• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Opinii

Paradoxal, cea mai mare ameninţare pentru business este acum scăderea inflaţiei. Acest lucru ar putea aduce chiar reduceri de salarii în firmele care vând pe piaţa internă, ca măsură extremă de supravieţuire

Paradoxal, cea mai mare ameninţare pentru business este acum scăderea inflaţiei. Acest lucru ar putea aduce chiar reduceri de salarii în firmele care vând pe piaţa internă, ca măsură extremă de supravieţuire

Autor: Cristian Hostiuc

15.06.2014, 18:09 2997

Vestea bună: inflaţia, adică creşterea preţurilor, principalul coşmar al românilor timp de două decenii, a scăzut până la cel mai redus nivel din ultimii 50 de ani. În luna mai 2014, inflaţia anuală a coborât la 0,94%. Chiar şi pe vremea lui Ceauşescu aveam o inflaţie anuală de peste 3%. În mai faţă de aprilie, preţurile de consum au scăzut chiar cu 0,04%.

Vestea proastă: această scădere a preţurilor vine în cel mai prost moment pentru economia internă, când companiile care se bazează doar pe piaţa internă, pline de datorii din anii de boom, au nevoie disperată de încasări mai mari ca să facă rost de cash pentru plata ratelor la bancă, a impozitelor şi taxelor sau a salariilor angajaţilor. Nimeni nu are nevoie de încasări nominale mai mici. Nu se putea un moment mai prost ca România să aibă scăderea inflaţiei.

Timp de două decenii economia românească a supravieţuit, şi chiar a crescut, susţinută de inflaţie, de creşterea preţurilor produselor şi serviciilor. În acest fel, bilanţul companiilor urca an de an, iar indicatorii financiari erau cu plus în termeni nominali. În termeni reali nu se mai uita nimeni. Salariile, dacă creşteau, sigur nu ţineau pasul cu inflaţia, ceea ce permitea atât statului, cât şi firmelor să aibă o marjă mare de manevră. Dacă Isărescu ţinea puţin cursul valutar, să crească mai puţin decât inflaţia, fiind folosit ca o ancoră în reducerea preţurilor, aveam chiar o economie ideală în care fiecare se descurca.

Acum nici Banca Naţională, nici bancherii, nici patronii, nici directorii financiari, nici directorii de vânzări nu ştiu cum să se descurce în condiţiile în care preţurile scad, cursul valutar scade, iar cererea bate pasul pe loc. Din păcate, datoriile sunt aceleaşi şi trebuie plătite.
 

Banca Naţională nu are o politică monetară pentru situaţia în care avem o economie unde preţurile scad, cererea este anemică, dobânzile, atât la lei, cât şi la euro sunt la minime istorice, clienţii preferă să ramburseze cât mai repede împrumuturile, iar băncile sunt pline de lichiditate cu care nu au ce să facă, pentru că cererea de credite este doar uşor mai ridicată de zero.

Timp de 20 de ani, BNR s-a chinuit să reducă inflaţia şi să ţină preţurile sub control. A ajuns la acest lucru, dar nu cred că şi-ar fi dorit să se întâmple în această situaţie economică, în care instrumentul scăderii dobânzii nu aduce cerere nouă pe scară largă, pentru că toată lumea este deja îndatorată şi are nevoie de bani, nu de scăderea preţurilor şi automat de reducerea încasărilor în valoare nominală. Cred că toată lumea ar fi fericită cu situaţia din perioada de boom economic, în care inflaţia era de 10%, dobânzile la credite se duceau spre 15%, dacă nu chiar mai mult pentru cele în lei, iar cererea era la fiecare colţ de stradă. Acum, când  Robor-ul a scăzut la 2,4% pe an, Euribor-ul este la 0,23% pe an, iar inflaţia este 0,94% pe an, cererea lipseşte cu desăvârşire. Paradoxal, nu?

