Trăim vremuri incerte, cu cel puţin trei crize suprapuse, criza climatică, criza COVID-19, conflictul din Ucraina, iar implicaţiile acestor crize sunt profunde, atât la nivel economic, cât şi la nivel social. O rezultantă interesantă şi deopotrivă provocatoare a acestor crize ale ultimilor ani este aceea că am asistat la o accelerare a evoluţiei noilor tehnologii, iar transformarea digitală a pătruns şi a marcat dezvoltarea a diverse domenii, de la sectorul medical la sectorul verde.
Transformarea digitală reprezintă nu doar o cerinţă a vremurilor actuale, ci şi o evoluţie firească în dezvoltarea societăţii cunoaşterii şi, evident, în aceste condiţii, impactul transformării digitale se manifestă şi asupra sistemului de plăţi.
Pandemia ne-a oferit câteva lecţii. Pe de o parte a fost vorba de dinamismul firesc şi de acceptarea largă a noilor tehnologii, pe de altă parte, trebuie să admitem, a fost vorba şi de restricţiile asociate precum şi de îngrijorarea (mai ales în primele faze ale pandemiei) privind transmiterea virusului prin intermediul banilor.
Restricţiile impuse şi teama resimţită mai mult sau mai puţin acut au determinat o creştere a utilizării plăţilor digitale, în defavoarea plăţilor în numerar. Unele bănci centrale au introdus chiar proceduri de carantinare sau sterilizare a banilor tocmai pentru a asigura populaţia că banii sunt siguri de utilizat.
Alte bănci centrale au încurajat şi au îndemnat populaţia să recurgă la plăţi digitale şi să renunţe pe cât posibil la plăţile în numerar. Sigur că în această situaţie trebuie să avem în vedere şi faptul că de multe ori plăţile digitale nu reduc la zero riscul de contaminare, ci presupun totuşi ca în unele cazuri, plătitorul să intre în contact cu terminalul oferit de vânzător pentru a valida plata.
De asemenea, nu putem face abstracţie de consumatorii care nu deţin un cont bancar şi deci nu pot efectua decât plăţi în numerar, promovarea plăţilor digitale în detrimentul celor care implică numerar ridicând astfel o problemă de incluziune. Dincolo de diferitele abordări şi puncte de vedere, concluzia pe care o putem enunţa astăzi, după doi ani de pandemie, este aceea că pandemia a avut un rol activ în accelerarea tranziţiei către plăţi digitale pe scară largă.
Este foarte adevărat că discuţia trebuie nuanţată, că transformarea digitală nu implică o renunţare efectivă şi imediată la bani în forma lor clasică şi că este posibil să asistăm chiar la o rezistenţă la schimbare, la o opoziţie la adoptarea generalizată a plăţilor digitale din partea unor categorii de populaţie.
Ceea ce este însă de remarcat este faptul că se discută tot mai mult în acest context despre monedele digitale emise de băncile centrale (central bank digital currency – CBDC). Astfel, discutăm despre o monedă digitală, care fără a avea o existenţă fizică, palpabilă este emisă de o bancă centrală, este garantată şi susţinută de încrederea băncii centrale respective. Este în fapt alter ego-ul digital al unei monede fiat şi comportă proprietăţile şi avantajele monedei fiduciare, alăturând în acelaşi timp privilegiile care însoţesc formatul digital, cum sunt scăderea costurilor tranzacţiilor, creşterea vitezei de realizare a acestora, dar şi mult-căutatul atu al eficienţei transferurilor internaţionale.
Proiectate cu prudenţă, monedele digitale emise de băncile centrale pot oferi mai multă siguranţă sistemelor de plăţi şi costuri mai mici de funcţionare. Moneda electronică nu este nimic altceva decât o monedă „preplătită”, unitatea valorică creată şi stocată electronic fiind exact în cuantumul monedei fiduciare puse la dispoziţia de către beneficiar emitentului de monedă electronică. Nu trebuie aşadar făcută confuzie între monedele virtuale şi monedele electronice. Acestea din urmă reprezintă mijloace de plată emise doar de către entităţi autorizate, fiind general acceptate pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii. În schimb, monedele virtuale pot reprezenta un mijloc de schimb doar dacă sunt acceptate ca atare de către cealaltă parte contractantă (un comerciant sau o persoană fizică).
