ZF din 3 septem-brie a solicitat public "opiniilebancherilor care au calculat transparent dobânzile".SubsemnatulDan Pascariu, reprezint o bancă ce poate fi calificată în aceacategorie şi vă rog să publicaţi opinia solicitată, pe care o redaumai jos.
În primul rând, sunt de acord în totalitate cu punctul de vedere aldomnului M. Negriţoiu, care a explicat foarte bine mecanismul deformare a dobânzilor pe piaţa bancară.
În al doilea rând, toate băncile din România au practicat, într-unmoment sau altul, o dobândă de referinţă internă. Precizez căaceastă dobândă de referinţă internă nu este o "invenţie"românească, ci îşi are corespondentul în dobânzile "prime rate" sau"base rate" (la fel de transparente/netransparente ca acelea alebăncilor din România) practicate de zeci de ani în sistemelebancare occidentale, chiar în economii stabile, şi publicateperiodic de către fiecare bancă în parte. Financial Times publicăîn mod regulat în secţiunea "Market Data" "base lending rate"pentru băncile care doresc acest lucru. La fel face şi Wall StreetJournal pentru băncile din SUA.
Faptul că unele bănci au adoptat mai repede decât altele formula dedobândă "EURIBOR Ă marjă" faţă de "dobânda de referinţă internă Ămarjă" este irelevant pentru concurenţa de pe piaţa bancară. Înprimul caz, costul de lichiditate suplimentar derivat din prima derisc de ţară este inclus în marjă, în timp ce în al doilea caz esteinclus în dobânda de referinţă internă, rezultatul total fiind, cumici variaţii, acelaşi. Afirm că este irelevant pentru competiţiade pe piaţa bancară întrucât, după cum probabil cunoaşteţi, decirca 7 ani, potrivit reglementărilor, indiferent de modul decalcul al dobânzilor şi comisioanelor, implicit diferite de la obancă la alta, acestea trebuie să afişeze un cost total, DAE(dobânda anuală efectivă), care să permită consumatorilor săcompare ofertele şi să ia deciziile în cunoştinţă de cauză. Iarconsumatorul face exact acest lucru, nelăsându-se influenţat denivelul marjelor.
În concluzie, diferenţele dintre cele două moduri de cotare suntdoar de formă, nu şi de fond. În cazul "pedepsirii" retroactive(?!) a băncilor care au folosit "dobânda de referinţă" şiaplicării printr-o decizie administrativă, rigidă, a EURIBOR plusmarja veche, ar apărea pe piaţă o diferenţă nejustificată (nicipentru bănci şi nici pentru clienţi) de 3-4 procente pentru produsesimilare, la costuri comparabile. De-abia într-o asemenea situaţies-ar crea o distorsiune majoră în competiţia de pe piaţabancară."
În al treilea rând, problema contractelor bancare. Contractelebancare de retail sunt ceea ce doctrina denumeşte "contracte deadeziune". Respectiv, debitorul aderă şi îşi însuşeşte prinsemnătură un contract prestabilit (şi publicat) de către creditor.Creditul de retail este "achiziţionat" de către consumator peprincipiul "văzut, plăcut", inclusiv în partea contractuală. Lafel ca la orice alt produs, creditul nu se vinde cu silaconsumatorului şi se presupune că atunci când a semnat creditulştie ce a achiziţionat.
Deşi n-am înţeles aserţiunea că "juriştii băncilor ştiu foartebine, dar nu spun...", precizez că juriştii ştiu şi spun/scriufoarte bine două lucruri: 1. să aibă grijă să respecte legislaţiaîn litera şi spiritul ei, inclusiv cea referitoare la protecţiaconsumatorului şi 2. să formuleze acele clauze care să protejezeinteresele băncii, inclusiv în modificarea dobânzii, dar nudiscreţionar/arbitrar, ci în funcţie de condiţiile pieţei.
În al patrulea rând, dacă unele bănci se simt lezate decomportamentul altora, acest lucru se discută şi se tranşează îninteriorul Asociaţiei Române a Băncilor şi nu prin intermediulpresei. Precizez că în această materie nu au fost discuţii încadrul ARB.
În ultimul rând, problema abordării subiectelor bancare în presaromânească. Aproape în totalitate, subiectele bancare sunt abordatedin perspectiva "săracului debitor" care este "jefuit" de băncile"lacome". Din păcate, marea majoritate a comentatorilor ignorăfaptul că actul de intermediere financiară pe care îl practicăbăncile nu porneşte de la interesele debitorilor, ci de la cele alecreditorilor băncii (deponenţi individuali, firme, bănci şi alteinstituţii financiare). Prima obligaţie fiduciară a unei bănci estefaţă de această categorie care reprezintă circa 90% din totalulfondurilor pe care le are la dispoziţie. Faţă de această categorie,banca este obligată să evalueze riscurile corect (mai ales într-oeconomie instabilă), să îşi creeze rezerve pentru eventuale crediteneperformante şi în general să facă tot ceea ce trebuie pentru aproteja fondurile încredinţate. Din păcate însă, creditorii suntnumeric mai puţini decât debitorii, nu fac scandal şi nu aduc nicivoturi, nici abonamente.
De aceea, sunt întru totul de acord cu aprecierile domnuluiNegriţoiu privind populismul în abordarea acestui subiect, precumşi eventualele poticneli în a asimila regulile economiei depiaţă.
Într-adevăr, după cum afirmaţi, "capitalismul are nevoie dedemocraţie, de libertatea cuvântului, de curaj, de implicare şidezbatere liberă pentru a aduce bunăstare". Dar mai are nevoie deceva. Are nevoie ca aceia implicaţi în dezbatere şi îndeosebiformatorii de opinie să aibă proprietatea cuvintelor, săstăpânească limbajul conceptual şi, mai ales, să fie competenţi şiechilibraţi în abordarea subiectelor dezbătute.
Dan Pascariu, preşedinte al Consiliului de Supraveghereal UniCredit Ţiriac Bank
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
