Sub arşiţa verii crizele stau şi ele la umbră, dar asta nu înseamnă că tensiunile nu se acumulează în economie şi societate. Cifrele INS au arătat surprinzător de bine, execuţia bugetară la fel şi totuşi în rândul oamenilor de afaceri şi al companiilor plutesc nelinişti mai mari decât oricând în ultimul deceniu. Temerea noastră este că vom repeta criza din 2009 şi 2010 nu în sensul desfăşurării ei – lumea e alta, problemele sunt altele, ci în candoarea cu care ne uităm la norii negrii care se adună şi lentoarea cu care ne verificăm de umbrelă.
Lăsând orice metaforă la o parte, care sunt lucrurile de care ne temem?
- Vorbim prea puţin deschis despre preţurile la energie şi politicienii se comportă ca şi cum lucrurile vor reveni curând la normal şi trebuie doar să facem puncte. Să nu ne trezim că facem punte peste un fluviu. Toate semnele pe care le avem sunt că aceste preţuri vor rămâne ridicate şi pot creşte în continuare, iar multe companii din România deja gâfâie şi sunt cu apa până la nas.
- Creşterea accelerată a dobânzilor care este necesară în contextul inflaţiei schimbă radical calculele de investiţii. Una e să investeşti la 2%, alta este la 10%, iar dacă ai capital şi vezi o criză la orizont preferi să ţii de el. Poate fi un colac de salvare.
- Inflaţia nu a avut un efect atât de puternic asupra cererii în prima parte a anului fiindcă oamenii mai aveau încă economiile din pandemie. Dacă nu s-au terminat deja, se vor termina după concedii. Toamna va veni cu reevaluare a disponibilului de consum şi ne temem de o restrângere semnificativă a cererii.
- Dobânzile din Statele Unite cresc şi cresc şi cresc. Asta nu e niciodată grozav pentru pieţele emergente.
- Leul e destul de puternic, energia e scumpă, infrastructura nu a avansat semnificativ, birocraţia nu s-a prea simplificat şi dacă mai creştem taxele şi impozitele avantajele competitive ale României se subţiază. N-avem politică industrială adevărată deci valoarea adăugată a economiei va creşte dacă avem noroc. Poate nu avem.
- Ecuaţia bugetară şi a deficitelor gemene arată rău. Arată mai rău decât în 2008.
- Prea multe dintre soluţiile venite de la politicieni sunt lipsite de reglaje. Plafonări de preţuri şi subvenţii pentru toată lumea şi o doză prea mare de etatism.
Care este scenariul în care nu ne dorim să ajungem? Cel în care preţurile la energie şi gaz cresc în continuare la toamnă şi prea multe companii îşi închid porţile. În care statul se ambiţionează să subvenţioneze din populism mai mult decât poate, pe toată lumea şi nu îşi va mai permite. Dacă consumul scade şi o luăm spre recesiune, scad şi veniturile bugetare fix în momentul în care va fi nevoie de un efort suplimentar. Cu iminenţa unei incapacităţi de plată în faţă statul va vira brusc să crească fiscalitatea, ca în 2009, lovind în companiile care au deja au apa până la nas. Asta înseamnă disponibilizări, care lovesc în cerere şi ajungem într-un cerc vicios care se opreşte doar când dăm cu fundul de pământ. Dacă peste toate acestea livrările de gaze către Europe se opresc şi principalii noştri parteneri comercială intră în recesiune şi apar noi tensiuni în zona euro din cauza datoriilor publice asta va pune gaz pe foc. Din păcate mai sunt şi alte lucruri rele care se văd la orizont.
Realitatea este că nimeni nu poate veni acum cu soluţii miraculoase la toate aceste probleme. De frânat vom frâna, întrebarea este dacă avem mâinile pe volan şi centura pusă. Partea bună este că avem o mare masă de antreprenori şi companii care au experienţa crizei financiare şi eu cred că sunt mai pregătiţi şi mai înţelepţi. Dintre politicienii de atunci nu mai este aproape nimeni şi aici avem o vulnerabilitate. Chiar dacă nu putem face norii să se disipeze avem încă timp să pregătim terenul pentru ce este mai rău sperând totuşi că nu se materializează. Este nevoie de infinit mai puţină risipă, corupţie sau evaziune. Sigur că putem creşte taxele, am auzit tot felul de idei, dar vom frige companiile care gâfâie şi care înseamnă şi locuri de muncă. E o idee proastă.
În concluzie, primul pas este să nu fim orbi ca în 2008-2009. Sunt probleme la orizont şi e mai probabil să ne lovească decât să ne ocolească. Distracţia din bani publici trebuie să se termine astăzi. Rectificarea bugetară e un moment bun. Mai bine să tăiem noi decât să taie pieţele. Marea evaziune trebuie oprită acum. Acolo e cel mai mare puroi al lipsei de solidaritate fiscală. Unii de tot, alţii deloc. Putem să ne mai uităm unde sistemul fiscal este excesiv de generos, dar cam atât. Atenţie infinită la tot ce înseamnă sistem energetic şi competitivitate industrială. Trebuie să investim masiv în producţia de energie şi în eficienţă. Este singurul mod în care costurile scad cu adevărat. Pentru asta avem nevoie de bani din toate părţile: PNRR, fonduri europene, fonduri publice, investiţii locale şi străine. Nu în ultimul rând, puţină strategie industrială. Avem norocul unor resurse energetice abundente pe care dacă le folosim deştept şi alimentăm cu ele industriile potrivite putem creşte masiv valoarea adăugată din economie în acest deceniu şi de acolo vin prosperitatea şi banii în plus la buget. Nu invers.