Rezumând, principalele caracteristici ale CBDC includ: sunt emise de băncile centrale şi sunt susţinute şi garantate de acestea, sunt uşor transferabile peer-to-peer, sunt proiectate cu un curs stabil în raport de moneda fiduciară, oferă eficienţă şi siguranţă crescute sistemelor de plăţi, pot facilita şi diminua costurile plăţilor transfrontaliere.
Este evident însă că momentan nu există soluţii unitare, ci trebuie gândite soluţii flexibile pentru a răspunde la o serie de întrebări legate de momentul şi modalităţile de introducere a unei astfel de monede şi de a găsi acel echilibru fragil între a asigura larga acceptabilitate a unei astfel de monede şi a nu o transforma preponderent în mijloc de stocare a valorii, care ar atrage după sine alte riscuri (de ex., retrageri masive de capital).
Vor fi cu siguranţă voci care vor vorbi în apărarea monedei clasice şi a plăţilor în numerar; la fel cum vor fi şi voci care vor susţine plăţile digitale şi necesitatea introducerii unor monede digitale emise de băncile centrale. Ce este cert însă este aceea că asistăm la o schimbare profundă în comportamentul consumatorului.
Aşadar, dezbaterea privind viitorul sistemului monetar şi rolul pe care ar putea să îl joace monedele digitale emise de băncile centrale relevă controverse şi dezvăluie o întreagă panoplie de abordări şi argumente, distribuind opiniile pe o axă care uneşte extremele raportului de opoziţie optimism-pesimism, o abordare tranşantă fiind dificil de enunţat. Desigur, optimiştii au de partea lor argumentele care clamează avantajele indiscutabile, în timp ce pesimiştii concentrează esenţa vulnerabilităţilor. Mai mult, există opinii care afirmă că deja avem bani digitali sub forma depozitelor, a cardurilor şi a aplicaţiilor mobile şi prin urmare, nu avem nevoie de o monedă digitală emisă de banca centrală.
Unul dintre contraargumente ar putea fi reprezentat de avantajele tehnologiei Distributed Ledger Technology (DLT), care ar putea fi aplicată cu succes în cazul CBDC. Această tehnologie, deşi nu este neapărat nouă, este creditată cu potenţialul de a schimba radical modul de funcţionare al diferitelor sisteme, nu doar a celui financiar, în esenţă propunând o alternativă descentralizată în locul mecanismelor clasice, centralizate, eliminând practic necesitatea existenţei unei autorităţi centrale şi permiţând stocarea unui volum mare de informaţii, în condiţii de eficienţă şi securitate.
Avantajul indiscutabil al acestei tehnologii este nivelul ridicat de securitate şi capacitatea sistemului de a se actualiza, înregistrând tranzacţiile efectuate în mod rapid şi eficient din punctul de vedere al costurilor, crescând în acelaşi timp accesibilitatea şi asigurând incluziunea financiară. Tehnologia permite practic crearea unei baze de date permanente, care se actualizează continuu şi al cărei istoric nu poate fi şters, înregistrările rămânând memorate definitiv.
Întrebarea la care diferite instituţii şi organisme internaţionale încearcă să răspundă în acest moment se referă la cum pot fi capitalizate avantajele evidente ale acestei tehnologii de către băncile centrale, având în vedere sarcinile lor principale, şi anume, de a menţine stabilitatea preţurilor şi de a asigura stabilitatea financiară.
Unele ţări au emis deja o astfel de monedă sau derulează proiecte pilot în acest sens, altele analizează implicaţiile unui astfel de demers. Menţionez doar câteva exemple în acest sens. Bahamas, Nigeria, Caraibe de Est au lansat monede digitale. China şi Suedia derulează proiecte pilot pentru a testa acceptabilitatea şi eficienţa monedei digitale. Canada, Franţa, Elveţia, UK şi SUA explorează posibilităţile privind emiterea monedelor digitale.
