• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Opinii

Opinie Iulian Anghel, editor ZF: „Am obţinut 80 mld. de la UE”, susţine preşedintele Klaus Iohannis. Şi poporul s-a pus pe benchetuit: „Să vină banuuu...! să vină banuuu..!”. Dar câţi bani am obţinut cu adevărat?

Opinie Iulian Anghel, editor ZF: „Am obţinut 80 mld. de la UE”, susţine preşedintele Klaus Iohannis. Şi poporul s-a pus pe benchetuit: „Să vină banuuu...! să vină banuuu..!”. Dar câţi bani am obţinut cu adevărat?

Autor: Iulian Anghel

21.07.2020, 12:55 6449

Nimic nu este mai important pe lume decât cuvântul. „A obţine”, ce înseamna acest verb? „ A dobândi”, „a realiza”,  „a capăta”, spune DEX.

DEX nu distinge: poţi obţine o pleaşcă sau poţi obţine un credit – tot un drac.

Aici, omul, ca să distingă, totuşi, trebuie să apeleze la ceea ce se cheamă, în lingvistică, „funcţie a limbajului”. De la Roman Jakobson, până la  Roland Barthes sau Gerard Genette, ţi se explica: limbjul este înşelător. Trebuie să-l stăpâneşti, ca sa ştii cum te raportezi la adevăr.

Poate fi acuzat preşedintele de minciună, când spune că „am obţinut de la UE 79,9 mld. euro”? Nu! Dar ce am „obţinut”, de fapt?

Planul de relansare de 750 de miliarde al UE va fi compus din: 390 mld. euro (sume nerambursabile, obţinute în urma unor taxe noi) şi 360 de miliarde de euro, credite: 52% la 48%, aşadar. Ele vor fi împărţite, proporţional, cu ponderea economiilor, în ansmbulul Uniunii. Aşadar, cum România are o pondere de 1,2% în ansamblul economiilor UE, va primi „granturi” de 4,6 mld. euro (în baza unor taxe noi) şi împrumuturi avantajoase de  4,3 mld. euro.

Acest plan de relansare este cuplat însă cu exerciţiul financiar 2021-2027. De aproape 1.100 mld. euro, adică de 157 mld. euro, anual, bani care înseamnă şi contribuţia României la bugetul UE, de 22-25 mld. euro (3,1-3,5 mld. euro, anual), în funcţie de evoluţia PIB.

Aşadar, scăzând 30 de miliarde de euro din 80, pare că nu mai sunt 80. Amintind că 12-13 miliarde de euro sunt subvenţii agricole (foarte bune, dar care nu merg în dezvoltare), pare că nu mai sunt nici 50. Nu sunt 35 de miliarde de euro bani buni? Dumnezeule, cum nu! Cine-ţi dă moca 35 de miliarde? Doar că 35 nu înseamnă 80! Asta-i!

„Planul naţional de investiţii şi relansare economică”, sufletul lui Klus Iohannis şi al premierului Orban prespun cheltuieli de investiţii de 100 mld. euro, în zece ani. Adică în tot atât timp cât exerciţiul financiar viitor al UE (N plus 2 sau N plus 3). Ce înseamnă asta? UE pune 35, dar tu trebuie să pui 65. Îi ai?

Acest calcul s-ar putea sa fie gresit, pe ici pe colo. Dar, cum nimeni nu explica ce şi cum, a fost singurul posibil.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246