Opinii

Opinie Mihaela Mitroi: După criză, România trebuie să revină la o strategie fiscală orientată spre viitor şi să crească numărul contribuabililor

Opinie Mihaela Mitroi: După criză, România trebuie să revină la o strategie fiscală orientată spre viitor şi să crească numărul contribuabililor

Autor: Mihaela Mitroi

30.03.2012, 00:04 1073

La momentul instalării cabinetului Ungureanu, atunci când primul-ministru a menţionat printre priorităţile guvernării adoptarea legii holdingului, precum şi intenţia de a opera o reducere a contribuţiilor sociale pentru angajaţi şi, posibil, şi pentru angajatori, vă mărturisesc că am fost entuziasmată. După anii de criză în care politica fiscală a fost în general reactivă, încercând să ţină pasul cu nevoia de venituri a Trezoreriei, am sperat că revenim la o politică fiscală cu o viziune pe termen lung, o politică fiscală care să plece de la o strategie de dezvoltare economică a ţării.

Criza economică începută în 2008 a generat provocări de natură fiscală peste tot în Europa, pe măsură ce veniturile bugetare au scăzut, în vreme ce cheltuielile publice au sporit, fie că au fost generate de nevoia de susţinere a sectorului financiar, de creşterea cheltuielilor sociale sau de necesarul stimul fiscal care să atenueze căderea economică şi să pună bazele redresării.

În perioada 2008-2011, ţările europene au căutat să se adapteze noii realităţi bugetare, dar şi să-şi susţină pe cât posibil economiile. În statele în care ponderea veniturilor bugetare în PIB era scăzută şi care au întâmpinat dificultăţi în a-şi asigura finanţarea deficitelor, s-a început consolidarea fiscală încă din perioada recesiunii, cu un accent deosebit pe majorarea impozitelor indirecte, fie că vorbim despre TVA sau de accize.

În acest interval, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Republica Cehă, Grecia, Spania, Portugalia, Finlanda şi Slovacia au operat majorări ale cotei principale de TVA, în vreme ce Irlanda a majorat TVA, apoi a revenit la cota iniţială, iar Marea Britanie a redus temporar cota de TVA ca un element de susţinere a consumului. După cum ştim, la rândul său România a fost nevoită în vara anului 2010 să majoreze cota de TVA cu 5 puncte procentuale (numai Ungaria a mai operat o creştere a TVA de o asemenea amploare). La nivel european, în numai 3 ani, cota medie de TVA a crescut cu 2,5 puncte procentuale ajungând la peste 20,5 %.

De asemenea, accizele (la produse energetice, alcool şi tutun) au fost majorate în mai toate statele amintite, plus Bulgaria, Cipru, Danemarca sau Slovenia. Tot în sens ascendent au fost modificate şi taxele de mediu, chiar dacă ponderea acestora ca venituri în PIB nu depăşeşte 2,5% la nivel european.

Marile economii ale Europei s-au ferit însă să majoreze fiscalitatea în timpul recesiunii, operându-se doar anumite ajustări în sensul măririi bazei de impunere pentru impozitul pe profit (categorie de venituri care oricum a scăzut mult în perioada crizei şi este puternic corelată cu ciclul economic) sau al măririi cotelor maxime pentru impozitul pe venit pentru contribuabilii cu venituri mari (Franţa, Spania, Italia, Finlanda, Luxemburg, la care se adaugă supraîndatoratele Grecia şi Portugalia).

În schimb, aceste ţări au încercat să stimuleze fiscal economia prin reducerea impozitării muncii şi a contribuţiilor sociale. Modelul social european se bazează pe o productivitate ridicată, dar şi pe o impozitare considerabilă a muncii, peste nivelul altor mari economii din OECD. Reducerea fiscalităţii muncii prin reducerea contribuţiilor sociale a avut drept prim obiectiv protejarea locurilor de muncă existente. Ţări precum Austria, Suedia, Belgia, Germania, Polonia sau Spania au recurs la astfel de măsuri. Ba chiar şi vecinii unguri şi bulgari au efectuat diminuări ale impozitării muncii în încercarea de a acorda o gură de oxigen mediului privat. Se ştie însă că o redresare sustenabilă a economiilor europene va necesita însă nu doar protejarea locurilor de muncă existente, ci şi crearea de noi locuri de muncă, în sectoare cu valoare adăugată mare, care să repornească ciclul angajări - venituri - cheltuieli.

Se observă deci o tendinţă la nivel european de reorientare către veniturile din impozite indirecte şi taxe de mediu şi de reducere a contribuţiilor sociale. Potrivit unei analize efectuate de Comisia Europeană, taxele indirecte au avantajul de a fi mai puţin distorsionare pentru competitivitatea unei ţări şi mai prietenoase pentru acumularea de capital, inclusiv de capital uman. În plus, atât regimul TVA, cât şi accizele sunt mai armonizate la nivel comunitar decât impozitele directe pe venit şi pe profit.