Actualitatea dezbaterilor privind înglobarea tehnologiilor digitale în transformarea sistemului monetar este evidentă urmărind preocupările recente ale diferitelor instituţii şi ale multor economişti, dar şi pletora de studii, rapoarte, proiecte concentrate pe această temă. Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a publicat în septembrie 2021 raportul cu titlul Central bank digital currencies: system design and interoperability în care abordează structura unui sistem care încorporează CBDC, precum şi problematica alocării rolurilor şi a responsabilităţilor între banca centrală, mediul public şi cel privat.
Băncile centrale care au contribuit la raport s-au exprimat în favoarea unui sistem bazat pe colaborarea şi împărţirea rolurilor între mediul public şi cel privat, având în vedere responsabilităţile băncilor centrale în domeniul politicilor publice şi preocupările entităţilor private legate de piaţă şi de interesul acţionarilor.
Desigur, este posibilă o varietate de scenarii privind alocarea funcţiilor într-un viitor sistem CBDC, în raport cu particularităţile specifice diferitelor jurisdicţii, răspunzând în esenţă cerinţelor legate de accesul la bani, şi din perspectiva incluziunii sociale, de validitatea tehnică a sistemului şi rezilienţa la atacuri cibernetice, de diversitatea sistemelor de plăţi, de eficientizarea plăţilor transfrontaliere şi, nu în ultimul rând, de asigurarea confidenţialităţii concomitent cu respectarea cerinţelor legate de combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. Un alt aspect cheie menţionat se referă la interoperabilitatea sistemului CBDC, cerinţă esenţială pentru a asigura integrarea sa în sistemul general de plăţi, atât din perspectivă tehnică, cât şi legală.
Tot Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a publicat în raportul său anual apărut în luna iunie 2022 şi o perspectivă asupra viitorului sistemului monetar, în care abordează posibilitatea transformării sistemului monetar prin includerea unei monede digitale emise de autoritatea monetară.
BIS plasează metaforic băncile centrale în rolul trunchiului care susţine funcţionarea sistemului financiar, subliniind încă o dată rolul băncilor centrale, care desigur că vor continua să reprezinte elementul de robusteţe, să confere credibilitate şi să constituie garanţia stabilităţii financiare. Raportul reiterează ideea cooperării dintre băncile centrale şi stakeholderi pentru a capitaliza avantajele inovaţiei în sensul promovării tranzacţiilor rapide şi sigure, răspunzând în acelaşi timp şi dezideratelor incluziunii financiare şi confidenţialităţii. Este evident că viitorul sistemului monetar se bazează primordial pe avantajele oferite de transformarea digitală, care poate aduce flexibilitatea şi adaptabilitatea necesare, în acord cu nevoile reale actuale ale populaţiei şi ale mediului de afaceri.
De asemenea, BIS a coordonat diverse proiecte având ca teme centrale CBDC (www.bis.org). Menţionez în acest sens proiectul Jura, care se concentrează asupra transferurilor cross-border, proiectul Dunbar care a utilizat o platformă pentru decontări internaţionale folosind monede digitale emise de mai multe bănci centrale, sau proiectul Helvetia care a urmărit testarea tehnologiei DLT pentru decontări, implicând în experiment alături de banca centrală şi bănci comerciale.
Preocupările BIS concretizate în numeroase studii, rapoarte şi proiecte privind CBDC conduc către o serie de concluzii generale, printre care aceea că abordarea va trebui să fie una adaptată nevoilor particulare ale fiecărei jurisdicţii, ţinând seama de obiectivele politicilor publice şi de condiţiile specifice ale pieţei şi aceea că în centrul preocupărilor privind designul sistemului trebuie aşezate nevoile utilizatorilor, privite atât prin prisma determinanţilor actuali, dar şi ca evoluţie viitoare. Este necesar ca această construcţie să fie realizată cu prudenţă şi concentrându-se pe dezideratul flexibilităţii.
