Un scriitor francez, Jean Giradoux, a scris în anul 1935 romanul«Război cu Troia nu se face». Parafrazând titlul acestuia aş puteaspune «Război cu preţul nu se face», nu pentru că nu am aveacurajul sau priceperea necesare, ci pentru că ar fi o inabilitatede neiertat în a confunda efectul cu cauza.
Protestul la pompe din zilele noastre ne arată de ce Româniaeste pe ultimele locuri în toate clasamentele Europei, de cetineretul, fără a generaliza, bineînţeles, nu se transformă într-oalternativă viabilă la actuala generaţie de politicieni, deasemenea fără a generaliza, învechită în năravuri dintre cele maidăunătoare.
O distracţie ieftină, a unor tineri, care şi-au adus maşiniletunate, din parcările şi circuitele neautorizate de viteză aleoraşelor în benzinăriile acestora, s-a vrut şi încă se vrea oacţiune de protest. Se confundă cluburile de noapte şi alte tipuride distracţie cu protestul la pompă.
Însă, în afară de toate acestea, protestul chiar greşit fiindţintit asupra efectului şi nu a cauzei ne arată un fapt extrem deîngrijorător şi anume că România ajunge în din ce în ce mai multedomenii la scadenţă. Şi desigur, plăteşte pentru aceasta cu vârf şiîndesat.
Să revenim însă la protestul zilei. Printr-o logică simplă,putem afirma că există o tendinţă normală de creştere a preţurilor,mai ales într-o ţară ca România, cu profunde dezechilibreeconomice.
Combustibilii, benzina şi motorina, nu puteau rămâne în afaraacesteia. În niciun fel de judecată economică, preţul la pompă nupoate fi legat de nivelul de trai al populaţiei, ci de cel alcererii şi ofertei. Singura judecată care permite o asemenealegătură este cea socială, în cadrul căreia putem afirma căneperformanţa economică din ultimii 20 de ani face ca un preţnormal la pompă să fie raportat la un venit mediu al populaţiei de200-300 euro şi nu de 1.000-1.500 euro, cum ar fi fost normal,similar Poloniei, Cehiei sau Ungariei.
Rămânem însă în spectrul raţionamentelor economice şi putemconchide că acţiunile de protest, urmate, se putea altfel, deacţiunile de sprijin ale politicienilor, nu fac decât să loveascăîncă o dată în pilonii economiei de piaţă, în acest caz încompaniile petroliere prezente în România.
Acestea, la fel ca şi băncile comerciale, rămase năuce dupăofensiva de anul trecut asupra lor, pe tema OUG50, bazată pe unpopulism deşănţat, greu de închipuit şi contracarat (noroc cuFMI!), se confruntă astăzi cu un adevărat tsunami asupra lor dinpartea unei părţi a populaţiei, care de regulă înţelege mai puţinşi bineînţeles, pentru că nu putea să lipsească, a autorităţilor.Acestea din urmă, de la Consiliul Concurenţei, Guvern, Fisc şialtele, "îşi arată colţii" mai pe toate ecranele de televiziune,ameninţând în dreapta şi în stânga, însă omiţând să spună de faptcel mai important aspect, care ar elucida problema creată şi anumecă statului îi revine cea mai mare parte din preţul plătit lapompă.
Mă voi referi în continuare la compania naţională Petrom, asupracăreia se revarsă, din ce motive nu desluşim, valul protestelor deastăzi.
De 3 ori statul ia bani de la această companie:
1. 50% din preţul la pompă, prin accize şi TVA;
2. Redevenţe din exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze;
3. 20% din profitul companiei, în calitate de acţionar, prindiverse instituţii ale acestuia.
Numai din accize, adică din banii obţinuţi la pompă, statul aîncasat în ultimii ani, anual, sume cuprinse între 3,3-3,7 miliardede lei noi, adică aproximativ 800 mil. euro. Din TVA, cam tot atât,adunând numai din aceste două taxe între 1,5-2 miliarde de euro pean.
În ceea ce priveşte redevenţele, întreaga piaţă este intoxicatăcu o idee falsă şi anume că acestea sunt calculate la o valoarefixă a barilului de ţiţei, de 20 de dolari, îngheţată încă de pevremurile privatizării şi astfel statul ar pierde bani foartemulţi. Greşit!
Redevenţa reprezintă o cotă procentuală din valoarea producţieibrute extrase. Această cotă variază de la 3,5% la 13,5% dinvaloare, în funcţie de productivitatea zăcământului, respectivpentru zăcăminte cu o productivitate mică se aplică o cotăprocentuală mică, iar această cotă creşte proporţional cuproductivitatea zăcământului.
Calculul contravalorii redevenţei se face pe baza preţurilor dereferinţă stabilite de către autoritatea competentă, adică de cătreAgenţia Naţională a Resurselor Minerale. Algoritmul pentrudeterminarea preţurilor de referinţă ţine seama de cotaţiileinternaţionale ale ţiţeiului şi de calitatea acestuia.
Prin urmare, contravaloarea redevenţei reflectă cotaţiileinternaţionale ale ţiţeiului.
Mai mult, nivelul de 13,5% este superior nivelului redevenţeidin ţările UE, Italia, Franţa, Germania sau Marea Britanie, undeeste cuprinsă între 0-5-7-12,5%, el aplicându-se de la un nivel depeste 7.800 barili exploataţi pe zi (1 baril - 159 litri).
Cum nivelul minimal al redevenţei de 3,5% se aplică la un nivelde 750 barili exploataţi pe zi, deci o cantitate foarte mică, seînţelege clar că la nivelul de exploatare al Petrom, cea mai marepondere a petrolului exploatat zilnic în România se taxează lanivelul maxim de 13,5% din cantitatea extrasă, la cotaţiainternaţională a ţiţeiului.
Şi la acest capitol s-au achitat statului sume mari de bani, înjur de 550-725 milioane de lei noi pe an, adică între 130-150milioane de euro, şi tot din bani plătiţi de consumatorul final lapompă. În ceea ce priveşte participarea la profitul obţinut dePetrom, în cotă de 20%, este de prisos să mai vorbim, cunoscând căaceastă companie a înregistrat anual profituri bune şi acestea totdin banii plătiţi la pompă.
Cu această imagine financiară cred eu clară consider căprotestul tinerilor ar trebui să aibă loc mai degrabă la poartaMinisterului Finanţelor Publice şi nu la benzinării, afectându-leactivitatea şi deturnând pe nedrept furia populaţiei asupracompaniilor petroliere.
Să încercăm să fim drepţi şi să solicităm statului reducereataxării uriaşe a acestui produs strategic, care dă tonul mişcăriipreţurilor în economie, ca singură soluţie administrativă dereducere a preţului la pompă. România este la scadenţă, ea trebuiesprijinită prin inteligenţă economică şi nu prin populismieftin!
Ionel Blănculescu este proprietarul firmei Consultanţă şiInvestigaţii Financiare SRL, fost preşedinte al Agenţiei deValorificare a Activelor Bancare (AVAB) în perioada 2001-2003 şifost ministrul al controlului în perioada 2003-2004
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
