazine mici organizate în cadrul/ în apropierea instituţiilor de învăţământ sau firmele de curăţenie care le gestionează), şi pot, în unele cazuri, să pericliteze posibilitatea acestora de a-şi executa obligaţiile contractuale asumate faţă de partenerii contractuali (fie că vorbim de furnizori, clienţi, locatori, sau chiar angajaţi ai acestora).
Potrivit Codului Civil, contractul este „legea părţilor”, executarea sa nefiind lăsată la latitudinea partenerilor contractuali, ci obligatorie. Astfel, de principiu, orice neexecutare atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă. Pe cale de excepţie, legea permite debitorilor (cei datori să execute obligaţia din contract) să beneficieze, în anumite condiţii, de exonerarea de la executarea obligaţiilor contractuale asumate.
Pandemia de coronavirus precum şi măsurile luate de autorităţi în acest context vor duce, după caz, la întârzieri, dificultăţi şi/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligaţiilor contractuale. Asemenea situaţii pot constitui în anumite condiţii justificări obiective pentru a suspenda executarea propriilor obligaţii, protecţia în faţa unor pretenţii de despăgubiri sau pentru adaptarea sau chiar încetarea contractului.
Astfel, dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de forţă majoră. De asemenea, dacă, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi, aceasta se va putea prevala, în anumite condiţii, de o altă excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractelor, impreviziunea.
Ce este forţa majoră?