Şi Rezerva Federală a SUA a publicat în ianuarie 2022 un raport intitulat Money and Payments: The US Dollar in the age of Digital Transformation, în care prezintă funcţiile şi avantajele CBDC, precum şi controversele din jurul unei astfel de monede. Principalele avantaje pe care le-ar putea aduce introducerea CBDC includ eficientizarea plăţilor transfrontaliere, promovarea incluziunii financiare, dar şi consolidarea rolului internaţional al dolarului. Provocările care ar trebui luate în calcul includ schimbările în structura sistemului financiar al SUA, riscul de retrageri masive de capital, dat fiind faptul că CBDC ar fi privit ca o opţiune foarte atractivă mai ales de către utilizatorii cu aversiune la risc în situaţii de criză, impactul asupra politicii monetare şi al controlului asupra ratei dobânzii, prin modificări asupra rezervelor din sistemul bancar, riscuri operaţionale şi de securitate cibernetică, dar şi obţinerea echilibrului între necesitatea asigurării confidenţialităţii şi implementarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului.
Într-adevăr, implicaţiile introducerii CBDC sunt multiple şi este necesară o analiză realistă şi lucidă a acestor implicaţii, mai ales prin prisma obiectivelor de stabilitate financiară şi de stabilitate a preţurilor. Literatura (Fernández-Villaverde şi Sanches, 2019; Schilling, Fernández-Villaverde, Uhlig, 2020) consemnează aşa-numita trilemă a CBDC, care afirmă că la un anumit moment, banca centrală poate atinge maxim două din cele trei obiective principale în situaţia emiterii CBDC (eficienţă, stabilitate financiară şi stabilitatea preţurilor). Eficienţa şi acţiunile pentru descurajarea retragerilor masive de capital au impact asupra inflaţiei; pe de altă parte, posibilitatea apariţiei unor retrageri semnificative de capital în situaţii extreme, ca lichidare masivă a activelor reale sau ca afectare a stabilităţii preţurilor, nu poate fi complet exclusă şi este întotdeauna dificil de gestionat.
Având în vedere avantajele şi riscurile identificabile la acest moment, pot fi explorate o serie de scenarii privind implementarea CBDC (Ole, 2017):
- Scenariul utilizatorului de bani, în care CBDC este echivalent cu o formă electronică de numerar;
- Scenariul managerului de bani, în care CBDC este privit ca mijloc de rezervă universală, accentuând funcţia de stocare a valorii pe care o îndeplinesc banii.
- Scenariul creatorului de bani, în care CBDC este monedă oficială de cont.
Există mai multe riscuri în cazul introducerii unei CBDC, de aceea acest proces nu este unul facil şi necesită o analiză aprofundată pentru a se putea diminua riscurile asociate. Deşi lansarea de monedă digitală de către băncile centrale, va deveni probabil o necesitate pentru a se adapta cerinţelor de simplificare a procesului de utilizare a banilor într-o economie digitală, în care viteza de realizare a operaţiilor este în continuă creştere, totuşi nu trebuie neglijate riscurile asociate acestui proces. Din analizele care s-au făcut până acum, s-au identificat ca fiind principale patru categorii de riscuri:
1. Riscuri de natură economică. Sunt date tocmai din modalitatea în care are loc emisiunea de CBDC. Dacă o monedă digitală este emisă de către o banca centrală liber, necorelat cu dinamica economie şi a schimburilor de bunuri şi servicii, politica monetară ar fi afectată, fiind slăbită şi supusă exacerbării riscului inflaţionist.
2. Riscuri de natură financiară. Riscurile financiare includ riscul cursului de schimb şi alte riscuri, precum cele operaţionale. O CBDC ar trebui să fie doar o altă formă de bani a băncii centrale. Dincolo însă de accesul la un activ sigur, moneda digitala emisă de băncile centrale ar putea fi deţinută în volume mari şi fără costuri semnificative, accelerând rulările digitale de bani lucru care trebui analizat cu mare atenţie.