În condiţiile în care presiunea pe preţuri este mare, coroborată cu cerere scăzută, cum poate o companie să îşi imbunătăţească indicatorii financiari, pe care o bancă îi cere? Îşi cumpără un client să îşi cumpere două perechi de pantofi dacă reducerea de preţ este de 50%? Poate cineva să bea încă un litru de lapte dacă preţul scade? Mănâncă cineva mai multe ouă dacă preţul scade? În mai faţă de aprilie, preţurile la ouă au scăzut cu 4%, iar la zahăr cu 3%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Pe piaţa internă este o luptă cumplită pentru orice creştere a vânzărilor, pentru supravieţuire, atât pentru retaileri, cât şi pentru producători. Numai companiile care operează în sectoare de monopol, unde costul de intrare a unor noi jucători este foarte mare, cum ar fi sectorul petrolier sau cel al cimentului, reuşesc să îşi impună la unison creşterile de preţ şi să aibă o scădere doar marginală a vânzărilor.

Pentru companiile care activează în sectoare puternic concurenţiale, unde consumatorii se pot muta uşor dintr-o parte în alta, în funcţie de reducerile de preţ, supravieţuirea este motto-ul zilnic. Aceste companii sunt cele mai vulnerabile, iar angajaţii sunt ce mai expuşi. Dacă o firmă şi-a epuizat toate modalităţile de a creştere vânzările şi nu s-a întâmplat acest lucru, acţionarii şi directorii sunt îndemnaţi să se uite intern, iar dacă restructurările, tăierile de poziţii, au fost şi ele epuizate în anii anteriori, revine pe listă tăierea salariilor. Nu că ar vrea neapărat proprietarii, ci pur şi simplu ca o soluţie de a mai sta în piaţă.

Această problemă este foarte serioasă, pentru că va declanşa din nou o stagnare, dacă nu chiar o reducere a cererii, singurul lucru de care nu au nevoie companiile şi economia românească.

Când economia şi companiile au nevoie de inflaţie pentru a beneficia de un respiro în bilanţ, noi avem cea mai scăzută inflaţie din ultima jumătate de secol. Din păcate BNR este din nou în contratimp cu evoluţiile din economia reală. Problema este dacă are instrumente pentru a ieşi din acest cerc vicios, în care România nu îşi permite să intre: scăderea preţurilor, deflaţie, scăderea vânzărilor, scăderea încasărilor, din nou operaţiuni de restructurare internă a companiilor, tăieri de joburi şi salarii, ieşiri de companii de pe piaţă, fie prin faliment, fie prin achiziţie, ceea ce nu avem nevoie acum, poate majorări de taxe şi impozite la buget, care nu mai are venituri, din nou reeşalonări ale împrumuturilor, apariţia creditelor neperformante, etc. De aceea faptul că inflaţia a ajuns la un minim istoric este cea mai proastă veste, pentru că a ajuns aici exact în timpurile în care nu trebuia. 

Un deceniu de indicatori macro

AnulCreşterea Economică(%)Inflaţia(%)Curs valutar lei/euro +variaţiaDobânda la credite lei(%)Robor 3 luniRobor 6 luni
2004 -8,5 11,9 3,9663 -  3,8% 29,12 17,81 17,47
2005 -4,1 9,0 3,6771 - minus 8%  21,04 7,63 7,31
2006 7,7 6,56 3,3817 - minus 9,2%  14,83 8,58 8,61
2007 6,0 4,84 3,6102 - 6,7% 13,32 8,38 8,44
2008 7,3 7,85 3,9852 - 10,3% 15,07 15,5 15,5
2009 -6,6 -5,59 4,2282 - 6,1% 17,3 10,7 10.5
2010 -1,1 6,04 4,2848 - 1,42% 14,11 6,17 6,95
2011 2,3 5,79 4,3197 -  0,8% 12,12 6,05 6,53
2012 0,6 3,33 4,4287 - 2,5% 11,33 6,05 6,27
2013 3,5 3,98 4,4847 - 1,2% 10,52 2,44 2,99
2014 3 (estimat mai) 0,94 4,3986 - minus 2% 8 (estimat) 2,41 2,79
 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026