Opinii

Opinie Marcel Vulpoi, General Manager Vulpoi & Toader Management: Ce tare tropăim!

Opinii primite la redacţie

Marcel Vulpoi este general manager al Vulpoi & Toader Management, companie care oferă servicii de contabilitate şi consultanţă în afaceri.

Marcel Vulpoi este general manager al Vulpoi & Toader Management, companie care oferă servicii de contabilitate şi consultanţă în afaceri.

Autor: Marcel Vulpoi

15.11.2021, 15:51 2746

Cică un elefant şi un soricel mergeau pe un pod. La un moment dat, şoricelul se uită mândru de el spre elefant şi-i spune: “Băi, ce tare tropăim!”

            Suntem o ţară de antreprenori. Asta e clar. Anul acesta am atins un nou maxim istoric în ceea ce priveşte numărul de firme active în România. În total circa 1.400.000, număr în care sunt incluse şi PFA-urile în număr de circa 350.000. Dintre acestea, circa 250.000 sunt societăţi cu capital străin. Aşadar antreprenoriatul românesc controlează circa 1.150.000 de “afaceri”. Asta la o populaţie activă de circa 9.000.000 de persoane conform datelor INS. Aşadar, statistic vorbind, avem un antreprenor român la opt persoane active. În statistici situaţia e minunată. Liberă iniţiativă, spirit antreprenorial, nebunie.

            Este plin de cluburi de afaceri, de leadership, de antreprenoriat, coachii şi speakerii motivaţionali abia mai fac faţă cu avalanşa de antreprenori. Făcuţi, nu născuţi. Fac o paranteză aici, citând dintr-unul dintre profesorii de la facultate care începea cursul de management spunând: “Manager 60% te faci, 40% te naşti. Deci dacă nu aveţi cei 40% … plecaţi acasă.” Sigur că vine întrebarea firească: cum am ajuns ca o persoană din opt să fie antreprenor? O fi o chestie istorică? Răspunsul, din punctul meu de vedere, este foarte simplu: educaţia. De mici ni se suflă în ureche că cel mai bine este să fii propriul tău şef, să lucrezi pentru tine şi nu pentru ăla care doar te exploatează şi profită de pe urma ta. La facultate, nu mai spun. Studiem atâtea discipline de management şi leadership încât chiar considerăm că ne-am ratat dacă nu ajungem să avem propriul business.

            În jurul nostru, în zonele de unde ne mai luăm lumină, respectiv reţelele sociale, presa scrisă, TV, auzim numai despre Bill Gates, Jeff Bezos şi Elon Musk. “Antreprenori” care au cifre de afaceri cu cinci – şase cifre în lei vin săptămânal şi ne povestesc ce tare tropăie şi ei, doar un pas mai fiind până la modelele lor în viaţă. Despre care li se pare lor că au înteles ce au făcut de au ajuns unde au ajuns. Copilul meu în vârstă de 11 ani mi-a pus ieri o melodie intitulată Bezos, melodie ce are peste 20 de milioane de vizualizări. Ce nu ni se spune aproape de nimeni este cât de mult ar trebui să munceşti, câte sacrificii trebuie să faci şi cât de multe trebuie să rişti pentru a spera să reuşeşti. Nu să ajungi Bill Gates, ci doar să reuşeşti.

            Cărţi precum „Fii propriul tău şef!”, „Tânăr şi bogat” şi în general orice carte care are în titlu cuvântul antreprenor sau leader se vând ca pâinea caldă. Mai mult decât atât,mulţi dintre oamenii de afaceri români consideraţi de succes au început mai nou să-ţi reverse din preaplinul de cunoştine în cadrul unor cursuri, traininguri, MBA-uri - plătite of course - poate poate se mai prinde nişte entrepreneurship de noi. Fără excepţie prezentarea acestor adevărate lecţii de antreprenoriat începe cu texte de tipul – şi aici am să citez - Fii propriul tãu şef! Oare, nu asta îşi doreşte fiecare? Sã nu mai urmeze ordinele altcuiva. Sã nu mai depindã de acel salariu lunar — care nu e niciodatã suficient de mare. Sã fie liber!

            Cu alte cuvinte, dacă nu îţi doreşti să fii propriul tău şef, automat eşti o persoană care nu prea a înţeles despre ce este vorba în viaţa asta, cam limitată, obedientă, un potenţial neadaptat la trendurile moderne. Sincer, nu prea îmi dau seama cum am putea fi toţi şefi. S-a gândit cineva vreodată să spună ce condiţii ar trebui îndeplinite de cineva ca să fie angajat?!? Sau doar şefii sunt importanţi?

            Astăzi am avut un curs de contabilitate în care le explicam studenţilor ce frumoasă este meseria de contabil şi ce avantaje profesionale şi materiale are această meserie. Văzând o reacţie de abţinere în rândul tinerilor le-am pus întrebarea aceea plată de interviu: Voi ce vă vedeţi făcând peste 4 ani? Mai mult de 50% dintre ei nu au ezitat în a-mi răspunde că vor să aibă propria afacere. La întrebarea mea: În ce domeniu sau ce tip de afacere vreţi? s-a lăsat linişte. 

            Tare îmi este teamă că în foarte scurt timp vom reuşi să ducem în derizoriu şi ideea de antreprenoriat. Pentru foarte mulţi tineri deja nu mai contează calităţile pe care le au, drumurile pe care pot merge şi etapele pe care trebuie să le parcurgă. Trebuie oferite exemple reale pe care trebuie să le urmeze! Oameni care au pornit de jos, au fost angajaţi ani de zile, au riscat, au pierdut, dar au şi câştigat. Toţi marii profeţi ai antreprenoriatului promovează doar destinaţia, arareori drumul. Dacă nu o lăsăm mai uşor cu Bezos, Amazon, Uipath şi să începem cu educaţie, muncă si apoi antreprenoriat, o să ajungem în curând o ţară de şefi. Pardon ... antreprenori.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO