Shein a inceput să domine lumea comerţului electronic de fashion peste noapte. Modelul de afaceri funcţionează ca Amazon – o piaţă online extinsă reuneşte aproximativ 6.000 de fabrici de îmbrăcăminte din China sub eticheta Shein, în timp ce software-ul de management intern colectează date aproape instantanee despre articolele care se vând şi care nu, pentru a creşte vizibilitatea articolelor populare. În România, Shein a început să fie disponibil în jurul anului 2019. Platforma şi-a extins în perioada pandemiei operaţiunile în mai multe ţări din Europa. Popularitatea sa a crescut rapid datorită unui factor principal, care tot din perioada pandemiei intrase pe piaţa din România – aplicaţia TikTok. Shein a identificat rapid potenţialul TikTok ca platformă de marketing şi a început să colaboreze cu influenceri populari, dar nu s-a limitat doar la aceste colaborări; Shein a lucrat şi cu micro-influenceri, care au audienţe mai mici, dar cu un engagement mai mare. Influencerii prezintă adesea „hauluri” Shein, unde îşi arată achiziţiile recente, discută despre calitate, stil şi preţuri. Aceste videoclipuri au devenit extrem de populare, generând milioane de vizualizări şi interacţiuni. De asemenea, Shein încurajează activ utilizatorii să posteze conţinut generat de ei, prezentându-şi achiziţiile şi stilurile personale. Acest tip de conţinut autentic şi nefiltrat rezonează puternic cu audienţa TikTok, care apreciază sinceritatea, originalitatea şi naturaleţea. Shein recompensează adesea utilizatorii care creează conţinut de calitate cu vouchere şi reduceri, încurajând astfel şi mai multă activitate pe platformă. În plus, integrarea „comerţului social” pe platforme precum TikTok estompează şi mai mult graniţele dintre scroll şi shopping: utilizatorii nu trebuie să fie pe un site sau o aplicaţie de a unui retailer ca să interacţioneze cu produsele lor. Feedurile lor de socializare îi încurajează frecvent să cumpere prin reclame directe, influenceri sau chiar prieteni/colegi.
De ce Shein este considerat un brand neetic şi nesustenabil? În spatele succesului de marketing al Shein se ascund acuzaţii legale de încălcare a drepturilor de autor şi un control intens din partea SUA asupra presupuselor practici de muncă forţată şi a condiţiilor inumane pentru lucrătorii care produc hainele extrem de ieftine. Impactul negativ asupra mediului, condiţiile precare de muncă, copierea designurilor şi marketingul înşelător sunt doar câteva dintre motivele pentru care Shein este considerat un brand problematic. Shein nu se aliniază practicilor etice şi sustenabile. Compania lasă în urmă aproximativ 6,3 milioane de tone de dioxid de carbon pe an - un număr care e cu mult sub ţinta de 45% de reducere a emisiilor globale de carbon până în 2030, despre care ONU a spus că este necesar ca brandurile de modă să le implementeze pentru a ajuta la limitarea încălzirii globale. În ciuda tuturor, poate cea mai mare controversă cu privire la Shein este tratamentul pe care îl suferă angajaţii săi, care se chinuie în fabricile chinezeşti în condiţii improprii. Un documentar de la Channel 4 din Marea Britanie a constatat că angajaţii Shein lucrau în ture de 75 de ore cu foarte puţin timp liber. De asemenea, Public Eye a lansat un raport detaliat în noiembrie 2023, în care acuzau Shein că a încălcat legile muncii din China. Grupul a angajat cercetători chinezi independenţi pentru a urmări procesul de fabricaţie şi ambalare al Shein atât în China, cât şi în Europa şi a descoperit că mulţi administrau fabrici informale înfiinţate în clădiri rezidenţiale. Grupuri de advocacy şi jurnalişti au descoperit, de asemenea, că anagajaţii lucrează în ateliere nesigure, fără protocoale de siguranţă precum ferestre şi ieşiri de urgenţă. Mulţi au lucrat, de asemenea, fără contracte sau cerinţe de salariu minim, permiţând astfel companiei să nu îşi plătească în mod corespunzător angajaţii. Shein a mai fost acuzat şi de însuşire culturală pentru utilizarea desenelor şi simbolurilor tradiţionale din diferite culturi fără permisiune sau recunoaştere. Brandul s-a confruntat cu reacţii pentru utilizarea simbolurilor religioase, modelelor indigene şi stilurilor de îmbrăcăminte tradiţionale în produsele sale. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la etică şi importanţa respectării şi valorificării diverselor culturi.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro