Opinii

Opinie Sorin Paslaru: Băncile străine încep să ceară creştere economică de la Guvern

Autor: Sorin Pâslaru

29.11.2010, 23:55 21

Băncile străine încep să spună că bugetul pe 2011 este construitprea restrictiv.

Astfel, ING Bank a declarat ieri, după publicarea draftului debuget care ar urma să fie adoptat în Parlament: "Se pune întrebareaîn ce măsură este necesară o politică fiscală atât de restrictivăavând în vedere costurile în termeni de creştere economică".

Încet-încet, băncile străine înţeleg că au nevoie şi derelansarea economiei româneşti pentru a putea supravieţui şi nunumai de relansarea economiei austriece, elene, franceze sauolandeze.

Şi în curând vor înţelege şi că această relansare nu poate veniîn România decât prin reducerea dobânzilor la credite, aşa cum seface în statele din zona euro de unde provin aceste bănci.

În zona euro şi Statele Unite, banca centrală a reacţionat lascăderea economiei şi creşterea şomajului prin reducerea rateidobânzii de referinţă.

Acesta este de altfel şi rostul băncii centrale.

Automat, ratele celor care au credite de casă sau de consum s-auredus, pentru că dobânzile sunt indexate la Euribor. Este unmecanism pus la punct de decenii în economia capitalistă. Cândeconomia merge prost, băncile ieftinesc creditele pe bazafinanţării mai ieftine de la banca centrală.

Oficialii de la noi ne explică doct că este normal ca băncilecomerciale să acţioneze prociclic şi ne spun plastic că băncile"îţi dau umbrela când este soare şi ţi-o iau când plouă". Greşit.

Tocmai de asta există băncile centrale, ca atunci când economiaeste pe scădere, ocuparea scade, iar preţurile la imobiliare sereduc din lipsă de cerere, să ieftinească refinanţarea.

Ieftinirea se retransmite prin intermediul băncilor comercialela clienţi. Automat rata la casă de 1.000 de euro se duce în 800 deeuro sau cea de la automobil de la 400 la 300 euro, şi automatdisponibilul rămas merge în consum şi se reia ciclul decreştere.

Numai în România nu a funcţionat ieftinirea creditării înperioadă de criză, ci, dimpotrivă, creditul s-a scumpit în aceastăperioadă, ceea ce a determinat alunecarea şi mai abruptă pe pantascăderii economice.

Deşi ponderea în PIB a economiei private este de 75% şi economiafuncţionează în cu totul alţi parametri decât acum 10 ani, fiind înmâini private, discursul public a rămas la nivelul anilor '90, cândstatul era responsabil şi de creşterea, şi de scădereaeconomiei.

Relansarea este la bănci în aceeaşi măsură cât este larestructurarea statului care s-a întins în deficite bugetare cândnu era cazul, pe creştere economică, iar acum nu poate să seajusteze.

Discursul public despre parametrii macroeconomici este confiscatde economiştii din bănci, plătiţi de bănci, care nu vor spuneniciodată că băncile au scumpit în loc să ieftinească creditul înRomânia în 2009 şi de aceea a avut loc un derapaj mai mare decâtcel preconizat.

După căderea Lehman Brothers, de când Occidentul a cheltuit (şicheltuie) sute de miliarde de euro pentru a-şi salva băncile, areieşit în mod evident că fiecare stat a încercat să-şi salvezepropriile entităţi pentru a-şi salva economia. Băncile şi economiaau devenit totuna, de aceea au intervenit statele occidentale şiintervin.

În cazul nostru este puţin altfel, dar numai aparent. Băncilesunt din zona euro, dar economia este, nominal, din Carpaţi. Defapt, economia românească este, într-un fel, parte deja, prinpreluarea sectorului bancar autohton de către bănci din zona euro,din această zonă. Ca urmare nu poate redemara decât dacăbeneficiază de măsurile luate în Vest pentru relansare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO