Opinii

Opinie Rene Schob, Head of Tax & Legal, KPMG România: Controlul fiscal va avea ţinta mai rară dar mai clară

Opinie Rene Schob, Head of Tax & Legal, KPMG România:...

Autor: Rene Schob

17.12.2018, 14:19 651

Ministrul Finanţelor ne-a anunţat recent ca din 2019 vor fi luate mai multe măsuri pentru a creşte controalele la companiile mari. Inspecţile la contribuabili mici irosesc resurse, sună motivaţia sa. Într-adevăr, evoluţia rezultatelor activităţii de inspectţe fiscală în 2018 faţă de 2017 nu este una favorabilă. La cam acelaşi număr de inspecţii fiscale raportat la perioada de referinţă, în primul semestru din 2018 notăm scaderi la toţi indicatorii, conform buletinuuil semestrial prezentat chiar de ANAF. Obligaţiile suplimentare stabilite au scazut cu 42%, iar valoarea amenzilor aplicate cu 40%. Numărul sesizărilor penale a scăzut şi el dramatic, ca şi valoarea prejudiciilor identificate, cu aproximativ 50%.

Criteriile cantitative ale inspecţiilor fiscale prezintă doar un tablou partţal. Trebuie sa evaluăm şi evoluţia calităţii acestuia, fiindca nu întotdeauna sumele mari stabilite rămîn sume datorate, fiind adesea rezultatul unor interpretari forţate a legii, în defavoarea contribuabililor, situaţie sanctionată ca atare în procedura de contestare. Ori în această privinţă observăm ca a crescut foarte mult şi  valoarea sumelor contestate administrativ, de la 2.7 mld lei la 5,1 mld lei,  in semestrul I 2018 fata de semestrul I 2017. O crestere cu 89% înseamnă ceva. Ne spune multe despre legitimitatea constatărilor inspecţiilor fiscale, aşa cum o văd contribuabilii. Mai important este, însă, dacă opinia celor direct interesati, fiind bine argumentata,  este acceptata chiar sş de către ANAF. Semnalăm, în acest sens, faptul că ponderea sumelor pentru care organele de soluţionare a contestaţiilor au pronunţat soluţii de admitere sau desfiinţare în totalul sumelor soluţionate pe fond a crescut la aproape 18% din totalul sumelor, fata de 11,5% in anul precedent. Mai mult, dacă ne uităm la un alt indicator, total sume respinse la contestaţie, vedem ca numai 65% au primit aceasta solutie, ori aici vorbim de procedura prealabilă, în care există o tendinţă pronunţată de a fi graţios faţă de colegii proprii, nu faţă de contribuabilii contestatari.  

Nu se poate nega, însă, că administraţia fiscală face eforturi să-şi rafineze activitatea de control, tocmai pentru a merge acolo unde riscurile fiscale sunt reale.

Observăm că s-a intensificat foarte mult activitatea de verificare documentară, pe baza declaraţiilor fiscale si situaţiilor financiare depuse, cel putin la nivelul administratiei marilor contribuabili, cu rezultat direct in cresterea inspectţilor ţintite pe neconcordanţe evidente, a căror sursă trebuie clarificată.

Concomitent, au crescut si controalele antifrauda, cu 315%, iar valoarea amenzilor aplicate de aceşti inspectori speciali s-a dublat. S-a dublat si numarul suspendărilor de activitate. Numărul sesizărilor penale a scazut cu aproape 40%, dar valoarea prejudiciilor stabilite cu numai aproximativ 15%. În orice caz, în primul semestru din 2018, activitatea celor de la antifraudă fiscală a fost remarcabilă. Dacă ne raportăm la trecut, obervăm că în 2017 în raport cu 2016 trendurile erau invers, de scădere. In 2017 scăzuse, la nivel de semstru I, numărul de controale fiscale cu 15%. Scderea se raporta la o cifră, de altfel,uriaşă, de aproape 44 de mii de controale antifraudă, însă era scădere, iar anul acesta a fost mai mult decât recuperată.

Acesta este contextul în care ne-am propus sa calculăm şansele unei firme plătitoare de impozit pe profit de a devein ţinta unei inspecţii sau a unui control antifraudă în primul semestru din 2019,  în ipoteza propusă de Mnistrul Finanţelor. Presupunem că microîntreprinderile, care sunt  aproximativ 800 de mii de companii, ies din vizor, fiind toate contribuabili mici. Estimarea se bazează pe extrapolarea datelor aferente lui 2018, cand plătitoare de impozit pe profit sunt numai 100 de mii. Numărul total de inspecţii fiscale şi controale antifraudă din semestrul I 2018 a fost de aproximativ 40 de mii. Dacă toată această forţă s-ar îndreapta în primul semestru din 2019 numai asupra celor 100 de mii de companii care nu sunt microintreprinderi, rezultă că şansa fiecareia dintre acestea de a fi controlată este de 40%. Dacă ingustăm lista vizaţilor la firmele cu statut de contribuabili mari si mijlocii, găsim numai aproximativ 25 de mii de firme. În acest caz, şansa firmelor respective să aibă o inspecţie sau un control antifraudă în 2018 se transformă în certitudine. De aici şi concluzia inevitabilă că ţintele controlului fiscal devin rare şi clare!

Rene Schob, KPMG ROMANIA, PARTNER, HEAD OF TAX & LEGAL

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO