Klaus Iohannis a câştigat duminică al doilea mandat, într-o victorie fără drept de apel în faţa candidatului PSD Viorica Dăncilă, în unele dintre cele mai controversate alegeri prezidenţiale post-comuniste.
Campania electorală, care va rămâne în istorie pentru lipsa aproape completă de dezbateri, de platforme politice şi de obiective concrete, a fost luptată în special pe Facebook.
Miza era clară, încă de la început: populaţia rurală, care a asigurat în repetate rânduri victoria PSD, a început să aibă o pondere mai redusă în totalul alegătorilor. Tot mai mulţi s-au mutat la oraş sau afară din ţară, unde s-au lovit de probleme noi, de anturaje noi, de cercuri şi opinii diferite, şi nu în ultimul rând de reţele de socializare.
Peste 6,4 milioane de români i-au acordat votul lui Iohannis. Nu este clar însă câţi dintre aceştia şi cred în ceea ce a promis preşedintele şi câţi au votat împotriva PSD.
Avantajul unei campanii purtate pe Facebook este că se apropie extrem de tare de celebra democraţie greacă, când în polisuri cetăţenii îşi exprimau direct opţiunea politică. La fel şi acum, candidaţii pot vedea direct ce gândesc alegătorii.
Aspiranţii la funcţii politice nu mai sunt atât de impersonali, undeva într-un colţ al televizorului. Oamenii pot să interacţioneze direct cu ei, sau cel puţin îşi fabrică iluzia aceasta prin reprezentativitate – un argument dat pro sau contra unui susţinător al unui partid de multe ori este perceput ca un argument dat chiar partidului. Nu mai este nevoie de zeci de sondaje pentru a afla ce gândeşte electoratul. De multe ori, pentru a vedea tendinţa în mediul urban, este suficient să intri pe reţelele de socializare, şi în numai câteva minute poţi vedea clar trendurile, ideile şi sentimentul politic.
În acest climat, nu este dificil să observăm că Iohannis, alături de noul guvern PNL au o misiune sisifică: trebuie să scadă taxe, să acorde facilităţi fiscale, să crească salariile, să deschidă spitale, să construiască autostrăzi, să crească investiţiile, să rezolve problemele pe care PSD nu a reuşit sau nu a vrut să le rezolve, şi pentru care PNL i-a atacat şi a câştigat capital electoral, dar în acelaşi timp să rămână şi în spiritul liberal.
O victorie anti-PSD nu este sinonim cu o victorie liberală. O victorie împotriva unui partid de stânga nu înseamnă automat o victorie pentru dreapta, cum şi preşedintele Iohannis a punctat bine în discursul victoriei, de după aflarea rezultatelor.
Într-un context european unde marile puteri economice au guverne de stânga, noul liberalism ar face de ruşine celebrul curent liberal promovat de capitaliştii vestici în deceniile de glorie.
Concepte precum autoreglementare, free-float, piaţă liberă sau celebra ”mâna invizibilă” a lui Adam Smith, prin care statul ar trebui să fie doar un actor neimplicat în viaţa economică, nu îşi mai au locul în dorinţele alegătorilor de dreapta în forma în care au fost iniţial propuse.
Creşterea rapidă a euro, care a urmat imediat după instalarea noului guvern Orban, a adus un val de reacţii negative, chiar din rândul electoratului de dreapta. Degeaba încearcă ministrul de Finanţe Florin Cîţu să explice de deficitul comercial, care duce la deprecierea leului, sau de deficitul bugetar care ar putea scăpa de sub control. Când a fost discuţia legată de plafonarea dobânzilor, argumentele legate de riscul de ţară sau de marjele de profit ale băncilor erau invalide. Ceea ce conta cu adevărat pentru electorat era faptul că ratele continuau să crească, în paralel cu dobânzile. Free float, o economie de piaţă cu adevărat liberă, ar însemna ca aceşti indicatori să se autoreglementeze, în funcţie de cerere şi ofertă. Dar cine îşi doreşte cu adevărat asta?
Oamenii văd efectele imediate, care îi afectează direct. Cifrele sunt reci, banii din portofel sau de pe card sunt personali.
În primul mandat, preşedintele Iohannis s-a plâns că nu poate face nimic că nu are guvern. Acum, preşedintele are încă un mandat şi ”guvernul lui”, şi împreună se plâng de moştenirea dezastruoasă lăsată de PSD.
Aproape toate măsurile liberale anunţate în noul program de guvernare al PNL au fost criticate. Atunci, ce se vrea de fapt?
Oamenii aşteaptă în continuare majorări de salarii, creşteri de pensii, continuarea programului Prima Casă, scăderea dobânzilor la credite, scăderea cursului la euro, renunţarea la ideea de România – forţă de muncă ieftină, toate acestea fiind promisiuni ale guverului PSD şi ale unei politici de stânga.
În acelaşi timp, se doresc facilităţi fiscale, un climat fiscal mai favorabil pentru firme, scăderi de taxe, digitalizarea şi restructurarea aparatului de stat, reducerea birocraţiei, investiţii în mari proiecte de infrastructură, sprijinirea multinaţionalelor care vor să facă investiţii pe plan local.
Cum se pot face toate în acelaşi timp? Guvernul Orban are o misiune ”imposibilă”: să aleagă unde să taie, unde să facă compromisuri, pentru a nu dezamăgi electoratul care aşteaptă totul.