3. Riscuri cyber. De asemenea, există riscul ca un sistem CBDC centralizat să sufere întreruperi din cauza atacurilor cibernetice. Chiar şi o scurtă întrerupere ar putea afecta negativ credibilitatea sistemului financiar, precum şi o categorie importantă de utilizatori, prin perturbarea tranzacţiilor financiare ale tuturor.
4. Riscuri privind încălcarea drepturilor personale. Dacă sunt proiectate inadecvat, CBDC-urile au potenţialul de a fi utilizate ca instrumente de supraveghere şi control. Într-o lume a banilor programabili, identitatea digitală este recomandat să fie protejată. Este adevărat faptul că identitatea digitală este necesară pentru a lupta împotriva fenomenelor de fraudă fiscală şi a spălării banilor, precum şi a finanţării terorismului. Dar deocamdată nu există niciun motiv monetar pentru a combina CBDC cu identitatea digitală.
O arhitectură stratificată a noului sistem de plăţi este necesară pentru a evita riscurile implementării unei CBDC. Într-o anumită măsură, prevenirea riscurilor CBDC revine societăţii în ansamblu. Esenţial pentru atenuarea riscurilor este proiectarea unei CBDC de la început pentru a preveni posibilitatea acestor riscuri. În acest sens, este necesară o arhitectură stratificată.
- La nivelul de bază se află o monedă digitală emisă şi garantată de către o bancă centrală.
- În unele opinii, următorul strat este alcătuit din banii digitali emişi de băncile comerciale (care îi pot crea atunci când acordă împrumuturi, aşa cum fac în prezent în activitatea uzuală de creditare). De asemenea, există analize care subliniază că CBDC-urile trebuie să fie remunerate cu dobândă în cazul deţinerii sub formă de depozit sau printr-un sistem de bonificare, acest lucru putând fi un instrument care catalizează mecanismul de transmitere a deciziilor de politică monetară în economie .
- În cele din urmă, pe ultimul strat sunt aplicaţiile comerciale - portofele, aplicaţii, gateway-uri, dispozitive şi aşa mai departe, în care sunt încorporate plăţile.
O arhitectură CBDC stratificată cu două sau trei straturi are potenţialul de a stimula inovaţia, proliferând următoarea generaţie de aplicaţii de plată şi modelele de afaceri digitale care pot fi folosite în beneficiul întregii societăţi. Poate că un prim pas prudent ar fi ca iniţial, CBDC să suplinească rolul actual al bancnotelor şi al monedelor materializate, urmând ca ulterior să îi poată fi adăugate alte funcţii, care în prezent sunt specifice monedei scripturale.
Este evident că această tehnologie se poziţionează faţă de abordarea clasică, tradiţională a sistemului monetar ca o alternativă digitală viabilă, deşi desigur imperfectă, cel puţin pentru moment. De-a lungul timpului, au existat tehnologii care pot fi clasificate în zona inovaţiilor disruptive şi care, la momentul apariţiei lor, păreau incerte, nesigure, problematice chiar, dar astăzi nu ne-am mai putea imagina existenţa noastră fără aportul lor.
Cred totodată că este raţional şi realist să acceptăm în acest moment că transformarea digitală nu poate ocoli sistemul monetar. Viitorul acestuia este evident condiţionat de flexibilitate şi de capacitatea de adaptare la rigorile digitale ale momentului. Nu voi afirma că sistemul actual este caracterizat de obsolescenţă, ci doar că este deopotrivă necesar şi inspirat să lăsăm ca noile tehnologii digitale să îşi dovedească utilitatea în sensul capitalizării avantajelor în această tranziţie către o nouă eră, mai verde şi mai sustenabilă.
Mult mai departe de procesul transformării digitale, dar foarte aproape de înţelegerea subtilă a caracteristicilor umane, poetul Publius Ovidius Naso spunea că ”timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele”, aceasta fiind esenţa unui proces evolutiv al deprinderilor şi obiceiurilor societăţii umane, care continuă să ne conducă şi astăzi spre schimbare şi asumare.
