În contextul deficitelor înregistrate în ultimii ani de bugetele sectorului public, a capacităţii slabe manifestate de instituţiile de stat în ceea ce priveşte procurarea de resurse financiare pentru investiţii, precum şi a temerilor observate în rândul ordonatorilor de credite atunci când trebuie să ia decizii de alocare a fondurilor publice, în viitorul apropiat parteneriatele între sectorul public şi privat vor reprezenta o formă de colaborare cu un impact major în societate.
Eficienţa acestei soluţii constă în primul rând în îmbinarea resurselor şi infrastructurii avansate de sectorul public cu experienţa, performanţa şi rentabilitatea firmelor private, precum şi în legăturile solide care se creează în timp între instituţiile publice, societăţile care investesc şi comunităţile locale, satisfăcându-le astfel nevoile imperative de dezvoltare.
Se porneşte de la premisa că transferul către sectorul public a managementului şi experienţei acumulate de sectorul privat poate compensa deficienţele statului în a gestiona eficient resursele financiare, aceasta din cauza faptului că persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul instituţiilor publice le lipseşte atitudinea de a-şi asuma riscuri, fiind permanent sub presiuni şi influenţe care nu au legătură cu ţintele de profit şi calitate specifice mediului de afaceri.
Parteneriatul este o formă de colaborare contractuală pe termen lung între o autoritate publică şi o firmă privată, având ca obiectiv realizarea unui proiect de infrastructură publică sau prestarea unui serviciu public. Benefic pentru partenerul public este faptul că majoritatea riscurilor privind proiectarea, construirea, exploatarea sau finanţarea proiectului se transferă partenerului privat.
Legislaţia actuală care reglementează funcţionarea acestor asocieri între sectorul public şi cel privat este reprezentată de Ordonanţa de urgenţă nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat.
Recent, în vederea constituirii şi utilizării de fonduri publice necesare efectuării plăţilor către societatea de proiect ori partenerul privat, necesare derulării proiectelor de parteneriat public-privat aprobate de Guvern, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 s-a dispus înfiinţarea Fondului de finanţare a contractelor de parteneriat public-privat.
Finanţarea investiţiilor care se realizează în cadrul contractelor de parteneriat public-privat se poate asigura integral, din resurse financiare asigurate de partenerul privat sau din resurse financiare asigurate de partenerul privat, împreună cu partenerul public.
Partenerul public poate contribui la finanţarea realizării investiţiilor cu resurse financiare publice provenind inclusiv din fonduri externe nerambursabile post-aderare şi din contribuţia naţională aferentă acestora, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi cea a Uniunii Europene.
Important de reţinut este faptul că în cazul alocării resurselor financiare de altă natură decât fonduri externe nerambursabile şi contribuţia naţională aferentă unor astfel de fonduri, cota de contribuţie a partenerului public la finanţarea realizării investiţiilor nu poate depăşi 25% din valoarea totală a proiectului.
Tratamentul fiscal şi contabil al operaţiunilor decurgând din parteneriate public private
Veniturile impozabile obţinute de partenerul privat prin societatea nou constituită sau societatea de proiect sunt constituite în principal din venituri din dreptul de a colecta şi utiliza pentru derularea proiectului tarife de la beneficiarii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul contractului de parteneriat public-privat. La aceastea se adaugă compensaţii calculate la încetarea contractului din orice motiv, cu excepţia expirării duratei pentru care a fost încheiat, precum şi despăgubiri de la partenerul public, dacă încetarea contractului s-a datorat culpei partenerului public.
Societatea rezultată din parteneriat va organiza contabilitatea potrivit Legii nr 82/1991, respectând reglementările contabile aprobate prin OMFP 1802/2014 şi se va supune Legii nr 31/1990 şi a celorlalte acte normative aplicabile tuturor societăţilor comerciale.
Sumele sunt alocate de partenerul privat pentru realizarea obiectivului stabilit cu partenerul public, în schimbul obţinerii unor drepturi de concesionare, colectare tarife şi taxe, drepturi de folosinţă sau superficie.
Aşadar, aceste sume avansate, în contabilitatea societăţii nou constituite se vor înregistra într-un cont din grupa imobilizărilor necorporale, urmând să fie trecute pe cheltuieli la finalizarea proiectului, treptat, pe seama amortizării imobilizării necorporale, bunul rezultat în urma contractului de parteneriat rămânând în proprietatea instituţiei publice.
Cheltuielile cu realizarea proiectului se vor conecta astfel la veniturile care urmează a se realiza de către partenerul privat pe bază de tarife de la beneficiarii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul contractului de parteneriat public-privat.
Referitor la tratamentul fiscal al taxei pe valoarea adăugată, în funcţie de natura serviciilor prestate, încasarea veniturilor de la beneficiarii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul contractului de parteneriat public-privat prin facturare, emitere de bonuri fiscale, bonuri cu valoare fixă sau în alte moduri, se va face prin colectare de TVA sau în regim de scutire fără drept de deducere în cazul unor operaţiuni prevăzute ca excepţii de Codul fiscal, cum ar fi închirieri de bunuri imobile. În cazul aplicării scutirii, fie persoana impozabilă va opta pentru taxarea operaţiunilor respective, fie va efectua ajustarea taxei pe valoarea adăugată deduse.
