Opinii

Opinie Iulian Anghel, ZF: Trecutul te ajunge din urmă şi nu te iartă. Toţi banii care au intrat în martie în vistieria statului au mers spre plata pensiilor, a salariilor bugetarilor şi a ratelor la datorii. Pentru restul economiei nu a mai rămas nimic

Opinie Iulian Anghel, ZF: Trecutul te ajunge din urmă şi nu te iartă. Toţi banii care au intrat în martie în vistieria statului au mers spre plata pensiilor, a salariilor bugetarilor şi a ratelor la datorii. Pentru restul economiei nu a mai rămas nimic

Iulian Anghel, editor ZF

Autor: Iulian Anghel

14.05.2020, 00:05 2956

- „Nu tăiem salariile bugetarilor!”

Nu le tăiaţi, dle prim-ministru Orban, lăsaţi-le în pace!

- „Suntem decişi să majorăm pensiile începând cu septembrie!”

Majoraţi-le doamnă vicepremier Turcan, de ce nu!

- „Decizia privind pensiile este una politică!”

Să fie primit domnule ministru Cîţu.

PNL, din opoziţie, nu a mârâit nici cât un grivei fără dinţi când PSD dădea, fără număr, pensii şi salarii. Acum trebuie să le plătească.

Inevitabilul, anticipat de economişti, iată-l, azi, în toată splendoarea lui: în martie, toate veniturile statului s-au dus spre plata pensiilor, a ajutoarelor sociale, a salariilor bugetarilor şi spre achitarea ratei la datoria publică.

Veniturile s-au prăbuşit în martie curent faţă de martie 2019 cu 25%. Aşa că la buget au intrat, în acea lună, 21 de miliarde de lei faţă de 28 de miliarde de lei în martie 2019. Din veniturile de 21 de miliarde de lei, 19,5 miliarde de lei (92,8% din venituri) s-au dus spre pensii, salarii şi ajutoare sociale. Din cele 1,5 miliarde de lei rămase, 1,1 miliarde de lei (5,2% din venituri) au mers spre plata datoriilor la creditele din urmă. Pentru restul economiei au mai rămas, prin urmare, 400 de milioane de lei.

Desigur, veţi vedea şi în execuţia bugetară din martie cheltuieli cu bunuri şi servicii, cheltuieli de capital. Statul a cheltuit, în martie, 30,8 miliarde de lei, la venituri de 21 de miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că Finanţele au împrumutat, pentru funcţionarea statului, 10 miliarde de lei: aproape 1% din PIB.

Speranţa e ca această lună martie şi alte două-trei ce vin să fie o excepţie şi ca economia să-şi revină, companiile şi cetăţenii să-şi plătească contribuţiile la buget şi totul să reintre, măcar parţial, în matca cunoscută.

Acum, desigur, situaţia aceasta nu-i poate fi imputată ministrului finanţelor. Nimeni nu se aştepta la o astfel de criză iar Florin Cîţu a fost unul dintre puţinii parlamentari care s-au opus făţiş şi vocal măsurilor PSD de majorare fără discernământ a cheltuielilor pentru consum. Dar parlamentarii din partidul domniei sale au votat aceste măsuri, iar preşedintele Klaus Iohannis le-a promulgat fără obiecţii.

Cu câteva săptămâni în urmă, premierul a spus că unii dintre salariaţii statului – 1,2 milioane, în total – vor merge, cu rândul, în şomaj tehnic. În numele solidarităţii cu ceilalţi membri ai clasei muncitoare. Dl Cîţu a spus însă că, nici vorbă, „avem nevoie de toţi”. Poate fi de înţeles: vin alegerile, PSD abia aştepta o astfel de măsură ca să acuze PNL că sărăceşte poporul. Dar problema nu se închide odată cu închiderea urnelor.

La începutul anului, când România a intrat în procedură de deficit excesiv, dl Cîţu a făcut un buget care prevedea reducerea deficitului bugetar de la 4,6% din PIB, în 2019, la 3,6% din PIB, în 2020, deşi avea în faţă o lege care majora, din septembrie, pensiile cu 40%: ceea ce înseamnă, doar pentru acest an, un efort bugetar de 25 mld. lei, 2% din PIB.

„Am prins aceste cheltuieli cu majorarea pensiilor în buget”, spune şi azi ministrul finanţelor. Dar ce este bugetul? Este o puşculiţă pe care ţi-a făcut-o cadou bunica şi din care iei din când în când? Nu, este un cont în care intră banii din contribuţiile cetăţenilor. Şi, dacă nu intră, ce mai prinzi în buget, muşte?

Criza se va sfârşi cândva, ca orice pe această lume. Suspendarea regulilor UE potrivit cărora deficitul fiscal nu poate depăşi 3% din PIB va lua şi ea sfârşit. Iar dl Cîţu va trebui să-şi reamintească de bugetul de la începutul anului  - nu de bugetul în sine, care nu mai există, ci de cumpătarea pe care el o promitea pentru anul acesta şi pentru anii ce vin. Faptul că Finanţele au putut cheltui din împrumuturi, doar în martie, 1% din PIB a fost o excepţie.

Premierul a promis marţi un prim program de relansare prin finanţarea puternică a investiţiilor statului – drumuri, poduri, autostrăzi. Keynes, în varianta românească. Doar că România nu are un Fed, nu are în spate o bancă ce poate să printeze bani la discreţie. Iar podurile şi străzile se fac cu bani.

Aşa că, vrând-nevrând, dl Cîţu va trebui să deschidă seiful/arhiva în care stă, spre ştiinţa urmaşilor, acordul cu FMI semnat de România în 2009. Şi să vadă acolo ce înseamnă „consolidarea fiscală” pe care el credea, la început de an, că o rezolvă cât ai bate din palme. Şi că reducerea deficitului fiscal face casă bună şi cu majorarea cu 40% a pensiilor şi cu păstrarea a 1,2 milioane de angajaţi la stat (ale căror salarii au însemnat, în martie, 40% din toate veniturile statului) şi cu investiţii puternice.

Trecutul te ajunge din urmă şi nu te iartă.

 
AFACERI DE LA ZERO