O analiză a evoluţiei inflaţiei în România pe parcursul ultimilor 20 de ani evidenţiază numeroase cicluri pe termen mediu, influenţate de conjuncturi locale şi internaţionale specifice momentului şi adesea foarte diferite. Putem spune că există un punct care separă tendinţele de evoluţie pe plan local în raport cu cele europene, acesta fiind în preajma anului integrării României în Uniunea Europeană. Graficul de mai jos prezintă această evoluţie pentru România şi economiile din spaţiul economic european utilizând indicii armonizaţi ai preţurilor de consum calculaţi şi publicaţi de Eurostat (dinamica inflaţiei în Statele Unite ale Americii este adăugată pentru completarea imaginii de ansamblu).
Dincolo de toate particularităţile fiecărui an, graficul de mai jos arată o modificare structurală foarte importantă care face ca situaţia din prezent să fie fundamental diferită de contextul economic şi financiar al României din perioada de început a intervalului analizat. Această diferenţă este atât de contrastantă încât poate fi observată de oricine priveşte atent graficul, fără a necesita cunoştinţe de specialitate.
Anterior aderării la Uniunea Europeană, pentru perioada 2002-2007, se observă că nivelul şi dinamica inflaţiei în România au fost substanţial diferite de tendinţele momentului la nivel european şi global. Pentru acelaşi interval de timp se observă însă şi un proces consistent de convergenţă către nivelul general şi evoluţiile de ansamblu ale inflaţiei în spaţiul economic european. În opinia mea, aceasta ilustrează, o dată în plus, decuplarea majoră care a existat în trecut între economia României şi cea europeană, dar şi transformarea importantă pe care aceasta a parcurs-o în perioada respectivă, precum şi efortul băncii centrale suprapus demersului de pregătire şi apoi de trecere la ţintirea inflaţiei.
Tot pe grafic observăm că după 2007, când inflaţia din România a redus semnificativ ecartul major pe care îl avea faţă de nivelul observat în majoritatea celorlalte economii europene, a urmat o perioadă de aproximativ 5 ani, până în 2012, în care, deşi dinamica inflaţiei pe plan local a fost mult mai sincronizată cu evoluţiile din plan european, totuşi nivelul a rămas în majoritatea timpului uşor mai ridicat în termeni comparativi. Revenind la paralela anterioară, cred că această corelare în dinamică este la rândul ei o expresie a faptului că deja gradul de integrare a economiei româneşti a devenit suficient de ridicat pentru ca inclusiv tendinţele preţurilor la nivel local să fie mai semnificativ corelate cu cele din plan european şi global.
Ulterior, practic în cea de-a doua jumătate a perioadei analizate şi prezentate în grafic, această corelaţie s-a menţinut semnificativă, în linii mari, cu suişuri şi coborâşuri. Aşadar, vedem că în ultimii 10 ani (intervalul 2012 – 2022) trendurile inflaţiei din România au fost în majoritatea situaţiilor sincronizate cu cele la nivel european, chiar dacă au existat şi perioade în care inflaţia locală s-a plasat în partea de sus sau dimpotrivă, în partea de jos a plutonului european. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, nu doar economia s-a ancorat mai puternic de economia europeană, prin întărirea legăturilor comerciale cu ţările membre, dar şi cadrul legal, instituţional şi de politici economice a devenit semnificativ mai sincronizat cu cel european. Acest lucru este valabil inclusiv din perspectiva băncii centrale, ale cărei eforturi pentru combaterea inflaţiei nu aveau cum să facă abstracţie (dintr-o varietate de motive ce ţin de raţionalitatea economică) de acţiunile şi deciziile de politică monetară ale băncilor centrale relevante din vecinătate sau de cele ale Băncii Centrale Europene. De exemplu, Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro publicat în decembrie 2018 remarca faptul că în anul 2017 convergenţa preţurilor era în România de circa 52,2% faţă nivelul acestora în Uniunea Europeană.
Aşa cum este firesc, şi ulterior acestui moment plasat în jurul anului 2012, pe care îl consider ca unul dintre punctele de inflexiune relevante ale ultimilor 20 de ani, influenţe ale particularităţilor structurale ale economiei locale au continuat să fie vizibile în evoluţia inflaţiei din România, dar pe fondul unei mult mai vizibile sincronizări de ansamblu cu tendinţele la nivel european. Răspunsurile ratei inflaţiei la diversele şocuri au continuat să fie influenţate de caracteristicile structurale ale economiei, reflectate inclusiv în compoziţia coşului de consum. Acesta, şi astăzi ca şi în urmă cu mai mult de 5 ani, alocă bunurilor alimentare o pondere de peste 30% (printre cele mai ridicată la nivel european). Totodată, o parte semnificativă din alimentele procesate consumate în România provin din importuri. În acest context, acelaşi raport la care am făcut referire mai sus remarca încă din anul 2018 faptul că evoluţia ratei anuale a inflaţiei este influenţată semnificativ de elemente aflate în afara sferei de acţiune a politicii monetare, de natura şocurilor de ofertă interne sau internaţionale şi a unor decizii administrative, precum şi de măsuri fiscale.