Impozitele şi taxele influenţează cel puţin indirect decizia unui partener din sectorul privat de a se asocia într-un proiect de parteneriat public privat. Pentru partenerul privat alocaţiile financiare sau scutirile de impozite reprezintă un stimulent pentru a intra într-o astfel de relaţie de afaceri şi pentru un parteneriat mai atractiv. Atragerea partenerului privat cu o scutire de taxe sau o taxă preferabilă poate duce însă la o denaturare a concurenţei între societăţile din sectorul privat.
Despre parteneriatul public privat din România
Deşi P.P.P. a fost un succes în unele state din Uniunea Europeană, legislaţia din ţara noastră nu a reuşit să facă acest tip de parteneriat atractiv pentru mediul privat, prin noua legislaţie urmărindu-se atragerea de resurse financiare private pentru realizarea de proiecte publice, atragerea de investiţii străine, identificarea de noi posibilităţi de atragere de fonduri europene.
Deşi au fost aduse clarificări în domeniul P.P.P., prevederile legislative rămân în continuare mult mai motivante pentru autorităţile publice decât pentru mediul privat, motiv pentru care, pentru a-şi produce efectele scontate, legislaţia privind parteneriatul public-privat ar trebui coroborată şi cu alte modificări legislative care să creeze avantaje suplimentare pentru potenţialii investitori. Avantajele la care facem referire aici ar putea fi, spre exemplu, cele de natură fiscală.
La scurt timp după adoptarea OUG 39/2018, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 357/2018 prin care a fost aprobată lista proiectelor strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, cum ar fi Autostrada Ploieşti-Braşov, Autostrada Bucureşti - Craiova - Calafat - Drobeta-Turnu Severin – Lugoj, Autostrada Târgu-Neamţ - Iaşi – Ungheni, Complexul Medical "Carol Davila - Universitar Medical City ce va fi construit în zona Mogoşoaia.
Cu toate că s-au făcut eforturi din partea statului în scopul integrării şi dezvoltării parteneriatului public privat în economia noastră, există încă o reţinere de a se implica în astfel de proiecte, mai ales din partea mediului privat.
Explicaţia este simplă: firmele private din România nu se angrenează în proiecte pe termen lung din cauza nesiguranţei recuperării investiei, bazată pe percepţia românească potrivit căreia ,,mai bine economisesc, că nu se ştie cum va fi maine’’, precum şi din cauza absenţei unor garanţii reale oferite de partenerul public privind beneficiile care urmează să fie realizate în urma unor astfel de contracte.
La acestea se adaugă eşecurile înregistrate în ultimii ani în cazul unor proiecte de investiţii financiare garantate de stat, slaba experienţă şi lipsa de personal specializat pe astfel de proiecte în cadrul instituţiilor publice, teama sau chiar spaima care a pătruns la nivelul conducătorilor acestor instituţii de a semna documente ce implică alocarea de fonduri publice, suspiciunea că o colaborare între sectorul public şi privat este bazată automat pe relaţii de prietenie sau interese personale.
Nicio firmă privată nu va investi într-o afacere pe termen lung, nesigură, mai ales dacă observă că autoritatea publică nu doreşte să-şi asume riscuri, crezând că partenerul privat este obligat să finanţeze integral investiţia şi să urmărească modul de derulare a proiectului.
Obiectivul investitorului privat este acela de a obţine profit, astfel că dacă în contractul de parteneriat public privat nu este prevăzută o clauză fermă prin care partenerul public compensează eventuala diferenţă între beneficiul realizat şi cel estimat, este greu de crezut că vreo firmă privata va intra într-o astfel de colaborare.
Opinia mea este că ar trebui început cu parteneriate ce necesită cheltuieli mici şi pe o perioadă relativ scurtă de timp, care să fie folosite drept proiecte ,,pilot’’, din care să se tragă concluzii privind punctele forte şi slabe identificate pe parcurs, astfel încât să se acţioneze acolo unde lucrurile nu au mers aşa cum trebuie, iar legislaţia să fie ulterior adaptată corespunzător. Astfel de investiţii ar putea fi reprezentate de parcuri de distracţii, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, parcări etc.
Dacă aceste investiţii ar trece examenul final, cu avantaje atât pentru sectorul public cât şi pentru cel privat, ar putea fi date drept exemple şi probabil ar fi urmate şi de proiecte de mai mare anvergură, cum ar fi stadioane, spitale, autostrăzi.
Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm procedura destul de greoaie de atribuire a contractului de parteneriat public privat, zecile de documente care trebuie semnate în acest sens, rigiditatea sistemului public în apelarea la consultanţi, toate acestea făcând ca parteneriatele public private să pară himere, nişte proiecte complexe, greu sau imposibil de realizat.
În concluzie, parteneriatul public privat oferă avantaje şi soluţii eficiente pentru dezvoltarea sectorului investiţional din ţara noastră. Pentru a atrage în acest proces firmele private aflate deocamdată în expectativă, este nevoie însă, de un cadru legislativ stabil, mai puţină birocraţie, reglementări contabile şi fiscale care să trateze ansamblul operaţiunilor economice desfăşurate în parteneriat, precum şi stimulente pentru sectorul privat.
