"Dacă nu acţionam să începem acum restructurarea, pierdeammomentul. Îl scăpam". Cam aşa au sunat vorbele unuia din cei maiînalţi funcţionari ai statului român, în mijlocul câtorva invitaţila sărbătorirea Zilei Europei, la puţin timp după anunţareatăierilor de salarii şi de pensii din vara acestui an.
Nu se mai putea. Aparatul nu mai avea benzină să funcţioneze.Salarii în creştere cu 30% pe an timp de cinci ani, dar şi plus 30%la numărul de funcţionari publici în aceeaşi perioadă - evoluţieasupra căreia Ziarul Financiar avertizase încă din vara anului2005, primul an de guvernare al alianţei PNL-PD-L - nu mai puteaufi susţinute.
Momentul anului 2010 - tăierea salariilor din administraţie - afost un şoc comparabil cu închiderea companiilor de stat şibăncilor pe pierdere în anii '97-'98. Poate deveni un moment zeroîn reforma administraţiei publice.
Sigur, se poate pune problema de ce s-a mers pe o prognozăbugetară pe creştere în 2010 - care a permis un anumit nivel alcheltuielilor, nesustenabil, deşi toate datele arătau că nu are deunde să-şi revină economia - astfel încât a fost nevoie deaplicarea unei măsuri-şoc.
Retrospectiv, fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescurecunoaşte acum că bugetul pe 2010 a fost construit în modconştient pe date nerealiste, de creştere, pentru că aşa ar fi vrutpremierul. Premierul îl acuză că nu a restructurat la timpministerul.
Nu se poate şti ce discuţii au fost acolo, se văd doarrezultatele. Important este însă ca determinarea din iunie 2010 sănu se oprească. Cea mai bună pârghie din acest punct de vedere estetransparenţa. Pentru că abia o decizie ulterioară, care nu a apărutîn niciun Monitor Oficial, dar a provocat valuri la fel de mari catăierea salariilor - şi anume publicarea salariilor bugetarilor pesite-urile instituţiilor - a arătat cât de lung este drumulrestructurării reale a sistemului public.
Între 2000 şi 2008, timp de nouă ani consecutivi de creştereeconomică, administraţia a crescut peste posibilităţile statului dea strânge venituri la buget.
România nu stă prost în ceea ce priveşte numărul de funcţionariraportat la suta de locuitori, dar are o mare problemă în ceea cepriveşte ponderea cheltuielilor cu bugetarii în veniturilestatului. Astfel, cei 489.000 de funcţionari (administraţie publicăşi asigurări sociale plus interne, apărare şi servicii secrete) câterau în medie în 2009 conform Eurostat, înseamnă 2,2 funcţionari lasuta de locuitori. Polonia are 2,7 funcţionari la suta delocuitori, Ungaria 2,8, Cehia 3,1 iar Franţa 4,5%!
Ce au aceste state şi nu are România: o pondere a veniturilorbugetare în PIB de 40-45% din PIB, faţă de 32% aici.
De aceea este relevantă ponderea cheltuielilor cu salariilebugetarilor în totalul veniturilor bugetare, şi anume 33% înRomânia, faţă de 20% în Cehia sau 25% în Ungaria.
Cu alte cuvinte, nu avem mulţi funcţionari raportat lapopulaţie, dar sunt prea mulţi şi sunt plătiţi prea bine raportatla ceea ce fac.
Productivitatea este aici cuvântul-cheie. Din acest punct devedere, presiunea pe restructurare de acum încolo este necesar săse facă având în vedere aceşti indicatori - productivitatea şicheltuielile raportate la venituri.
Pe de altă parte, evoluţia economiei din ultimii doi ani dar şidin cei nouă ani anteriori de creştere economică arată că pentruRomânia se pune din ce în ce mai mult o problemă strategică: poatefi eficienţa cheltuielilor publice şi a investiţiilor mărităprintr-un proces de (re)centralizare şi reorganizareinstituţională?
Există deja semne că această chestiune este asimilată lavârf.
De exemplu, Garda Financiară şi Vama vor fi incluse în AgenţiaNaţională de Administrare Fiscală, iar ANAF va închide 30% dinadministraţiile fiscale şi va trece de la organizarea pe judeţe lacea regională.
La fondurile europene, se pune tot mai serios problema dacăeficienţa absorbţiei nu ar putea fi îmbunătăţită prin crearea unuiorganism unic de coordonare, cu responsabilitate directă pentruactivitatea fiecărui organism. Acum, există o Autoritate deCoordonare a Instrumentelor Structurale în cadrul MinisteruluiFinanţelor, dar fiecare minister are responsabilitatea sa pefonduri europene.
Însuşi preşedintele a pus problema recent: de ce nu s-ar putealucra şi la Ministerul de Interne sau de Finanţe pe regionale şi nupe judeţe?
Descentralizarea construieşte, dar în timp. Resursele serisipesc în anii buni, iar în anii slabi, fără încasări la buget,motorul nu poate fi repornit prin investiţii publice pentru că suntprea dispersate pentru un efect masiv. Iar descentralizarea poatedeveni uşor un atu desăvârşit pentru dezmăţ bugetar.
Puţini ştiu că, din cele 10 miliarde de euro cheltuieli cusalariile bugetare pe an, doar o treime aparţin direct guvernului,adică ministerelor. O altă treime costă salariile aşa-numitelor"instituţii autofinanţate" (un nonsens de fapt - cea mai"autofinanţată" instituţie ar fi ANAF în această logică), iar oaltă treime sunt salariile de la administraţiile locale.
De fapt abia acum, în vâltoare, ies la iveală punctelenevralgice. Abia când pui menghina la lucru afli unde doare.Întrebarea este: se va risipi sau se va folosi energia aceluimoment zero pentru a se obţine într-adevăr eficienţă în actuladministrativ?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
