La început de an aflăm că pe lângă ţintirea inflaţiei, se maiţinteşte şi cursul de schimb. Proprietatea cuvintelor există lacomunicatori, chiar dacă la unii nu există proprietatea modelelor.
Cursul are o puternică componentă de semnal. Alegerea unei ţinteuşor de atins după rateuri pe multiple planuri, darcontraproductivă pentru economia naţională poate conţinesuplimentar, după zece ani, semnalul unor noi pregătiri electorale.
"Inflation targeting" nu este compatibilă conceptual cu ţintireasimultană a cursului. Diferite ţări au încercat, dar, ca şi încazul Israelului, rezultatele au fost dezamăgitoare. Ce se poateimagina din punct de vedere practic şi teoretic reprezintăcoexistenţa ţintirii inflaţiei cu intervenţii temporare pe piaţavalutară (la noi se intervine frecvent prin intermediul câtorvabănci care prezintă şi convergenţă în opinii), respectiv cu benzide oscilaţie suficient de mari şi permeabile. Dacă este doar unexerciţiu în anticamera aderării, acesta ar trebui evitat şi amânatîn linie cu amânarea aderării la "zona euro".
Criticile la adresa ţintirii cursului au fost verbalizate înnenumărate prezentări din anii precedenţi, dovada indubitabilă aconsecvenţei în păreri a autorităţilor. Dintre acestea putem amintifaimoasa Trilemă, care pe scurt spune că nu pot coexista rata fixăde schimb, mobilitatea capitalurilor şi independenţa naţională înpolitica monetară.
Menţinerea ratei fixe ori într-un interval îngust de
Ă/- 2,25% generează o apreciere în termeni reali a monedei. Ratade schimb reală este cea care afectează competitivitatea, ceanominală fiind "fluturată" din motive populiste şi se bazează pefaptul că populaţia şi companiile de obicei suferă de iluzia rateide schimb (o formă a iluziei banilor).
Cursul de echilibru este dificil de estimat, acesta fiind şiunul dintre motivele pentru care J. Williamson şi alţii au vorbitdespre necesitatea unei benzi de Ă/-15% faţă de un nivel deechilibru. Presupunând că acest nivel de echilibru a fost nimeritîn 2009, este puţin credibibil cum de acelaşi nivel s-ar menţine peparcursul a trei ani cu oscilaţii minore.
Rata de schimb nu este nimic altceva decât rezultanta tuturorforţelor prezente în economie şi de aceea prin fixarea ei şine-permiterea ajustării se creează implicit tensiuni sau chiardezechilibre în anumite părţi ale economiei.
Populismul unei ţintiri a cursului de schimb afectează din noulegătura dintre prezent şi viitor realizată de preţurile macro:cursul şi dobânzile.
Ţintirea cursului înseamnă costuri mai mult sau mai puţinvizibile. Depinzând de perspectivă pot fi de exemplu consum derezerve valutare (avuţie naţională) care în actualul context anecesitat o finanţare de la FMI sau deficit cvasi-fiscal prinsterilizare. Probabil, cea mai mare pierdere este legată de lipsade independenţă. Din mişcările recente ale polonezilor şi cehilorse vede cum în actuala conjuctură globală este important să dispuide un instrument de absorbţie a şocurilor şi de stimulare aeconomiei.
Creşterea exporturilor României, folosită ca motivaţie pentrucompetitivitatea cursului, nu ţine cont că această creştere vine cupreponderenţă de la câteva companii multinaţionale mari şi că arecu totul alte resorturi.
O rată de schimb competitivă este de importanţă strategică, maiales într-o economie în dezvoltare şi care trece prin transformăristructurale. O apreciere reală are un impact puternic negativasupra companiilor naţionale cu mai puţine pieţe de desfacere, darşi asupra noilor exporturi.
Prin urmare, o privire la nivel agregat şi mai ales o aplicare arezultatelor din economiile mature este în detrimentul României.Aşa cum s-a întâmplat când cursul a ajuns spre nivelul de 3,1,companiile româneşti au fost cele penalizate. Un cinismschumpeterian prost înţeles a promovat distrugerea creativă,afectând exportatorii naţionali care ar fi supravieţuit în condiţiimonetare la nivelul mediei ţărilor vecine.
Dacă nu este doar o simplă retorică referitoare la absorbţiaforţei de muncă disponibilizate de la stat şi susţinereacampionilor naţionali, atunci pentru a concura regional trebuieasigurate preţuri macro competitive la nivel de dobânzi şi cursuride schimb atât timp cât nu aderăm la zona euro şi mai avemindependenţa politicii monetare.
Un curs de schimb ţintit într-o manieră necredibilă şi lipsităde transparenţă reprezintă o falsă dovadă de stabilitate şi deancorare a anticipărilor. Deoarece anumite tensiuni economice au caşi supapă cursul, ancorarea în cazul corporaţiilor care facinvestiţii şi a importatorilor se deplasează pe momentul şi peamplitudinea saltului într-un sens sau în altul din banda îngustă.În cazul importatorilor, acest fapt îi face să acţioneze asimetricşi să rotunjească preţurile.
Tot la nivelul ancorărilor, un astfel de demers nu face decât săcreeze falsul confort care a generat finanţările populaţiei învalută când cursul se îndrepta spre 3,1. Populaţia va sta încontinuare departe de finanţările în ron şi se va continuaeuroizarea economiei.
Creditarea predilectă va fi în continuare în euro. Deoarececursul nu merge într-o singură parte indefinit, nici pentru ceicare s-au finanţat deja în valută nu există o oportunitate înfixarea în banda îngustă. Ar putea beneficia de mişcările într-obandă mai amplă şi de o eventuală apreciere a monedeinaţionale.
Din punctul de vedere al investiţiilor, este necesară ocredibilitate pe termen lung în cazul ţintirii cursului în bandaîngustă. După exemplul perioadelor anterioare, o apreciere forţatăpe fondul liberalizării importurilor şi a unei populaţii şicorporaţii pauperizate nu face decât să rejecteze procesul gradualde reconversie a capacităţilor de producţie şi să distrugăcapacitatea deja instalată. Distrugerea se realizează atât lanivelul firmelor ineficiente, cât şi la cel al firmelor care arsupravieţui în condiţii monetare normale şi la un proces detranziţie gradual. Nu se poate vorbi de o concurenţă la nivelregional cu condiţii monetare handicapante. Mai mult, evaluareaunui proiect de investiţii pe termen lung se complică deoarece arimplica introducerea unui proces cu salt pentru cursul de schimb.
Această ţintire oportunistă a cursului în banda îngustă şi petermen scurt menţine piaţa subdezvoltată în ceea ce priveştediversitatea produselor şi termenele de finanţare. Efectele suntnegative în ceea ce priveşte finanţarea şi destinaţia banilorintraţi în ţară, precum şi asupra nivelului dobânzilor.
Fixarea pe termen scurt încetineşte intermedierea temporală şiafectează finanţarea pe termene lungi.
Introducerea unei forme intermediare de regim valutar în bandălargă şi permeabilă, plus alte câteva elemente, ar trebui săsuplimenteze cadrul conceptual actual. Mai mult decât oricând estenecesară discutarea alternativelor pentru primenirea strategiei deţintire a inflaţiei astfel încât noul cadru să permită şi nu săinhibe creşterea bunăstării economice prin sporirea prosperităţiicetăţenilor şi prin asigurarea vitalităţii instituţiilor.
Lucian Isar este analist economic, fost vicepreşedintela Bancpost
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
