Îndemnul <hai la vot> sau <votaţi> este stupid. Votul este <un act de credinţă>. Este exprimarea voinţei cuiva, la fel cum absenteismul la vot este exprimarea voinţei altcuiva. Nu mai este libera alegere inima democraţiei?
Puterea politică, resortul şi finalitatea ei, au aceeaşi sursă de miere şi de otravă: credinţa. Religiile, prin puterea lor vindecătoare şi distructivă, deopotrivă, au aceeaşi sursă: credinţa.
A cere unui om nehotărât să vină la vot este egal cu a cere unui musulman să creadă în Isus. Sau a cere unui creştin să creadă în Allah.
Oamenii vin la vot când cred că votul lor înseamnă ceva. Nemulţumirile sunt mari mereu, iar ele vor dăinui cât lumea.
Uitaţi-vă la prieteniile dintre oameni. Ce vă sădeşte vouă încrederea? Faptul că fiica voastră s-a împrietenit cu fiica altei familii, este un temei de încredere? Este un foarte bun temei de încredere. Pentru că, din instinct, intuiţi că standardul de credinţă, de moralitate şi aşteptările sunt apropiate. Poţi să te bazezi pe un om în măsura în care eşti apropiat de el prin treapta de credinţă la care ai ajuns.
Când omul nu crede, poţi să-l duci la vot cu forţa, poţi face asta. Dar ce storci din el? Democraţia şi religiile sunt mână în mână. <Increderea nezdruncinată în lucrurile care nu se vad> - spune apostolul Pavel, vorbind despre credinţă. Pe o treaptă cumplit inferioară se află şi credinţa politică. De la cineva ai aşteptări, îl ştii, crezi că va face lucruri bune. Dar de la altcineva de la care nu aştepţi nimic? Sau când aştepţi nimic de la nimic?
Cum m-ai obliga pe mine, care sunt ateu, să cred în ceva? Religiile au fost impuse cu forţa, iar creştinii ar trebui să ştie asta, pentru că religia creştină a fost impusă cu forţa. Religia musulmană, de asemenea.
Democraţia este singura religie care nu te osândeşte, dacă nu crezi în ea. Dar, asemenea tuturor religiilor, are în inima ei acest incredibil motor al neştiinţei :<nu ştiu, dar cred>.
De aceea lipsa la vot este, nu prostie, ci libertate. Acesta este paradoxul democraţiei (din grecescul <demos> - popor şi <kratos> - putere: puterea poporului). Nefericirea acestei libertăţi este că, în albiile ei secate, şuvoaiele de munte îşi fac lesne drum.
Degeaba îţi cultivi lanul de porumb, daca, la cules, uiţi de el şi ţi-l face vraişte turma de mistreţi. Dar şi uitarea asta tot libertate înseamnă.