Dependenţa tot mai mare a statelor europene de veniturile din impozitele indirecte face însă deosebit de importantă ajustarea administraţiei fiscale pentru o colectare eficientă a veniturilor bugetare şi pentru combaterea evaziunii. La acest capitol, România mai are multe de făcut, căci noi nu reuşim să colectăm într-o proporţie satisfăcătoare nici măcar taxele la vedere, fără a mai aminti de combaterea economiei negre sau de reducerea fenomenului muncii "la gri". Este îmbucurătoare în acest sens recenta declaraţie a ministrului de finanţe Bogdan Drăgoi că România va solicita asistenţa Băncii Mondiale pentru a eficientiza activitatea de colectare.

Înainte de toate este însă nevoie de o viziune pe termen lung a dezvoltării ţării şi de conturare a unei strategii fiscale care să fie în linie cu acest proiect de viitor. România se confruntă de 20 de ani cu un fenomen deosebit de îngrijorător, reducerea numărului de contribuabili la sistemele de asistenţă socială şi de sănătate. Deja decalajul între numărul de contribuabili şi numărul de beneficiari a început să genereze deficite majore ale bugetului de asigurări sociale, de ordinul miliardelor de euro.

Dacă nu vom lua urgent măsuri pentru creşterea numărului de contribuabili, deficitul structural al bugetului asigurărilor sociale se va acutiza pe măsură ce foarte numeroasele cohorte născute în anii 60 (aşa numiţii "decreţei") se vor apropia de vârsta pensionării. Un prim pas pentru adresarea acestei probleme a fost făcut prin creşterea vârstei minime de pensionare şi reducerea excepţiilor de la regulile de pensionare. Este însă nevoie şi de reducerea contribuţiilor sociale pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă şi combaterea fenomenului "muncii la gri". Nu în ultimul rând, este nevoie de politici demografice creative care să încurajeze natalitatea şi să susţină familia.

Prin urmare, semnalele trimise de actualul cabinet sunt încurajatoare, iar intenţiile lăudabile. Mi-aş dori ca acestea să se materializeze într-un orizont de timp rezonabil. Spre binele nostru, al tuturor…

De ce o lege a holdingului?

  • Reglementarea holdingului a fost întotdeauna considerată prioritară de către mediul de afaceri, ca o modalitate de a aduce şi a păstra capitalul în România, imperios necesară în condiţiile în care investiţiile străine se află la minimul ultimilor 9 ani şi se desfăşoară la nivel regional o acerbă competiţie pentru atragerea de capital şi investiţii străine.

  • Eu personal am susţinut în mod constant în ultimii 7 ani că există mari avantaje pentru România dacă o legislaţie a holdingului ar fi adoptată.

  • Adoptarea unei astfel de legislaţii a holdingului este insuficientă în absenţa unei reduceri substanţiale a birocraţiei fiscale, a reformei administraţiei fiscale şi a dezvoltării unui parteneriat real între contribuabil şi autorităţile fiscale.

  • Cel mai mare obstacol pentru adoptarea acestei legi îl constituie prejudecata că aceasta ar putea să fie o modalitate de a eluda obligaţiile fiscale. Însă această temere este nejustificată atâta vreme cât deciziile Curţii Europene de Justiţie au arătat că motivaţia fiscală pentru întemeierea unei subsidiare într-un alt stat membru, constituie în sine o justificare de natură economică pentru o companie.

  • Ar fi necesară introducerea în Codul fiscal a unor prevederi prin care s-ar scuti de la impozitare veniturile persoanelor juridice din dividende şi participaţii la capital. Printr-o astfel de măsură, o companie de tip holding ar putea distribui în cadrul grupului sumele provenind din profiturile operaţionale sau din vânzările de active şi participaţii la nivelul unui venit brut, neafectat de impozit.

  • În momentul de faţă, potrivit legislaţiei fiscale din România, dacă societatea A SRL deţine societatea B SRL şi doreşte să-şi vândă participaţia la aceasta, societatea A plăteşte impozit 16% la valoarea de vânzare, minus valoarea fiscală a companiei B. Este evident că astfel rămân mai puţini bani pentru a investi în cadrul grupului. Dacă însă societatea A SRL ar fi înregistrată în Cipru, Luxemburg, Olanda sau într-un alt stat în care este în vigoare o legislaţie de tip holding şi un tratament fiscal avantajos, tranzacţia nu ar fi impozitată.

  • În ceea ce priveşte distribuirea de dividende, există o directivă europeană sub care nu se impozitează dividendele în anumite condiţii. Dacă însă am introduce o astfel de scutire în mod expres în legislaţia fiscală naţională, am putea încuraja înfiinţarea în România a unor companii de tip holding, a unor grupuri din afara Uniunii Europene.

Mihaela Mitroi este partener pe consultanţă fiscală la PricewaterhouseCoopers România

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO