Funeraliile Reginei Angliei, larg împărtăşite de mass media, ne arată în primul şi în primul rând ce importanţă extraordinară are pentru britanici valoarea tradiţiei. Aceleaşi lucruri moştenite, făcute de fiecare dată la fel.
Foarte puţini din afara Marii Britanii probabil înţelegeau cine, ce rol are, când şi de ce intervenea în cadrul ceremoniilor, dar toată lumea a urmărit fascinată probabil cea mai mare demonstraţie de grandoare a unei puteri din ultimele decenii.
Nefiind locuitori ai spaţiului britanic, nu ai cum să ştii şi să simţi acelaşi lucru ca englezii, pentru că pur şi simplu nu te-ai născut cu ele.
Dar puterea de expansiune din ultimii 200 de ani, întâi a Imperiului Britanic şi după al Doilea Război Mondial al limbii, a businessului şi a modului de a vedea lumea după tipar anglo-saxon i-a făcut pe mulţi să creadă, oriunde ar fi pe glob, că sunt şi ei parte la toată desfăşurarea de forţe, că li se adresează şi lor.
Acum, admiraţia pentru un asemenea cult al tradiţiilor, al simbolurilor, poate fi foarte bună. Fiecare ţară are o istorie, vine de undeva. Are strămoşi pe care din când în când ar trebui să-i scoată din vitrine, simbolic, şi să-i venereze. Sceptrul, coroana regală - au valoare pentru că au fost purtate de generaţii de regi dinaintea celui actual. Acestea nu sunt numai semne ale puterii, ci sunt semne ale continuităţii şi ale respectului pentru cei care la un moment dat au constituit, de multe ori prin luptă, o naţiune.
Toate această simbolistică şi desfăşurare de forţe deci nu este deloc nici desuetă şi neavenită în timpurile noastre. Nu este nimic retrograd în a te întoarce la trecut pentru a vedea care sunt rădăcinile, de unde vii. Asta ne-au arătat englezii timp de o săptămână. Cât de mult contează de unde vin ei şi cum se raportează ei la lume. Ne-au transmis: aşa vedem noi lumea, aşa ne-am născut noi, aşa se face la noi.
Aşa e la noi. Oare cât din această perspectivă de a fi în lume prin propriul tău fel de a fi, prin istoria noastră aşa cum este ea, putem şi noi asuma ca ţară? Pentru că de multe ori există tendinţa de a ne deprecia – atât felul nostru de a fi, cât şi de unde venim şi pe cei cărora le datorăm existenţa ca naţiune. Am putea oare să observăm cu cât de multă parcinomie şi cât de multă importanţă dau englezii spre exemplu trecutului şi să aratăm şi noi aceeaşi obsesie a continuităţii şi a unei afişări într-un mod corect, reţinut dar ferm al felului nostru de a fi, de a vedea lumea şi de a acţiona?
Astfel de ceremonii sunt excepţionale pentru că te duc cu gândul la propriile noastre feluri de a fi în lume. Tocmai această abundenţă de informaţii despre cum e la ei – la unii care, din păcate, trebuie spus că nu au mai vrut să fie prieteni cu noi odată cu Brexitul – ar trebui să ne facă să ne gândim: dar la noi cum e, noi cum suntem?
Cum e la ei, cum e la noi, cum e la ceilalţi. Cum e în oraşul meu, cum e la el, cum e la celălalt. Oare e doar o senzaţie că dintr-o dată parcă apartenenţa de un loc, de un spaţiu, raportarea la un trecut comun începe să conteze din ce în ce mai mult?
Pandemia a întors oamenii în case, criza energiei arată ce importanţă are dintr-o dată resursa naturală, deci geografia, iar războiul din apropiere i-a făcut pe fiecare să se întrebe, cel puţin pe cei din vecinătatea noastră, el ce este: rus, ucrainean, polonez, rutean, moldovean, român, găgăuz. Parcă are importanţă dintr-o dată mult mai mult decât în urmă cu un deceniu cine eşti şi de unde vii.
După cum arată mersul evenimentelor, criza energetică – de fapt o criză a resursei naturale – va modela într-un mod pe care nu ni-l imaginăm azi relaţiile din cadrul Uniunii Europene. Legile fizicii nu pot fi contrazise de legile de la Bruxelles. Pas cu pas se va accepta probabil că ţările membre îşi vor găsi soluţii proprii la criza de energie care va urma.
Englezii ne-au arătat deliberat în ultima săptămână cine sunt ei şi de unde vin. Care e istoria lor. Rămâne acum Uniunii Europene să se lupte cu geografia, pentru că de istorie nu vrea să-şi amintească.
După cum arată mersul evenimentelor, criza energetică – de fapt o criză a resursei naturale – va modela într-un mod pe care nu ni-l imaginăm azi relaţiile din cadrul Uniunii Europene. Legile fizicii nu pot fi contrazise de legile de la Bruxelles. Pas cu pas se va accepta probabil că ţările membre îşi vor găsi soluţii proprii la criza de energie care va urma.
