Programul de guvernare al PNL, botezat „plan de relansare”, este cvasidentic cu cel al PSD. Singura diferenţă e că primul este vopsit în roşu şi cel de-al doilea în albastru. Bietul Dragnea, cred că face spume acum şi aruncă cu aparatul de sudură în Dumnezeu. Abia îl aştept pe Marcel Ciolacu să iasă şi să spună că liberalii le-au furat planul de dezvoltare, ăla care prevestea opt spitale regionale şi unul republican, până în 2020.
Acum, zic şi eu, ca cetăţeanul turmentat al lui Caragiale: „Nu mă-mpinge că ameţesc!”
Dar, na, dacă respectăm tradiţia liberală, aş aminti că programul „Prin Noi înşine” al lui Vintilă Brătianu, ilustrul înaintaş al liberalilor, pecetea naţionalismului lor luminat, a fost scris în 1905, dar a fost pus în practică (cu ajustări serioase, de i-au zburat toate penele) abia începând cu 1922, adică 18-20 de ani mai târziu. Poate nu se întâmplă aşa şi cu planul actual, ar fi de dorit să nu se întâmple.
Am trăit o cincime din viaţă în cămine publice – ca elev, ca student, ca militar în termen. Am mâncat la cantine publice de mi s-a făcut rău. Cel mai nasol fel de mâncare, era „adunarea generală”, cum o numeam noi– o fiertură de legume în care era totul aruncat de-a valma – vinete, gogoşari, păstârnac, ridichi, cartofi, morcovi, leuştean, pătrunjel, salată verde, roşii, conopidă, telină: o mizerie. Nu ştiu de ce nu mă pot lecui, la ani-lumină distanţă, de scrâşnetul nisipului dintre dinţi: păi, tu ai înjurat planul lui Dragnea de dimineaţă până seara, ai blamat constituirea unui fond naţional de investiţii, ca să vii să propui unul identic? Nu, nu zic că ar fi rău, dar de când ce e la altul e rău, la tine e bun?
Sunt mai bine de zece ani de când n-am mai trecut pe la Ministerul Transporturilor. Ultima dată când am făcut-o, ministru era dna Boagiu, care păstra în birou şi în biroul de presă, hărţile cu autostrăzile viitoare, din vremea în care Traian Băsescu era dinozaur-şef. Planul de relansare al PNL anunţă drept mare şi nouă investiţie, aceleaşi vechituri care, în 2030 când ar urma să fie gata, vor fi împlinit deja 30- 40 de ani de la proiectare. Cum apar aceste planuri? Încerc să-mi închipui: un funcţionar din Ministerul Transporturilor face hărţi. De 30 de ani. De 30 de ani, 100 de funcţionari din Ministerul Transporturilor fac aceleaşi hărţi cu autostrăzi. Când e PSD la putere le fac cu roşu, când e PNL le vopsesc cu albastru/galben. De 30 de ani – o viaţă activă a unui muritor - 100 de oameni din Ministerul Transporturilor sau câţi or fi, fac hărţi cu autostrăzi care niciodată nu au avut finanţare şi nu vor avea nici în următorii zece.
Vorbim de un plan de relansare. Un plan de relansare înseamnă, în principal, o ipoteză pe termen scurt. Nicăieri în sinteza planului de relansare nu scrie de la ce ipoteză plecăm. Nicăieri nu scrie cu ce bani şi, chiar de-ar scrie, hârtia suportă orice.
Planul PNL de relansare economică este planul unui marţafoi care-şi vrăjeşte gagica în parc, pentru că n-are bani să-i cumpere o îngheţată: dacă mă votezi, îţi fac palat ca al lu’ Alba ca Zăpada, cum ai citit tu în cărţi, când eu nu apărusem, ca să-ţi luminez viaţa!
Aştept, ziceam, recţia dlui Ciolacu. Un lucru mă frământă: dacă PSD a propus 8 spitale regional şi unul imens, „republican” şi n-a făcut niciunul, iar PNL propune 3 spitale regionale, 1.450 de centre medicale rurale, 25 de spitale judeţene şi 110 spitale orăşeneşti, oare în câte din cele două planuri intrăm mai mulţi tâmpiţi?