Un astfel de episod este reprezentat de perioada de inflaţie dezinflaţie accentuată din intervalul 2014-2016, când rata anuală a inflaţiei din România a manifestat, pe fondul reducerilor succesive ale cotelor impozitelor indirecte, o tendinţă pronunţată de scădere, concordantă evoluţiei preponderent descendente a inflaţiei de bază. La momentul respectiv, la această tendinţă au contribuit şi declinul cotaţiilor materiilor prime (în special energetice), precum şi anul agricol foarte bun. Suplimentar, dinamica IAPC a reflectat atunci, prin intermediul evoluţiei preţurilor bunurilor din import, inflaţia persistent scăzută din zona euro.
Interesant este că, după mai mult de 5-6 ani, în linii mari mulţi dintre aceşti factori au acţionat şi pe parcursul anului 2022, doar că nu în acelaşi sens. Am consemnat aşadar efecte majore asupra inflaţiei la nivel local ca urmare a modificării preţurilor materiilor prime, energiei, combustibililor, alimentelor procesate din import, preţurilor volatile ale produselor agricole şi efectelor unor decizii administrative şi programe de suport. Unele dintre acestea au avut contribuţii la creşterea inflaţiei, altele la diminuarea ei în raport cu nivelul potenţial mult mai ridicat, dar pe ansamblu toate au rămas la fel de relevante, fiind însă în continuare în afara influenţei eficiente a instrumentelor de politică monetară.
Revenind la graficul nostru, vedem în perioada de final a anului trecut o posibilă tendinţă de inversare a trendului inflaţiei, ceea ce ar echivala cu o reducere a ritmului de creştere a preţurilor. Această tendinţă potenţială este vizibilă la nivel european şi este susţinută de recentele reduceri de preţuri observate pe pieţele de tranzacţionare a combustibililor, energiei, altor materii prime importante pentru industrie, de reducerea cererii ca efect al înăspririi condiţiilor monetare şi scăderii puterii de cumpărare, de moderarea anticipaţiilor etc. România se plasează în continuare în interiorul acestui pluton, nu este nici la cel mai ridicat nivel după cum nu este nici la cel mai scăzut. Recenta reducere a ratei inflaţiei în România din luna decembrie sugerează că nici de această dată dinamica preţurilor pe plan local nu va face abstracţie de la trendurile generale manifestate pe plan european.
Toate cele descrise mai sus cred că argumentează faptul că, deja de mulţi ani, gradul de integrare economică, financiară, instituţională şi de politici al României în Europa este suficient de semnificativ astfel că factorii externi care influenţează dinamica preţurilor sunt comuni, cererea şi preţurile externe au un impact important pentru preţurile interne, iar răspunsul politicilor economice este îndeajuns de armonizat încât să nu conducă la discrepanţe majore şi îndelungate în timp.
În literatura de specialitate se argumentează faptul că în economiile emergente aflate în proces de convergenţă către o zonă economică mai dezvoltată, aşa cum este cazul României ca stat membru al Uniunii Europene, dinamica preţurilor este ceva mai amplă comparativ cu media grupului de state în care are loc integrarea (din cauze structurale alimentate de însuşi procesul de convergenţă, inclusiv ca efect al convergenţei puterii de cumpărare, nivelului de trai şi al calităţii vieţii). Fondul Monetar Internaţional anticipa la finele anului trecut că inflaţia la nivel global se va diminua, dar în cazul economiilor emergente scăderea ar putea fi ceva mai modestă. Din această perspectivă, cred că este raţional să ne aşteptăm să vedem şi în viitor, pe termen mediu, episoade în care nivelul inflaţiei să ne plaseze în partea de sus a plutonului european, dar cred că este foarte puţin probabil să observăm o perioadă consistentă de timp în care să ne situăm pe o tendinţă divergentă faţă de acesta.
Matematica inflaţiei nu este deloc simplă, dar dincolo de aceasta este preocupant faptul că valori relativ apropiate ale inflaţiei în diverse ţări sunt percepute în mod diferit de către populaţie. Inflaţia poate fi interpretată ca un impozit indirect regresiv pentru că îi afectează mai ales pe cei cu venituri mici. În fapt, tocmai acest lucru trebuie să stimuleze operaţionalizarea de programe pentru creşterea gradului de convergenţă economică a ţărilor emergente, astfel încât populaţia acestora să resimtă efectele inflaţiei în mod atenuat datorită gradului de dezvoltare mai ridicat.
